Pregătirea momentului morţii

Procesul morţii este însoţit adesea de teamă şi ca urmare este pe cât posibil evitat. Doar puţini oameni îşi mai trăiesc azi ultimele clipe acasă, în sânul familiei. Mulţi adulţi nici nu au văzut vreodată un defunct.

A muri înseamnă a face experienţa desprinderii de ceea ce e trecător, de multe ori de lucruri ori situaţii care nici măcar nu ne-au fost de ajutor.

Ce întrebări, ce gânduri sunt juste atunci când însoţim un muribund? Ce sens are însoţirea sacramentală în preajma morţii?

La fel ca naşterea - şi moartea este un moment sacru.

Moaşa care însoţeşte naşterea unui copil trebuie să cunoască tot ce se petrece în legătură cu acest eveniment. Ea trebuie să cunoască momentele dificile, solicitările la care este supus nou-născutul, la condiţiile de viaţă cu totul noi.

Cel care însoţeşte un muribund, trebuie să cunoască şi el legităţile sufletului uman şi a drumului pe care începe să păşescă acesta în afara trupului.

Actele sacramentale din jurul morţii sunt mult mai mult decât obiceiuri „frumoase”  sau ceremonii care conferă demnitate situaţiei. Ele sunt un ajutor concret atât pentru cel care păşeşte în lumea spirituală cât şi pentru cei ce rămân în urma sa.

Actele sacramentale celebrate pentru cei care se apropie de pragul morţii sunt:  Consilierea de destin, în care sunt revăzute momentele importante din viaţă, strădania de a înţelege şi a pune într-o lumină justă cât mai multe din evenimentele vieţii, – apoi Sacramentul comuniunii şi Sfânta ungere pregătesc, în mod demn, momentul morţii.

După deces:

Prin Slujba ultimei binecuvântări şi Slujba de înmormântare sufletul este condus la ieşirea din trup şi pătrunderea în lumea spiritului.

Prin Actul de Sfinţire a Omului care se celebrează pentru cel decedat, acesta este inclus în rugăciunea întregii comunităţi.