Scrisoare de Paște 2012

Continut

Adevarata Greutate A Pamantului

1

Singurul Argument

2

Monica Culda.

2

Scrisoare De La Bonn..

2

Retrospective.

3

Crăciunul În Comunitate Şi Comuniune.

3

Fondarea Comunităţii Creştinilor În Ungaria.

4

Cuvântarea D-Lui Johannes Lenz.

4

Întâlnire În Februarie La Bucureşti

5

Roade De Iarnă  La Bucureşti

5

Povestea Despre Şoimul  Măreţ

6

Veşti Din Comunitate.

8

Intâlnire De Lucru La Cluj

8

Un Sfârşit De Săptămână Rodnic.

8

Invitaţie.

8

O Scrisoare De La Zoltan Andras.

9

Pespective.

9

Sarbatoarea Confirmării Tinerilor

9

Festival !

10

Zile De Interiorizare – Zile Ale Întâlnirii

10

Urare De Paşte.

11

 

Redacţia:

 Lidia Blidariu, Monica Culda, Verginia Petrovici , Anca Burloi

 

Adevarata greutate a pamantului

 

                                                                                                                       Marie-Pierrette Robert

 

Când soseşte primăvara, începe o minunat de fină şi proaspătă viaţa vegetală, care se dăruie privirilor şi sufletelor noastre. Magnoliile, de exemplu, care devin acum adevăraţii arbori, sunt o imagine puternică a forţei şi ardorii primăverii. Fiecare floare de magnolia e ca un mare fluture aşezat pe o creangă, cu aripile oferite cerului, aproape de a-şi lua zborul. Dar acest fluture are aripile înfipte bine în plantă, şi traversând planta, în pământ. Căci floarea-fluture trebuie să producă fructe şi seminţe. Iar pentru asta are nevoie de pământ.

           Maria Magdalena,”femeia adulteră” (Ioan 8) nu avea rădăcini. Sufletul său era ca sub influenţa unei vrăji, a unei subjugări puternic înrădăcinate. Ea era încătuşată, vrăjită de irezistibilele forţe ale iubirii, ce rostogoleau în ea întunecate şi zgomotoase valuri. Sufletul Mariei Magdalena plutea în derivă, asaltat de vijelii şi de furtuni, ca un fel de vas-fantomă al propriei sale fiinţe. În loc de a înflori şi a se deschide, ea era o corolă neînsufleţită, o floare artificială, am putea spune, o caricatură a vieţii.

           Unde va găsi ea ceea ce îi va da greutate şi, care la fel ca o ancoră, îi va permite să se aşeze, să se înrădăcineze, să mearg şi să nu mai rătăcească?

           Câţiva au vrut să o nimicească sub greutatea unei judecăţi false: pietrele lapidării erau gata să fie aruncate. Christos, El, i-a dat ei o altă greutate: El s-a înclinat şi a înscris pe Pământ şi în propria Fiinţă consecinţele rătăcirilor femeii. Aşa făcând, El a ancorat-o în realitatea divină şi spirituală, care poartă totul, din existenţă în existenţă.

          El s-a aplecat spre pământ, apoi s-a ridicat, s-a înălţat, în doua etape. Astfel, pământul dă greutate, pondere, vieţii omeneşti, o greutate care nu striveşte, atunci când îi permitem lui Christos să se lege de(cu) ea.

           Altădată, în vechile spiritualităţi, trebuia să ieşi din corp, să evadezi de pe pământ prin tot soiul de practici-respiratorii sau incantatorii, magice-pentru a întâlni lumea spiritelor. Christos a inaugurat o nouă epocă: pentru a găsi Cerul, trebuie să fii solid ancorat de pământ. Este ceea ce face orice plantă care începe să crească: trecând prin coaja seminţei, micile rădăcini formate sunt acelea care înfig cu putere, solid, planta în  pământ. Numai atunci când aceasta se împlineşte, germenul apare şi creşte, se înalţă spre lumină.

          În cursul celor patru săptămâni de timp al Patimilor, negrul este culoarea veştmintelor cultice. Negrul, care e, nu-i asa, chiar imaginea greutăţii opace, dense, a realităţii terestre, sumbra imagine a morţii.

           Christos a venit pentru a pătrunde până în străfundul acestor dense şi grele tenebre ale realităţii terestre, şi a puterii, care a ţinut-o încătuşată: moartea.  De atunci, această realitate este indestructibil legată de fiinţa sa. Ea, realitatea terestră, a început să lumineze din interior. Moartea a primit de atunci înainte o greutate justă: aceea a trecerii prin poarta strâmtă, a Celui care este poarta. Tenebrele şi moartea devin dreapta, justa măsură a existenţei.

           Această muncă a luminii se împlineşte şi se continuă de fiecare dată când la altar puţină pâine şi puţin suc de struguri -de “vin”- sunt eliberate de greutatea şi densitatea terestră şi primesc adevărata lor greutate: greutatea  cerului ce vine să locuiască pământul, o greutate care nu oprimă, nu striveşte, ci dă forţa de înrădăcinare şi creştere, de elevare a fiinţei.

          “Femeia adulteră” este prima căreia i s-a dat să trăiască aceasta. Acela spre care au mânat-o judecătorii săi, a ancorat-o într-o sferă a existenţei adevărate;  El a creat-o din nou. Ea a presimţit în El pe Acela care dă justa măsură umbrelor şi rătăcirilor individuale, le luminează din interior şi le face fecunde.

          Cuvântul Său: ”Eu sunt lumina lumii”, este octava lui “Să fie lumină!” de la originile Creaţiei. Lumea creată este trans-figurată prin lumina de Paşte, lumina Învierii. Pământul primeşte o nouă greutate: aceea a morţii învinse de Viaţă.

          Sub acest semn, trecerea prin moarte devine, prin excelenţă, evenimentul care conferă fiinţei umane adevărata sa pondere, şi spre care îşi întoarce mereu privirile, odată ce ajunge în lumile spiritului, dincolo de pragul morţii.

 

                                                 Traducere : Lidia Blidariu din  “Perspectives Chretienns”-Printemps, 2001

 

 

                 Dragi membri,  dragi prieteni ai Comunităţii Creştinilor în România,

         Cu timpul de Patimi atingem asemenea adâncimi în noi, ce sunt câteodată bulversante, provocatoare. Aceast lucru este cert necesar  pentru a trăi elevaţia sărbătorii de Paşte,  care aduce forţa de a învinge puterea morţii în sufletul omenesc.

         Paştele este o sărbătoare care, în dimensiunea sa spirituală, vrea sa fie descoperită, încă odată în plus.Prin Patimile sale, Christos, ridicat pe cruce, atrage pe fiecare către El, cum le-a spus discipolilor săi. Şi fiecare este un pic în plus legat, înrădăcinat, astfel, la realitatea terestră - a cărei finalitate ultimă este moartea. Cu această forţă de înrădăcinare prin Christos, care acceptă să traverseze moartea, pe cruce, apoi omul învaţă să-şi ridice conştienţa sa spre Christos cel Înviat. În fapt, crucea devine locul viu unde moartea este transformată, din etapă în etapă , în forţe de viaţă nouă. Un pictor ca Fra Angelico îl reprezintă pe Christos pe cruce ca deja animat de o lumină de viaţă nouă: Învierea se pregăteşte, este foarte aproape.

        Astfel, cu Christos, noi devenim mereu mai „tereştri”, dar cu forţa Sa de mântuire care elevează -„ a eleva” are două sensuri în limbile romanice: „ a purta spre înalt”, şi „a educa”- noi devenim mereu în plus cetăţeni ai cerului. Unul nu poate  merge fără altul, decât sub sancţiunea de a crea mari daune în viaţa personală şi în lume...E magnific, nu?

        Să ne lăsăm „elevaţi în El şi prin El”. Să învăţăm „a muri” în El înainte de „a învia „în El, şi asta nu  numai la sfârşitul împlinirilor eonului terestru, dar deja şi  aici şi acum, în viaţa noastră de oameni, zi dupa zi. La Paşte , noi  atragem aceasta sursă vie care ne adapă atunci de-a lungul întregului an  şi ne ajută sa împlinim misiunea noastră umană.

        Fiecăruia dintre voi, gândurile mele cele  mai călduroase  înaintând spre timpul sărbătorii de Paşte. Pe curând, la Cluj , pentru a înconjura şi purta pe tinerii noştri ,care vor primi sacramentul Confirmării şi prima împărtăşanie.

 

                                                                                               Marie-Pierrette Robert

                                                                                                                Traducere Lidia Blidariu

image002

Inapoi

                         

SINGURUL ARGUMENT

 

“Împărăţia cerului se aseamănă unui gospodar, care a ieşit dis-de-dimineaţă, să-şi tocmească lucrătorii la vie.S-a învoit cu lucrătorii pentru câte un dinar pe zi şi i-a trimis la vie. A ieşit pe la ceasul al treilea şi a văzut pe alţii stând în piaţă fără lucru.

“Duceţi-vă şi voi în via mea” le-a zis el, “şi vă voi da ce vi se cuvine”. Şi s-au dus.

A ieşit iarăşi pe la ceasul al şaselea şi al nouălea şi a făcut la fel.

Când a ieşit pe la ceasul al unsprezecelea, a găsit pe alţii stând în piaţă şi le-a zis:

“De ce staţi aici toată ziua degeaba, fără lucru?”

Ei i-au răspuns: „Pentru că nu ne-a tocmit nimeni.” „Duceţi-vă şi voi în via mea“ le-a zis el, „şi veţi primi ce vi se cuvine.”   Matei 20

 

Dragi prieteni,

Singurul argument care mă convinge de existenţa lui Dumnezeu –  spunea Goethe – este parfumul trandafirului. Dintre toate florile pământului, trandafirul a fost şi rămâne floarea florilor – iar atunci când ţinem în mână un trandafir - unul dintre multele soiuri care există – avem în faţă expresia pură a frumuseţii şi a iubirii.

 

Trandafirul poartă în sine o stea. Această stea cu totul deosebită, ascunsă privirii grăbite - cu cinci colţuri – este un cadou al lui Venus, din forţele iubirii. Venus este planeta care descrie pe cer cu traiectoria ei o stea cu cinci colţuri – prin faptul că parcurge regresiv cinci bucle, – exact în aceeaşi ordine în care desenăm şi noi o stea cu cinci colţuri. Poate, de aceea este trandafirul o expresie a iubirii, pentru că a luat cu el din cer această semnatura cosmică a lui Venus, drept cadou pentru Pământ.

 

Când privim o congregaţie creştină – una dintre multele care există - avem şi atunci înaintea noastră, o expresie a iubirii. Căci, fiecare congregaţie poartă în sine, în felul ei, pe Christos-Soare. El ni se dăruie necontenit, izvorând ca un şuvoi de iubire şi viaţă din fiinţa însăşi a lui Dumnezeu-Tatăl.

 

Christos este cel care îi uneşte pe oameni şi – aşa cum se spune în Evanghelie – ne îndeamnă necontenit: Veniţi şi voi la lucru în via mea! Aici veţi putea experimenta taina şi puterea transformării, a transubstanţierii.

 

Pentru că – aşa precum trandafirul înfloreşte din lemn şi spini – tot asa, şi comunitatea creştină să-şi poată învinge înlemnirea – şi mai mult decât atât – să-şi poată dărui parfumul, puterea iubirii – asemenea trandafirului!

 

                                                                                                                             Monica Culda

                                          

Ca dar  de PAŞTE, această predică ţinută cu ocazia fondării Comunităţii Creştinilor în Ungaria.

 

image002

Inapoi

 

 

SCRISOARE DE LA BONN

       Dragi prieteni din România!

 

În momentul de faţă în care vă scriu aceste gânduri în anul 2012, din punct de vedere al ciclului anului creştin ne aflăm în perioada Patimilor; este a treia duminică a Patimilor.  Perioada Patimilor este trăită astăzi de mulţi oameni drept cea care, dintre toate sărbătorile, reflectă cel mai clar situaţia noastră actuală:  în secolele 20- 21 am trăit şi trăim în continuare într-o perioadă a patimilor. Cu siguranţă însă şi în acest an vom fi conduşi către perioada Paştilor. La altarele Comunităţii Creştinilor această tranziţie este evidentă prin schimbarea dramatică a culorilor de la negru la purpuriu strălucitor.

 

Paşte!? Înviere - bucurie!? – Semnele de exclamare din spatele cuvintelor indică uimirea, atenţia pentru ceva nou – treziţi-vă! vor ele să spună. Semnele de întrebare în urma cuvintelor corespund mai curând nesiguranţei, care este resimţită în general în această perioadă de sărbătoare şi în legătură cu evenimentul asociat ei. Ele rezultă din dificultatea de a desluşi enigma învingerii morţii. Ambele semne corespund însă şi atitudinii sufleteşti, care pare potrivită numai în faţa realităţii Paştelui. În contextul social poate fi Paşte numai acolo unde omul devine treaz şi pune întrebări. Înviere găseşte doar cel ce caută. (Cu deplină seriozitate şi totuşi jucăuş copiii experimentează întrebarea: unde? atunci când caută ouăle de Paşti şi se bucură atunci când le-au găsit). Atunci, poate răsări o rază a speranţei în spatele vălului întunecat al patimilor Pământului. Cel ce caută găseşte şi astăzi– nu în ultimul rând în el însuşi – urmele transformării morţii. Presimţirii sale i se deschid porţile către un viitor posibil.

 

Să observăm perioada Patimilor în care trăim nu este greu . Zi de zi ne este prezentă. Însă nu este suficient dacă ne mulţumim cu faptul că am recunoscut-o. Pentru mântuirea Pământului trebuie să ascultăm, să urmăm chemarea şi să devenim căutători ai Paştelui, căutători ai Înviatului – până în  faptele noastre  – pentru ca El să poată apărea şi să poată fi activ în mijlocul nostru.

 

                                      Dimineaţa de Paşte

 

                             „O, spune, dacă grădinarul tu eşti,

                        unde l-au pus pe domnul meu Christos?“

                        - mută rămâne însă natura,

                        în dimineaţa palidă tace câmpul,

şi nici un răspuns nu dă pământul

la gestul întrebător al Magdalenei.

                             Numai numele ei răsună,

îi pătrunde în inimă trezind-o

prin vălul lacrimilor ei de durere

numele ei precum un foc de iubire.

Atunci se întoarce şi recunoaşte:

de Invatator n- o mai desparte de acum nici o moarte.  Ruth Dubach

                                          Paşte fericit!                

            A dumneavoastră , Armgard Hasselman               Trad. Gagriela Cimpeanu

 

image002

Inapoi

 

RETROSPECTIVE

 

 

Chemarea Crăciunului – „Cunoaşteţi!”

 

                            Bucureşti 29 decembrie 2011 – 1 ianuarie 2012

Simpozion al Comunităţii Creştinilor în România

 

 


 

image002

Inapoi

 

 

Crăciunul în comunitate şi comuniune

 

            De mai mulţi ani există în mine un mare dor de a trăi sărbătorile creştine ale anului în Comunitatea Creştinilor. Am meditat de fiecare dată la natura piedicilor care se ridicau de obicei când voinţa noastră libera urma să ia o decizie în acest sens.

            De curând am reuşit să înţeleg un mare adevăr: sufletul conştienţei pe care oamenii şi-l dezvoltă în epoca actuală nu este orientat, în primă instanţă, spre un comportament social, ci la început prin intensificarea forţelor individuale duce la creşterea egoismului din om şi a singurătăţii. De aceea în epoca noastră există un mare dor după comunitate, dar niciodată facultatea comunicării, facultatea de a crea comunităţi n-a fost mai redusă ca astăzi. Pentru că aici nu mai sunt de ajuns sentimentele şi dispoziţiile sufleteşti. Elementul afectiv, dacă e să fie autentic şi puternic trebuie să fie astăzi şi în viaţa religioasă echilibrat printr-o viaţă de cunoaştere clară, trează, fiindcă altfel degenerează în sentimentalism şi exaltare.

            Sub această chemare la Cunoaştere s-au strâns în Bucureşti la cumpăna dintre ani mulţi dintre cei care au astăzi nevoie să fie în comuniune cu Christos, cu trupul şi sângele lui, dar care totodată vor să cunoască cine este Adevărul. În sfânta Evanghelie după Ioan (capitolul 8, versetele 31,32 şi 36) găsim răspunsul:

”Dacă veţi rămâne în cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei.”

„Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi.”

„Dacă Fiul vă va face liberi, liberi veţi fi în adevăr.”

           

 

Cu Actul de sfinţire a omului ne-am hrănit la începutul fiecărei zile, dar şi cu bunătăţile pregătite cu mare drag, în special de prietenii din Bucureşti. Prin euritmie Mariana Marincea ne-a ajutat să intrăm cu încredere în tema şi conţinuturile Epistolelor de Crăciun care cheamă la Cunoaştere, doamna Monica Culda însoţindu-ne îndeaproape.

 

 

            În fiecare seară ne-am strâns cu toţii în jurul bradului şi mesajul colindelor a pornit către lume. Un moment deosebit pentru noi a fost concertul de Crăciun pentru orgă şi orchestră dăruit de domnul Victor Dan, la care ne-am bucurat de un bogat repertoriu şi de prezenţa unor tineri muzicieni virtuoşi.

            Cu mare veselie şi căldură am pregătit Jocul de Crăciun care a avut un succes neaşteptat, aducând bucurie atât actorilor cât şi spectatorilor.

            În programul de Revelion s-au găsit: retrospectiva anului 2011, jocul destinului, povestea Sfântului Silvestru, zicerea de Anul Nou, Meditaţia Pietrei Fundamentale şi voia bună generală.

Copiii s-au bucurat de o vizită la muzeul Grigore Antipa însoţiţi de inimoasa noastră prietenă Ela Grigore, au confecţionat steluţe, s-au distrat cu tot felul de jocuri, iar în prima zi a anului 2012 au fost prezenţi la Actul Duminical pentru Copii. Dacă copii mei, care la vârsta pubertăţii sunt foarte critici şi exigenţi, au spus că a fost un Crăciun adevărat, atunci vă rog să mă credeţi pe cuvânt că aşa a fost şi chiar mai mult decât vă pot eu povesti. Personal am simţit din nou cu tărie că atunci când oamenii se strâng în numele lui Christos, El este cu noi şi va fi până la sfârşitul veacurilor.

            Acest eveniment m-a făcut să înţeleg ce s-a petrecut în sufletului lui Friedrich Rittelmeyer atunci când, în februarie 1917, audia prima conferinţă a lui Rudolf Steiner în care au răsunat cuvintele:

„Un om care simte cu adevărat în mod religios ar fi îndemnat tocmai de către simţirea religioasă să se îndrepte şi spre cunoaştere.

În simţirea religioasă omul îşi cucereşte conştienţa spirituală, iar aceasta face să se nască nevoia imperioasă de a dobândi cunoaşterea spiritului.” (GA 175 – 20.02.1917)

            Simt o mare recunoştinţă pentru toţi cei care au făcut posibil ca sărbătoarea Crăciunului să ne învăluie cu lumină şi căldură! 

 

                                              Cu gândul la voi, 

  Laurenţiu Cîmpeanu

 

Sibiu,30.03.2012                          


 

 

image002

Inapoi

 

FONDAREA COMUNITĂŢII CREŞTINILOR ÎN UNGARIA  

                                              17-19 februarie 2012

 

“DOBOGOKÖ” – adică “PIATRA CARE PULSEAZA”, este o localitate sacră unde se află chakra inimii Pământului, iar tăbliţe de marmoră gravate cu mulţumiri - dovedesc forţa de vindecare miraculoasă a locului înzestrat cu o panoramă de unică frumuseţe. Trei zile de iarnă spectaculoasă, cu zapadă mare,  copacii albi ca zânele te aşteptai să facă pirueta următoare în rochii de dantelă. Furtuna, soarele strălucitor, ceaţa misterioasă - erau ca opera unui scenograf nevăzut, dar care ştia că se întâmplă o minune.

Într-un hotel modern, ocupat integral de participanţi, 10-12 organizatori ne-au întâmpint cu zâmbetul pe buze, dispuşi oricând pentru oricine şi orice, fără urmă de stres sau lacune.”Toată lumea la locul potrivit” – a fost sugestia jocului de pantomimă al grupului de organizare, reprezentând procesul ajungerii la o colaborare armonioasă exemplară.

Programul bogat s-a desfăşurat bilingv (maghiară/germană), traducerile erau realizate prin căşti pentru ca fluxul discursurilor să nu fie întrerupt. ”Stareţul” simposionului de fondare – SILYE IMRE – născut în anul în care s-a oficiat primul botez în Comunitatea Creştinilor în Ungaria, coincidenţă deloc întâmplătoare.Domnul preot SILYE- în patru ani de când a fost hirotonit - a botezat mai mulţi copii maghiari decât mulţi preoţi ai Comunităţii Creştinilor în întreaga lor carieră preoţească (remarca dnei Gwendolin Fischer,din Austria, care este si dansa preot responsabil pentru Ungaria).

Gazdelor li s-a alăturat dna  preoteasa ,Gwendolin Fischer, elogiind sufletul poporului maghiar şi tainele ascunse de înţelepciune lingvistică –  amprentă a unei spiritualităţi străvechi.

In ciuda dimensiunii ei mici, Ungaria sa bucură să aibă 27 de şcoli Waldorf, 54 de grupe de grădiniţă, 3 seminarii Waldorf, 2 şcoli de euritmie şi cel mai frecventat seminar de gimnastică Bothmer din lume.

Iniţiativa Comunităţii Creştinilor din Ungaria este cam de-o vârstă cu a noastră, unde an de an sunt confirmaţi numeroşi tineri, în care peste 50 de membrii susţin lunar cheltuelile funcţionării comunităţii care încă nu are capelă proprie, doar un spaţiu închiriat (ultracentral, lângă Parlament) – totul susţinut prin efort propriu.

Programul ne-a îngăduit să aruncăm o privire asupra Ungariei istorice, creştinizată acum 1000 de ani de către Regele Sf.STEFAN, precum şi asupra Ungariei zilelor noastre în zbaterile politic-economice – bine cunoscute şi în ţara noastră. Prezenţa celor 16 preoţi din două continente a ridicat înalta sărbătoare a  fondării la maxima dimensiune spirituală. Am beneficiat şi de o după amiază distractivă, specific ungurească,  unde  am avut ocazia sa râdem cu lacrimi şi să dansăm până la epuizare.

Impresia mea personală cea mai mişcătoare a fost, desigur, trăirea Slujbei în limba mea maternă precum  şi asemănarea  festivităţii de fondare cu Nunta - după care mireasa aruncă în spate buchetul de flori iar noi, românii ridicăm braţele s-o prindem – ceea ce cu toţii ne-au urat din toata inima.    Să dea Domnul!

                                                                                                                                              Judith Dan

 

            

image002

Inapoi

 

                                                                                                   

CUVÂNTAREA D-lui JOHANNES LENZ        

 

           PRIETENI ! Comunitatea Creştinilor a fost fondată în 1922, şi ce s-a întâmplat apoi - când Franta catolică-Anglia anglicană–Rusia ortodoxă–Germania evanghelic-catolică  zăceau de-a lungul Europei prăbuşite la Pământ? UN NIMIC, în faţa perspectivei întemeierii Comunităţii Creştinilor – inspirată de sfera Spiritului Sfânt;  căci acolo unde activează Spiritul e prezent şi iadul. Omenirea trebuia să aleagă: actionează de partea iadului sau de partea cerului – dacă vrea să colaboreze la reconstruirea lumii.                                          

          In 1922, Franţa – cea mai catolică ţară din lume – si-a  ales ca emblemă un fascicol (fascia) alături de o secure; fascismul s-a constituit paralel cu Comunitatea Crestinilor. Concomitent s-a constituit Uniunea Sovietică: Stalin a devenit secretarul general al Partidului Comunist al Rusiei si a fondat URSS. Fascismul, precum Imperialismul – paralel cu întemeierea Comunităţii Creştinilor!

        Ca să primească aripi – a fost nevoie de un curaj incredibil al celor 55, alături de Fr.Rittelmeyer, care au trebuit “din nimic”, fără finanţe, fără  ajutor din afară – din pură încredere faţă de Lumea spirituală - să desăvârşească întemeierea Comunităţii Creştinilor pe Pământ.

Creştinii pot citi în Noul Testament – cum, după suferinţă, după moartea lui Isus Christos vin cele 40 de zile ale întemeierii Sacramentalismului, apoi revărsarea Spiritului Sfânt – ca premiză a întemeierii comunităţilor creştine pe Pământ. Au fost numite comunităţi (nu germane sau ungureşti) dintre popoarele de atunci – care au constituit o biserică creştină din sfera Spiritului Sfânt, ca oamenii să ştie că numai atunci va  exista un viitor pe Pământ când oamenii vor deveni CRESTINI, capabili de dăruire  şi jertfire, constituind comunităţi pentru a face posibilă o acţiune a oamenilor împreună cu Christos!

         Este o foarte adâncă  bucurie pentru mine că l-am cunoscut personal pe SILYE IMRE; am stiut că acum vine ceasul întemeierii în care am crezut  dintotdeauna. Credinţa are un rang biografic pe care l-am dobândit în prizonierat în Uniunea Sovietică şi Polonia: eram 800 de germani, 60 de unguri şi polonezi cu care am legat o strânsă prietenie. Locuiam împreună în barăci, în mizerie şi foame, fără o pâine. A fost minunat să împărtim cu ungurii acest destin. Camaraderia cu ungurii durează din anii 1945–1948–1950... Ungurii – cu limba lor specifică, unică pe Pământ au activat împreună pentru Europa.

          Europa datorează infinit de mult ungurilor pentru deschiderea porţilor dincolo de gardurile de sârmă.  Iar acum, o grupă de 30 de unguri cu germani împreună, îsi dau mâna ca să fondeze cu acelaşi curaj o Comunitate a Creştinilor inspirată de Lumea Spirituală- în toată lumea pământească.           

                                                                                Transcriere şi traducere  de VICTOR DAN

 

 

 RETROSPECTIVE

 


  

     

image002

Inapoi

 

Întâlnire în februarie la Bucureşti

 

În toiul unei ierni bogate în zăpadă a avut loc la Bucureşti între 10-12 februarie o întâlnire a Comunităţii Creştinilor. Au participat preoţii Monica Culda şi Uwe Sondermann. Deşi caracterul întâlnirii s-a schimbat în ultimul moment din cauza împosibilităţii de participare a unor membri din consiliul de conducere al Asociatiei - care ar fi dorit o întâlnire de lucru în cerc restrâns-totuşi ea a fost o reuşită deplină. Cu flexibilitatea şi entuziasmul specifice românilor au participat între 20-30 de persoane la Actul de Sfintire a Omului celebrat sâmbătă în română şi duminică în germană şi la mai multe discuţii care au gravitat inevitabil în jurul temei “Întemeierea unei comunităţii“ şi “Sacramentele”.

          O întrebare fundamentală pentru mulţi participanţi a fost ’’Care ar fi condiţiile de îndeplinit pentru ca o comunitate să poată fi fondată?’’. D-l Sondermann a răspuns că trebuie îndeplinite trei nivele:

1. Nivelul spiritual-când un număr suficient de oameni se declară dornici să devina membrii spirituali ai comunităţii, adica vor să-şi trăiască viaţa în strânsă legatură cu sacramentele. Acest nivel poate fi atins când se lucrează împreună la Evanghelii şi la înţelegerea sacramentelor. O întrebare care a venit în prelungirea acestei idei a fost dacă şi cum am putea face ‘’reclama’’ pentru câştigarea de noi membri. Răspunsul a fost clar: nu trebuie să facem ’’propagandă” religioasă, ci cea mai bună ‘’reclamă‘’ este propria siguranţă religioasă pe care un membru o încarnează când se afla între alţi oameni. Mai mult, faptul că la faţa locului se afla un preot nu e o garanţie că numărul membrilor va creşte! Cu atât mai mult cade deci accentul pe “simplul‘’ membru care-şi poartă cu siguranţă şi maturitate convingerea religioasă printre semeni.

2.Al doilea nivel de atins pentru o viitoare comunitate este cel juridic. Adică ar trebui să fim organizaţi într-o asociaţie ai căror membri să ne reprezinte interesele în raporturile oficiale cu instituţiile statului. Membrii asociaţiei ar trebui să fie şi membri spirituali- adica demersul lor în lume ar trebui dublat de un angajament spiritual.

3.Al treilea nivel este dat de aspectul economic. Aici rolul esenţial îi revine trezorierului – un membru care îşi asumă responsabilitatea să strângă contribuţiile celorlalţi, să le gestioneze şi să ofere ritmic (lunar, trimestrial şi anual) preoţilor şi altor foruri superioare situaţia financiară într-o totală transparenţă.Trebuie să ne fie clar ce suntem capabili să facem din resurse proprii (contribuţii regulate, donaţii, servicii) şi cui putem să ne adresăm ca să ne rezolvam necesităţile.

D-l Sondermann a încheiat răspunsul cu părerea lui că noi am îndeplinim deja primul nivel, adică cel spiritual! Lucrul ne-a bucurat mult, deşi noi ştim că numărul efectiv al membrilor este doar în jur de 20 dar, totuşi, cu perspective apropiate de a creşte prin cererea deja fomulată a altor prieteni de a deveni membri spirituali.

        După părerea mea şi al doilea nivel este îndeplinit pentru că avem o asociaţie deja de multi ani care funcţionează eficient.

       Aş mai menţiona numai un răspuns al preoţilor la întrebările noastre despre cum am putea spori munca spirituală în comunitate. Faptul de a spune “Tatăl nostru‘ în fiecare seară în viaţa privată, dar cu gândul la prietenii comunităţii şi preocuparea comună cu Crezul vivifiază viaţa comunităţii, ajutând la formarea unui vas spiritual pentru coborârea îngerului acesteia.

        Deşi afară domneau nămeţii şi frigul iernii până la sfârşitul întâlnirii în sufletele noastre venise deja primăvara, iar oaspetele nostru german, deşi rămas o zi ‘’singur’’ (fără colega lui, d-na Culda), nu s-a simţit deloc izolat, ci dimpotrivă, a împărtăşit aceeaşi bucurie a unei întâlniri pline de căldură şi speranţă.

 

                                          Doina Stoicănescu

image002

Inapoi

 

Roade de iarnă  la Bucureşti

 

Programata întâlnire a grupului de purtători cu preoţii Monica Culda şi Uwe Somderman, din 10-12 februarie, de la Bucureşti nu a mai putut avea loc din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. Totuşi  activitatea desfăşurată în acest interval s-a dovedit rodnică, purtându-se discuţii intense privitoare la fondarea Comunităţii creştinilor în România, cu paşii ei concreţi. Grupul bucureştenilor destul de numeros şi activ în discuţii, a făcut să se simtă în aer dorinţa fermă de implicare în procesul de pregătire a fondării.

Într-o atmosferă plină de căldură, în ciuda multelor grade sub zero de afară, s-au clarificat unele probleme privitoare la cult, s-au stabilit sarcini clare, s-a subliniat încă o dată modul în care putem susţine fiinţial-suprasensibil procesul de împământenire a comunităţii religioase de tip nou, prin lucrul cu Evangheliile, cu rugăciunea Tatăl nostru şi cu Credo.

       

 

Din discuţii a reieşit şi nevoia de a relua legătura cu vechii prieteni, de a şti care este soarta lor, de a ne simţi legaţi cu toţii printr-o misiune comună. 

De asemenea, a reieşit clar că membrii asociaţiei juridice ar trebui să fie membri spirituali.  În acest sens este de făcut un pas mai hotărât către a purta discuţii cu preoţii, în mod privat, în momentul când dorim din toată fiinţa noastră să ne punem în slujba noii sarcini cosmice.

Locul central l-a ocupat şi de această dată Actul de Sfinţire a Omului, aducându-ne putere şi curaj în faţa încercărilor vieţii.

                                 Verginia Petrovici

image002

Inapoi

 


POVESTEA DESPRE ŞOIMUL  MĂREŢ

  un dar pentru tinerii confirmanzi

            Trăiau cândva în Împărăţia ţarului, departe dincolo de marea albastră şi departe dincolo de munţii cei înalţi, un om cu femeia lui şi cele 3 fiice ale lor. Cele două fiice mai mari erau încrezute, cea mică era modestă şi frumoasă, mai frumoasă decât poate o poveste povesti.Era atât de frumoasă, că toţi tinerii se opreau pe stradă să se uite la ea.

            Când tatăl vru să plece la târg la oraş, le întrebă pe fiicele sale ce să le aducă. Cele două mai mari spuseră:

            -Adu-ne stofă pentru rochii noi!

Cea mai tânără zise:

            -Mie să-mi aduci floarea purpurie.

            -Floarea purpurie? râse tatăl, să nu-ţi aduc mai bine nişte podoabe?

            -Nu, tăticule, zise fiica cea mică, floarea purpurie, te rog.

Şi aşa cumpără tatăl stofe pentru rochii pentru surorile mai mari, dar floarea purpurie, oricât o cântă, n-o află nicăieri. Cele două surori mai mari se bucurară tare mult când tatăl se întoarse acasă.Celei mai tinere îi spuse:

            -N-am putut găsi nicăieri floarea purpurie.

Cele două surori mai mari croiră rochii, le cusură şi râseră de cea mică:

            -Aşa-ţi trebuie, dacă vrei floarea purpurie!

Când tatăl plecă din nou la târg, le mai întrebă odată pe fete ce-şi doresc.Cele două fete mai mari cerură batiste, cea mică spuse:

            -Mie adu-mi floarea purpurie.

Tatăl cumpără două batiste, dar floarea purpurie nu o putu descoperi nici în dreapta, nici în stânga.Şi iarăşi se întoarse necăjit acasă fără floare.

            -Poate data viitoare, tăticule, spuse fata, poate data viitoare.

Şi când tatăl merse pentru cea de-a treia oară la oraş, cele două surori mai mari spuseră:

            -Cumpără-ne cercei!

Cea tânără repetă:

            -Mie adu-mi floarea purpurie.

Tatăl cumpără cercei de aur, şi apoi întrebă toţi negustorii din iarmaroc dacă au văzut pe undeva floarea purpurie.Dar nimeni nu o văzuse, şi cu toţi îşi clătinară capetele.tatăl părăsi mâhnit iarmarocul şi merse o bucată de drum.Dintr-o dată văzu un om bătrân la margine de drum, care ţinea în mână o floare purpurie.Tatăl sări din căruţă şi strigă:

            -Vinde-mi floarea mie!

            -Nu este de vânzare floarea, spuse bătrânul, dar dacă fiica ta vrea să se căsătorească cu fiul meu, Şoimul, îţi dau floarea.

Tatăl se gândi o vreme, “dacă mă întorc iarăşi fără floare acasă, va fi tristă.Dacă trebuie să se căsătorească cu un şoim, cine ştie ce-o mai fi şi asta?!” Totuşi apoi se gândi, “ dacă vrea să aibă floarea purpurie, poate ia şi şoimul de bărbat”. Îi promise bătrânului, luă floarea şi porni înspre casă.Surorile mai mari se bucurară de cercei; celei tinere îi spuse:

            -Floarea ta purpurie este o floare ciudată, iar la ureche îi şopti: am primit-o de la un bătrân, dar, pentru că nu era devânzare, a trebuit să-I promit că ai să te căsătoreşti cu şiomul, fiul său.

            -Îl, cunosc, şoimul cu pene colorate, spuse fata încetişor, măreţ pluteşte în văzduh, iar când atinge pământul, este un tânăr frumos.

            -Povesteşte mai departe, spuse tatăl.

            -Mă iubeşte, tată, ştiu asta.La Paşti l.am văzut în biserică, şi tot timpul s-a uitat la mine.

            -Ciudată poveste, spuse tatăl, foarte ciudată.

Apoi fataa se duse în camera ei, puse floarea într-o vază şi deschise geamul larg.Privi pe fereastră, iar şoimul plutea în înaltul cerului; de acolo veni rotindu-se în cercuri mari, tot mai jos şi mai jos, şi pătrunse în camera fetei. Şi atunci se făcu un tânăr frumos, care vorbi cu ea şi rămase toată noaptea acolo.Când se lumină de ziuă, spuse:

            -A tercut timpul, trebuie să mă întorc.Dar când se înserează, pune floarea purpurie la fereastră.Voi veni oricât de departe voi fi, şi voi rămâne cu tine până se luminează de zi.Ia şi pana colorată din veşmântul meu de pene, căci îţi va fi de folos de câte ori vei avea vreo dorinţă.Ieşi pe scara cea mică, scutură pana, şi ţi se va îndeplini orice dorinţă ai avea.

            El o îmbrăţişă, deveni şoim, ieşi pe fereastră, urcă în cercuri pe deasupra casei, urcă tot mai mult şi pluti sus în largul cerului.Fata se uită după el până când nu mai putu să-l vadă, apoi se întinse în pat şi se odihni.

            În dimineaţa de Paşti, fetele cele mari se bucurară că pot merge la biserică în rochii noi şi cu cercei.Se spălară şi se îmbrăcară, erau foarte măreţe şi-I spuseră surorii mai mici:

            -Asta-I din cauza florii purpurii.Dacă ţi-ai fi dorit şi tu stofă şi cercei, puteai acuma să te împodobeşti şi tu ca noi, şi să vii cu noi.

            -Nu vă faceţi griji pentru mine, spuse fata, eu rămân acasă şi mă rog aici.

Şi privea de la fereastră cum toată lumea se îndrepta, mândră şi frumoasă, în straie de sărbătoare colorate, înspre biserică.Când nu se mai văzu nimenea, alergă la scara cea mică, scutură pana colorată şi îndată sosi în zbor tot ce-şi dorise, şi toate erau mai  frumoase decât îşi imaginase fataa: o rochie ţesută cu fir de aur, pantofi şi bonetă, şi multe podoabe din pietre preţioase, o trăsură de cristal şi nişte cai mândri. Îşi scoase rochia cea veche şi îmbrăcă hainele şi darurile noi, se urcă în trăsură şi merse la biserică. Toţi oamenii se uitau la ea:

            -Priviţi, o fiică de ţar! şopteau ei, de unde o fi venit?

 Desigur că de peste nouă mări şi ţări sosise, căci fata strălucea de frumuseţe şi de bogăţie. Când se cântă ultimul cântec, fata părăsi repede biserica, se aşeză în caleaşcă şi merse repede acasă.Dispăru, şi când oamenii ieşiră din biserică nu o mai văzură pa fata cea frumoasă.

            Ajunsă acasă, pe scara cea mică, flutură iarăşi pana şi totul dispăru - rochie şi pantofi, pietre nestemate şi caleaşcă- la fel precum veniseră.Apoi se aţeză la fereastră şi privea lumea întorcându-se de la biserică. Surorile îi povestiră despre fata de ţar din ţara cea îndepărtată care arăta atât de minunat, mai minunat decât povestesc poveştile.

            La Paştele următor fu totul ca la primul.Şi după ca mai trecu un an şi veni cel de.al treilea Paşti, fu totul ca la Paştele trecut. Numai că se întâmplă ceva: fata uită să-şi scoată din păr, după ce se întoaarse acasă, agrafa cu diamantele cele mari.Şi când se întoarseră surorile de la biserică şi vrură să-I povestească despre fiica de ţar, zăriră strălucind diamantele în părul ei.

            -Acesta este diamantul pe care-l purta fiica de ţar în păr! strigară ele.

Dar fata nu scoase nici un cuvânt şi merse în camera ei.Surorile deveniră atât de bănuitoare, încât pândiră noaptea, auziră şoimul când pătrunse în cameră, iar dimineaţa îl văzură zburând de acolo.În seara zilei următoare, cele două surori înfipseseră cuţite mari în pervazul ferestrei, astfel că şoimul nu putu pătrunde în cameră.

            -Rămâi cu bine, spuse el, dacă vrei să mă cauţi, caută-mă peste nouă mări şi ţări.Ca să mă afli, ai nevoie de trei perechi de pantofi de fier, trei bastoane de stejar şi trei pâini tari de jertfă.

Fata, care adormise aşteptând şoimul, auzi cuvintele ca prin vis, iar a doua zi când se trezi, găsi cuţitele în fereastră, iar pe cuţite era sânge.De acum înainte nu se mai întâmplă nimic, şoimul nu mai veni în cămăruţă, iar pana îşi pierduse puterea.Fata îşi făcu opinci de fier, pâine de jertfă şi bastoane de stejar şi plecă la drum, în direcţia din care venea şoimul.Trecu prin pădure, peste mări şi ţări, până când se toci prima pereche de opinci, primul baston şi mâncă prima pâine tare.Atunci ajunse la o colibă ce avea picioare de găină şi se învârtea în continuu.

            -Colibă, colibă, stai cu faţa către mine, şi primeşte-mă în tine, rosti fata.

Atunci coliba se întoarse cu faţa înspre ea şi fata putu urca.Iar în colibă pe cuptor, sta peste şapte straturi de ţigle Baba Cloanţa cu piciorul ei de lemn şi cu ochii în tavan.

            -Miroase a om, strigă ea, cine eşti şi ce vrei tu?

            -Îmi caut iubitul, şoimul cu penele colorate, spuse fata.

            -Dincolo de mări şi ţări locuieşte şoimul.Şi vrea să se căsătorească cu fiica ţarului.

Ea îi dădu fetei de mâncare, de băut, îi făcu patul, şi în dimineaţa următoare îi dărui un scăunel de argint şi un fus de aur şi un ghem:

            -Când ajungi în Împărăţia şoimului tău, aşează-te la malul Mării albastre şi taorce, căci se torc fire de aur cu el.Fiica ţarului va veni să-ţi cumpere scăunelul şi fusul.Dar tu să I le dăruieşti pe amândouă şi spune-I că vrei doar să-l vezi pe şoim.Acum du-te după ghem, căci te va conduce la sora mea mijlocie.

            Fata se duse după ghem prin păduri tot mai întunecate până când toci şi a doua pereche de opinci,şi al doilea baston şi mâncă şi cea de-a doua pâine.Ghemul ajunse la o colibă ce avea picioare de găină şi se rotea în toate părţile.

            -Colibă, colibă, stai cu faţa către mine şi primeşte-mă înăuntru.

Atunci coliba se întoarse cu faţa înspre ea, ca să se poată urca, iar în colibă, pe cuptor, pe nouă rânduri de ţigle se afla baba cloanţa mijlocie, cu piciorul ei de lemn şi se uita în tavan.

            -Miroase a om! strigă ea, cine eşti? Şi ce vrei?

            -Îmi caut iubitul, şoimul cu pene colorate, spuse fata.

            -Iubitul tău, şoimul, se pregăteşte de căsătoria cu fiica ţarului, spuse Baba Cloanţa mijlocie.

            În dimineaţa următoare îi dădu fetei o farfurie de argint şi un ou de aur.

            -Când ajungi în Împărăţia şoimuliu tău, aşează-te pe malul Mării albastre, pune farfuria pe nisip şi rostogoleşte oul pe ea.Fiica ţarului va veni şi va voi să şi le cumpere pe amândouă, dar tu să I le dăruieşti, şi să-I spui că vrei doar să-l vezi pe şoim.Acum dă drumul ghemului să se desfăşoare şi mergi pe urma lui, căci el te va duce la Baba Cloanţa, sora mea mai mare.

            Fata merse pe urma ghemului prin păduri tot mai întunecoase, până când se rupse şi ultima pereche de opinci de fier, se toci şi bastonul de stejar şi mâncă şi cea de-a treia pâine.Ghemul se rostogoli până când se rupse şi ultima pereche de opinci de fier, se toci şi bastonul de stejar şi mâncă şi cea de a treia pâine.ghemul se rostogoli până în faţa unei colibe ce avea picioare de găină şi se rotea într-una.

            -Colibă, colibă, stai cu faţa către mine, şi primeşte-mă înăuntru, rosti fata.

Atunci coliba se întoarse cu faţa la ea, şi ea putu urca înăuntru, iar în colibă, pe cuptor, pe 12 rânduri de ţiglă, sta Baba Cloanţa, cea mai bătrână, cu piciorul ei de lemn şi privea în tavan.

            -Miroase a om! Cine e? Ce vrei tu?strigă ea.

            -Îmi caut iubitul, şoimul cu pene colorate.

            -Astăzi se căsătoreşte iubitul tău, zise Baba Cloanţa.

Iar în dimineaţa următoare, devreme de tot, că stelele încă nu păliseră pe cer, ăi dădu fetei un gherghef de aur şi un ac de argint.

            -Când ajungi în Împărîţia şoimului tău, aşează-te pe malul mării albastre şi ţine ghegheful în mânî, căci acul va coase singur.Soţia iubitului tău va veni şi va voi să ţi le cumpere pe amândouă.Dar tu să I le dăruieşti şi să-I spui că vrei doar să-l vezi pe şoim.

            Fata mergea în urma ghemului şi plângea.Iar pădurea se lumina tot mai tare, se rărea şi se termină acolo unde începea marea.Foarte aproape străluceau turnurile aurite ale palatului ţarului.Fata se aşeză pe scăunelul de argint, luă fusul de aur şi începu să toarcă.Şi imediat veni ţarina cu slujitoarele ei, văzu aurul şi argintul şi voi să le cumpere.

            -Dacă-mi dai voie să văd şoimul, ţi le dăruiesc pe amândouă.

            -Doarme într-una, zise ţarina, dar dacă te mulţumeşti să-l vezi dormind, te conduc la el.

Ţarina merse înainte şi înfipse în hainele soţului ei un ac vrăjit, în aşa fel încât să doarmă adânc, adânc şi conduse fata la el, lăsându-I singuri.

            Iar ea stătea lângă ţarul adormit, plângea şi se ruga:

            -Trezeşte-te, iubitule,trezeşte-te.Nouă mări şi ţări am străbătut, trei perechi de opinci de fier am rupt, trei bastoane de stejar am tocit, trei pâini de jertfă am mâncat.

            Dar ţarul dormea şi nici nu se clintea.Ţarina se întoarse, o scoase afară din încăpere şi se întoarse să scoată acul fermecat din haină.

            -Ce somn a fost ăsta? Cineva plângea şi se jeluia, auzeam, dar nu puteam să-mi deschid ochii.

            -Ai visat, spuse ţarina, aşa sunt visele.

În ziua următoare se aşeză iarăşi fata pe malul mării albastre şi rostogolea oul de aur pe farfuria de argint.Imediat veni ţarina cu slujitoarele ei, văzu aurul şi argintul şi vru să le cumpere.

            -Dacă-mi dai voie să-l văd pe şoim, ţi le dăruiesc.

            -Dacă-ţi ajunge să-l vezi dormind, te las cu el.

Ţarina merse înainte, înfipse iarăşi acul în haina bărbatului, în aşa fel încât el să doarmă adânc, adânc, o conduse pe fată la el şi îi lăsă singuri.

            Şi stătu iarăşi ţarul adormit şi plânse, şi-l rugă să se trezească.

            -Trezeşte-te, iubitule, trezeşte-te.Nouă mări şi ţări am străbătut, trei perechi de opinci am rupt, trei bastoane de stejar am tocit, trei pâini de jertfă am mâncat, ca să găsesc.

Dar el dormea şi nici nu se clintea.Veni ţarina, o scoase afară din încăpere şi apoi îi scoase acul din haină.

            -Ce somn a fost acesta? Cineva plângea şi se jeluia, auzeam dar nu puteam deschide ochii.

            -Nu a fost nimeni aici, ai visat, zise ţarina, aşa sunt visele.

În cea de-a treia zi fata se aşeză iar pe malul mării şi ţinea ghergheful de aur în faţă, iar acul de argint începu să coasă.Iarăşi veni ţarina cu slujitoarele ei, văzu aurul şi argintul şi vru să le cumpere.

            -Dacă-mi dai voie să-l văd pe şoim, ţi le dăruiesc.

Ţarina merse înainte.

            -Lasă-mă să te pieptăn, îi spuse ea soţului ei, şi când îl pieptăna, îi înfipse acul vrăjit în păr, astfel că el adormi adânc.Apoi o lăsă pe fată să intre şi îi lăsă singuri. Fata plânse şi-l îmbrăţişă, îi mângâie faţa părul şi descoperi acul.Îl scoase şi ţarul se trezi, o recunoscu pe fată, ascultă povestea cu surorile ei şi drumul lung pe care l-a străbătut ca să ajungă la el şi cum reuşise să ajungă la el în iatac.El o iubea pe fată şi mai mult ca înainte, şi-şi chemă îndată boierii, conducătorii şi demnitarii pentru a le spune povestea.

            -Care este soţia mea?Cea care m-a căutat sau cea care m-a arătat pentru aur şi argint?

            -Cea care te-a căutat, spuseră toţi.

Ţarul aşeză coroana de nuntă pe capul fetei, şi apoi băură şi mâncară trei zile şi trei nopţi.     (Poveste ruseasca)

 

image002

Inapoi

VEŞTI DIN COMUNITATE

   

           

 

Intâlnire de lucru la Cluj

 

 

La Cluj,  în martie a avut loc o întâlnire a Consiliului Asociaţiei Comunitatea Creştinilor împreună cu un cerc de colaboratori. Destinul comunităţii, material şi spiritual, juridic şi administrativ-financiar ne-a stat în faţă. A fost o bucurie,  la final, să ne întâlnim şi cu  grupul de membri şi prieteni ai comunităţii din Cluj, duminică dimineaţă la ora 11, pentru  lucrul   spiritual. S-a citit pericopa “Schimbării la faţă”, Matei 17. Înainte de întâlnirea  de la Cluj Monica Culda  ne-a trimis drept încurajare scrisoarea pastorală  pe care o împărtăşim aici.

                                                     Lidia Blidariu                   


         Dragi prieteni,

       Vreau să vă salut cu cuvintele lui Pavel către Filipeni: 2:1

 

 Deci,   dacă este vreo îndemnare în Christos,    dacă este vreo mângâiere în dragoste,

            dacă este vreo legătură a spiritului, dacă este vreo milostivire şi vreo îndurare,

            faceţi-mi bucuria deplină şi aveţi o simţire, o dragoste, un suflet şi  un gând!

           Să nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă,

           ci în smerenie  , fiecare să privească pe altul mai pe sus de el însuşi!

 

             Dragi prieteni, nu vreau să vă scriu ce şi cum să discutaţi, ce teme, ce puncte… Asta ştiţi voi prea bine! Important e ca înainte de a începe să discutaţi lucrurile concrete, să vă întâlniţi de la inimă la inimă.

Se poate ca cineva să vrea să-i “dinamizeze” pe ceilalţi, se poate ca altcineva să fie reţinut, se prea poate ca altcineva să vrea să-i educe pe ceilalţi – şi asta ar fi trist…Însă dacă fiecare îl priveşte pe celălalt mai presus de el însuşi –şi împreună privim la ţelul nostru comun – avem o şansă!

 

 4:8     Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste,

             tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit,

             tot ce e vrednic de primit, orice faptî bună şi orice laudă,    aceea să vă însufleţească.

 

                                                                                                  Cu inima şi gândul la voi,

                                                                                                       Monica Culda 

image002

Inapoi

  

Un sfârşit de săptămână rodnic

 

            În  zilele de 16-18 martie 2012, a avut loc la Cluj, întâlnirea Consiliului de administraţie al Asociaţiei Comunităţii  împreună cu grupul de purtători.

        Au participat:  Diana Stoica,  Laurentiu Cimpeanu, Mihaela Diaconu, Rodica  Oancea, Gabriela Halmagean, Gabriela Popescu, Dorin  Eugen Iuga, Eleonora Ţigăreanu, Lidia Blidariu.Verginia Petrovici.

         În cele trei zile de muncă intensă am reuşit alcătuirea unei organigrame a asociaţiei stabilindu-se domeniile de activitate , responsabilii şi colaboratorii pentru fiecare domeniu, am proiectat un plan de activităţi pe perioada până la Beliş 2012, s-a clarificat situaţia financiară şi s-a întocmit bugetul pe anul 2012. Apoi, s-a clarificat statutul fiecărei persoane - membri spirituali, membri ai asociaţiei, prieteni. O muncă interesantă a fost  configurarea unui scenariu bazat pe actuala situaţie financiară a comunităţii, sarcinile identificate, nevoile viitoare.  A reieşit ca această comunitate poate susţine, pentru început, un singur preot, care să oficieze în ambele centre, Bucureşti şi Cluj, alternativ. S-a stabilit cooptarea unui nou membru în consiliu. În săptămâna care a urmat s-au redactat toate anexele protocolului încheiat la Cluj. Un dosar şi un weekend, sperăm, cu rod.

Fondarea unei comunităţi presupune o muncă intensă atât la nivel spiritual cât şi în ceea ce priveste cele mai mici detalii ale vieîii comunităţii. De aceea contribuţia fiecărui membru este deosebit de importantă şi preţuită.

         Fie ca sărbătoarea Invierii Domnului să vă aducă bucurie şi lumină în suflete şi case.  Vă dorim PAŞTE LUMINOS!

                                                                               În numele consiliului de administraţie,

                                                                                                         Diana Stoica

 

INVITAŢIE

 

Dragi membrii ai Asociaţiei Comunitatea Creştinilor în România,

vă invităm, joi 26 aprilie 2012, ora 18.00, la Adunarea generală a Asociaţiei la sediul ei,

din Cluj, B-dul 21 Decembrie 1989 nr.36 ap. 5.Ordinea de zi:

-Aprobarea bilanţului contabil pe anul 2011.

-Diverse

 şi sâmbătă, 5 mai 2012, ora 16.00, la Adunarea extraordinară a Asociatiei la sediul asociaţiei,

din Cluj, B-dul 21 Decembrie 1989 nr.36 ap. 5.Ordinea de zi:

-Schimbarea statutului

-Cooptarea unui nou membru in Consiliul de administraţie

-Diverse

                                                           Vă aşteptăm!        

În numele consiliului, Diana Stoica 

image002

Inapoi

 

O SCRISOARE DE LA ZOLTAN ANDRAS


Dragi prieteni,

 

Vă scriu aceste randuri după multă cumpănire şi după cîteva întîlniri cu prietenii de la Comunitatea Creştinilor din România, conştient fiind că, dacă aş încerca să vă spun aceste cîteva gînduri prin viu grai, nu aş avea ocazia sau timpul necesar. Căci de cele mai multe ori cînd ne-am întîlnit, am discutat despre alte lucruri care ne preocupă în comun.

Subiectul pe care doresc să vi-l împărtăşesc este "Comunitatea Creştinilor". Şi mai exact, faptul că fiecare dintre noi, într-un anumit moment al biografiei noastre, dar şi, mai ales, prin legăturile noastre karmice, ne-am legat de această mişcare pentru înnoire religioasă.

Este foarte clar că mişcarea pentru înnoire religioasă "Comunitatea Creştinilor" în România va putea să prindă rădăcini mai puternice şi să trăiască ritmic, cu prezenţa permanentă a unui preot şi a sacramentelor numai dacă însăşi comunitatea de oameni se va înnoi şi diversifica, lărgindu-şi rîndurile.

În cîteva discuţii cu alti prieteni, care, ca şi mine, poartă la inimă această cauză, am ajuns la imaginea următoare: Noi, cîteva familii cu copii, ne-am apropiat de Comunitatea Creştinilor prin căutările noastre spiritual-religioase, apoi prin faptul că am fost cununaţi în cadrul ei, sau prin faptul că am botezat copii ( ca nasi) care vor creşte în cele din urmă în această comunitate, sau chiar copiii noştri au fost astfel botezaţi.

Dacă este să fim nu numai consecvenţi şi oneşti, ci chiar şi realişti, atunci aceste prime impulsuri care au trăit puternic în sufletele noastre trebuie să fie urmate de noi impulsuri, pe care trebuie să le creăm dintr-o iniţiativă de data asta pornind din conştienţa noastră sporită, să fie urmate de noi impulsuri de a contribui cu ceva mai mult la viaţa şi la durabilitatea acestei comunităţi.

Congregaţiile din Cluj şi din Bucureşti sînt în curs de îmbătrînire şi ca număr, foarte reduse.

Adolescenţii confirmanzi, împreună cu părinţii lor, precum şi mai ales copiii mici botezaţi nu de mult, împreună cu părinţii lor vor fi cei care vor putea întineri comunitatea, dar mai ales cei care, prin statutul lor social, prin conştienţa modernă şi stilul de viaţă modern, vom putea să ajutăm decisiv la fondarea Comunităţii Creştinilor din România.

Putem fi mai des prezenţi la întîlnirile Comunităţii? Putem să aducem ceva în Comunitate din preocupările noastre, din ceea ce fiinţa noastră a cucerit şi dobîndit între timp prin lucrul spiritual? Putem să facem o muncă creativă de înnoire şi diversificare a formei şi sensului întîlnirilor Comunităţii, poate aducînd prieteni de o seamă cu noi care au preocupări spiritual-religioase, părinţi care vor putea rezona cu viaţa Comunităţii?

Putem, prin ceea ce este fiecare dintre noi, prin prezenţa noastră şi prin resursele noastre, să ajutăm Comunitatea să crească, atît interior, cît şi spre exterior, spre societatea civilă, venind în întîmpinarea căutărilor unora asemeni nouă?

 

Va invit şi vă rog să luăm în conştienţă cu seriozitate şi cu iubire aceste lucruri.

Din inimă, Zoltán

 

image002

Inapoi

 

PESPECTIVE

 

SARBATOAREA CONFIRMĂRII TINERILOR

                                                Cluj, 5-6 mai 2012

 

“Tinereţea nu este o perioadă a vieţii, ea este o stare de spirit. Este elanul voinţei, vioiciunea fanteziei, vigoarea sentimentelor, victoria curajului asupra laşităţii, triumful spiritului de aventură asupra lentorii…”

                                                                                     Albert Schweizer

 

 Dragi prieteni,

Vă invităm să sărbătoriţi împreună cu noi Sacramentul confirmării, sacramentul trecerii de la copilărie la tinereţe. În faţa acestui prag stau, în acest an:

                                              Anna Teresia Ţigăreanu

                                                   Teodor Cîmpeanu

                                                     Alexandru Stan

 

 Programul va fi urmatorul :

 

                                                        Sâmbătă, 5 mai

 9.00  -Actul cultic pentru copii

( Ultimul la care vor lua parte confirmanzii. De aici înainte vor lua parte la Actul de sfinţire a Omului)

9.30   –Actul de Sfinţire a Omului

11.00 – Întâlnire cu dna Marie- Pierrette Robert.

            În paralel,  program  pt. confirmanzi - MonicaCulda

PAUZA

19.30 -Conferinţa “Sacramentul Confirmării” – M.P.Robert, M.Culda

           Introducere în tema confirmării pentru părinţi, naşi şi întreaga comunitate

 

                                                       Duminică, 6 mai

10.00 Actul  de Sfintire a Omului-Confirmare

 Pauza-bufet

12.00 Moment festiv – dedicat tinerilor

14.30 Masa de prânz – la Gradiniţa Waldorf

 

                               După-masă  - Joc şi voie bună!

image002

Inapoi

 

PERSPECTIVE

                  EVENIMENT!

FESTIVAL !


 

                                                                        

Kairos - Wirklichkeit jetzt. Weltweite Jugendfesttage der Christengemeinschaft in Überlingen, Pfingsten 2012

      

 

 

 

Kairos

Realitatea acum.

De Rusalii 2012 , 25- 30 Mai 2012, va avea loc în Überlingen/Germania
Festival internaţional de tineret al Comunităţii Creştinilor.

Lumea este în mişcare. Lumea cere o schimbare. Sunt cel ce mişcă lucrurile sau mă las condus de alţii ? Cine îmi decide destinul: guvernul, banii, părinţii mei sau eu însumi? 

Când ia naştere ceva real, cum ajungem să vă avem un timp împlinit?

Programul festivalului include conferinţe, grupe de lucru artistic şi mişcare, un spectacol cu „Nathan cel Înţelept" de Lessing, un spectacol de circ şi multe alte activităţi deosebit de atractive şi interesante. Detalii privind programul, costurile şi formalităţile de înscriere găsiţi în mai multe limbi pe site-ul: www.iyfestival.com


Evenimentul se adresează elevilor şi studenţilor şi tuturor celor cărora nu le este indiferent dacă se întâmplă sau nu ceva in lume.

Traducere Gabriela Cimpeanu

 

image002

Inapoi

PERSPECTIVE

 

Zile de interiorizare – Zile ale întâlnirii

 

                      Invitatie  la Tabăra de vară, Belis, 19-30 iulie 2012

 

În anul acesta tabăra va fi însoţită de trei preotese: dna Monica Culda, dna Marie Pierrette Robert  şi -  pentru prima dată în România -  dna Armgard Hasselmann, preot al Comunităţii Creştinilor în Bonn. Ne bucurăm să vă invităm la o nouă întâlnire în Beliş.

Tema, în continuarea celei începute anul trecut, este “Taina Trinităţii” .Vom vorbi şi despre profetul Ilie.

Invităm tineri şi vârstnici, familii cu bunici şi naşi la o întâlnire  în minunatul ambient al  Apusenilor.

Actul de Sfinţire a Omului şi încheierea cultică vor oferi cadrul zilei pentru toţi participanţii. Dimineaţa vom avea grupe de lucru pentru copii (pictura, lucru de mana, muzica, jocuri) şi adulţi – (la tema Trinitatea) -şi activităţi artistice.

În prima parte a după-amiezii va fi timp pentru iniţiative libere, acţiuni în familie, amenajarea taberei şi întâlniri de lucru ale diferitelor grupuri ale Comunităţii. Programul comun continuă cu joc, cântec şi poveste pentru toţi, iar după cină cu discuţii libere, expuneri tematice etc.

Şi în anul acesta vom avea o zi în care părintii şi naşii ne vor povesti despre copii, o seara în care ne vom aminti de cei decedaţi, concert, piesă de teatru şi, desigur, focul de tabară vor fi nelipsite.

Importantă va fi şi echipa de la bucătărie – care se va strădui pentru o mâncare sănătoasă şi gustoasă.

In Scrisoarea de Sanziene 2012 veti primi  alte detalii. Se pune pe picioare şi un nou proiect de renovare al cabanei mari despre care veti primi apel in curand .

Pana atunci cei interesaţi sunt invitaţi să se informeze la Nora Tigareanu, Cluj. Email:noratig@yahoo.com, 0741076471                                                                   Monica Cluda   

 

!!! O altă invitaţie

 

La Odessa, 27-29 septembrie, are loc în organizarea Comunităţii Creştinilor, Simpozion de Mihael, adresat comunităţilor din ţările din Estul Europei. Trecutul  comun comunist, viaţa religioasă tradiţională-ortodoxă creează o alta premisă de dezvoltare pentru viaţa Comunităţii Creştinilor decât în Apusul Europei. Vor putea fi prezente: Rusia,  Ucraina, Georgia, Ungaria, Polonia, Cehia, Slovenia, Ungaria, Estonia şi sperăm că şi România.  Despre costuri vom primi în curând date.  M.Culda

                                        PERSPECTIVE

 

* Intâlnire de Paşte- CONFIRMAREA tinerilor-  Cluj, 4- 6 mai 2012,

   cu Marie- Pierrette Robert şi Monica Culda

 * Simpozion de vară, Belis, 19-30 iulie 2012, cu Monica Culda,

 Marie-Pierrette Robert, şi  Armgard Hasselmann

* Simpozion de Mihaeli pentru comunităţile din Est, Odessa, 27-29 septembrie 2012

 

image002

Inapoi

 

PERICOPE
                     

Săptămâna Mare   

 

 1.04 Duminica Floriilor Matei 21,1-11

  5.04 Joia Mare        Luca 23,13-32         

  6.04 Vinerea Mare Ioan  19,1-15

  7.04 Sambata Mare           Ioan  19,16-42

 

Paştele

              8.04  Marcu 16,1-18

              15.04            Ioan 20,10-29

              22.04            Ioan 10,1-20

             29.04 Ioan 15,1-27

             6.05   Ioan 16,1-24

             13.05 Ioan 14,1-31

Inălţarea

              17.05            Ioan 16,25-33

              20.05            Ioan 16,25-33

Rusaliile

            27.05  Ioan 14,23-31

            29.05  Ioan 14,23-31

 

Perioada intermediară

            30.05  Ioan   3,1-21

              3.06  Ioan   3,1-21

            10.06  Ioan   4, 1-26

             17.06  Ioan 17

             

Sfantul Ioan

24.06  

Marcu  1,1-11

 

URARE DE PAŞTE

 Săptămâna Mare , săptămânile de Paşte pot să ne deschidă ochii sufletului, aşa cum Origene o exprimă în rugăciunea aici prezentă. Pentru ca noi să învăţăm să ridicăm privirea interioară spre Domnul destinului nostru şi Salvatorul oamenilor.

 

                                                

   

 

                                            Rugăciune pentru  deschiderea ochilor

                                                                                                        

Fie ca Domnul Iisus să-şi pună mâinile pe ochii noştri,

pentru ca să începem să vedem,  nu  numai văzutele,  ci şi nevăzutele;

fie  să ne deschidă  ochii  ca să nu privim momentul prezent doar, ci şi timpurile ce vin;

fie să se reveleze în noi privirea inimii cu care omul îl vede pe Dumnezeu în Spirit,

şi prin el, pe Domnul Iisus Christos, ce poartă în El toată puterea creatoare,

şi întreaga strălucirie a  gândirii lui Dumnezeu,

pentru toate timpurile următoare, şi-n veci de veci.  Amin!

 

                  Urându-vă fiecăruia dintre voi o sărbătoare de Paşte cu bucurie şi forţă,

                               vă spunem Christos a înviat!  Pe curând la Cluj, la Confirmări”.               REDACŢIA

 

        

image002

Inapoi