Scrisoare de Sânziene 2020

Cuprins

Ioan Botezătorul - Armgard Hasselmann, trad. Liliana Dumitriu

Samariteanca la fântână- Monica Culda

Iubiți-vă unii pe alții! - Laurențiu Cîmpeanu

Eul adevărat ne cheamă - Zoltan Andras

RETROSPECTIVE

Și a fost să fie… pandemie- Verginia Petrovici

Piteşti- un nou altar - Adriana Hanganu

Vești din cetatea Corona (Brașov)- Mihaela Țoțu

POVESTE DE VARĂ

Povestea olarului

VEŞTI DIN COMUNITATE

Un răsărit de soare- Iuliana Toth

Confirmarea tinerilor 2020- Amgard Hasselmann

Vesti internaţionale: 

Scrisoare de la Munchen- Laurentiu Cîmpeanu

Ucraina- O casă nouă la Kiev

PERSPECTIVE 

Concediu la Belis 2020- Monica Culda

PERICOPE – vara 2020

URARE DE SÂNZIENE

INFO comunitate, site, pers. de contact

 

 

 

 

 

 

Ioan Botezătorul

Armgard Hasselmann

                                                  


În tabloul Răstignirii realizat de Matthias Grünewald, Ioan Botezătorul este înfățișat ca om întruchipat cu contururi întru totul pământești, stând ferm pe pământ și cu picioarele depărtate (deși istoria ne spune că fusese cu mult timp în urmă decapitat) și care își îndreaptă arătătorul spre Cel crucificat. În gestul acesta se exprimă cuvântul său: „El trebuie să crească, eu trebuie să scad.” Degetul indicator arată spre curentul istoriei care curge orizontal, care este câmpul de creație al Fiului.

Biografia lui Ioan indică faptul că se simte cu totul familiarizat în centrul iudaismului. Tatăl său este preot, mama lui provine din fiicele lui Aaron, cel care a fondat preoțimea israelită. Îngerul îi vestește lui Zaharia nașterea ce urmează, atunci când acesta se află în templu în locul sacru, în serviciul sacru, în timp ce poporul se roagă afară. La Ioan, totul trăiește în sfera jertfei și a sacralității israelite, iar poporul devine după serviciul divin martor al minunii făptuite asupra lui Zaharia. Preoțească este originea lui Ioan. El îndeplinește, conform originii sale, toate premisele pentru un preot iudeu din templu. Cântecul de slavă al lui Zaharia din ziua tăierii împrejur a băiatului va fi întărit această așteptare la toți cei care fuseseră martori ai evenimentului.

Dar despre o pregătire pentru slujirea în templu nu relatează nimic Evangheliile. Ioan, după cum se pare, își petrece viața, până la apariția sa publică, „în regiuni singuratice”, în deșert. Și lăuntric devine singuratic, luptându-se să iasă din toate cele tradiționale. Fiind cu totul solitar, el se pregătește pentru însărcinarea lui. Deșertul este pentru Ioan lăcașul sacru, căci cândva au fost acolo uniți Dumnezeu și cu poporul, atât de strâns și de netulburat ca niciodată de atunci încolo. Motivele preoțești și cultice se ivesc în figura Botezătorului. Sfințirea unei vieți închinate lui Dumnezeu o caută nu numai în cucernicia interioară, ci și în formele exterioare ale lucrurilor care îl înconjoară. El se unește cu iudaismul tradițional și se ține totuși departe de reprezentanții săi. Pentru el, puritatea îmbrăcămintei și puritatea hranei joacă un rol important. El nu își răspândește portul ca pe un veșmânt al unui ordin religios. Numai el poartă asemenea haine. Apostolilor săi le cere, în afara botezului și a rugăciunii, postul timp de zile întregi. Viața lui este un post în sine.

Atunci când Ioan apare din solitudine, în faptele sale devine limpede felul diferit în care vrea să acționeze: dacă profeții din vechime primiseră însărcinarea de a merge încolo și încoace, aici este solicitată o direcție cu totul diferită: aici trebuie să vină la el cei cărora li se adresează mesajul său. Fiecare profet al Vechiului Testament își vestea mesajul cu cuvintele: „Astfel vorbește Iahve”. Însă Ioan vestește: „Eu vă spun: Dumnezeu poate să îi trezească din pietre copii lui Avraam.” O asemenea formulare este nemaiauzită, căci ea răstoarnă ceea ce a fost o componentă de nezdruncinat a existenței iudaice. Faptul de a se putea referi la originea trupească din Avraam face posibilă salvarea față de o mânie dumnezeiască. La profeți, Iahve poartă întreaga răspundere pentru adevărul mesajului, în timp ce aici o poartă Ioan. Eu-ul său este garanție și autoritate pentru vestirea sa. Ioan nu este întrebat de unde își are însărcinarea. Numai această întrebare este formulată: „Cine ești tu?” -Răspunsul său: „Eu sunt glasul celui care strigă în pustie: schimbați-vă gândirea.”

Evangheliștii Matei, Marcu și Luca denumesc vorbirea lui drept „vestire”, Ioan Evanghelistul o numește „mărturie”. Nu orice om poate să vestească, iar în afara lui Ioan numai pentru Iisus Christos și apostolii săi este folosit acest cuvânt, iar pentru cuvântul „mărturie” este valabil același lucru, îndeosebi în Evanghelia după Ioan, în epistole se mai adaugă și apostolii și misionarii.

Ce fel de așteptări au oamenii din poporul evreu, care este convins că revelarea lui Dumnezeu este încheiată și că poate veni numai de la Dumnezeu și nu de la oameni. Ceea ce îi dă un caracter deosebit mesajului lui Ioan este faptul că este împlinirea a ceea ce fusese vestit în trecut: Acum s-a apropiat împărăția cerurilor. Christos vorbește mai târziu și mai univoc (Luca 16:16): „Legea și profeții au fost valabili până la Ioan.”

Ioan se îndreaptă, fără să exprime clar acest lucru, împotriva tuturor grupelor care au marcat esențial viața religioasă a poporului evreu: sunt saducheii care trăiesc cu certitudinea că pentru ei este certă împărăția mesianică chiar și numai prin legătura trupească cu Avraam; sunt fariseii care văd mântuirea lor în împlinirea literală a legii; iar apoi sunt esenienii, care se viețuiesc pe calea justă către mântuire prin spălările lor religioase, rugăciunile lor și îndepărtarea lor de lume. Și către toți aceștia strigă Ioan: ”Schimbați-vă gândirea! Căci securea a fost pusă la rădăcina copacilor!”.

Ioan, cel care depune mărturie la altarul din Isenheim, arată către fapta care se desfășoară pe parcursul timpului, către Misteriul de pe Golgota. Împărăția cerurilor devine fapt al Pământului într-un om, prin acesta devine viață moartea. Nici cerul nu mai este cel vechi, ci acesta poartă acum o nouă cunoaștere, cunoașterea despre omul deplin valabil, care a trecut prin bucuriile și suferințele vieții pământene și a pus un germene pentru o nouă devenire de om, din și prin Christos.

Traducere: Liliana Dumitriu

 

 

 

 

 

 

Samariteanca la fântână

Monica Culda


Romanul lui Lev Tolstoi, Anna Karenina începe cu o frază care ademenește la deslușire: ”Toate familiile fericite sunt la fel. Iar familiile nefericite sunt toate fiecare în felul lor”. Oare e așa?

Simplificând am putea spune: Oamenii fericiți sunt toți la fel, iar cei nefericiți – sunt unici. Fiecare în felul lui. Din care categorie ați vrea să faceți parte? Fericit și nediferențiat sau nefericit și unic? Și din ce categorie face parte femeia samariteancă?

Dacă mă uit la ea, am impresia că e mai degrabă nefericită. Merge la fântână în miezul zilei, după apă. Pe vremea aceea, la fântână mergeau femeile, dar mai ales robii dis-de- dimineață sau seara după ce arșița soarelui se mai potolea. Acasă, avusese cinci bărbați iar cel pe care îl avea acum, nu era al ei. Nici asta nu e tocmai fericitor! Dacă cântărim situația la propriu nu e bine deloc, dacă o abordăm metaforic, nici așa nu e bine. Femeia are toate motivele să fie nemulțumită. Are un partener (un pol al conștienței) care nu îi era partener și o apă care nu îi astâmpără setea după înveșnicire. În ceea ce cunoștea ea nu o găsise...

Femeia căuta Apa vieții, vine la fântână. Acolo era un Altul care era mai însetat decât ea și care îi cere din nevoia ei. El îi cere tocmai ceea ce ea avea mai puțin și mai nedesăvârșit. Și ea îi întinde mâna, face legătura cu el.

Poate aceasta să fie legea universului – ca dând tocmai din ceea ce avem dureros de puțin, din ceea ce am vrea să fie cu totul altfel, tocmai de acolo să înceapă să curgă apa vieții. Dăruind din neputința ei, creează legătura cu Cel care El Însuși este Viața. Și Apa începe să curgă ... spre ea.

 

 

 

 

 

Iubiți-vă unii pe alții, așa cum v-am iubit EU pe voi!

Laurențiu Cîmpeanu


Cu 2000 de ani în urmă, pe vremea când Iisus Christos trăia pe Pamânt, oamenii erau împărțiți în stăpâni și sclavi. Aceasta era pe atunci un lucru de la sine înțeles. Unii dintre stăpâni își eliberau cândva sclavii iar mulți dintre aceștia alegeau să rămână mai departe slugi în serviciul casei, dar ca așa numiți „oameni liberi”, care au o slujbă. Cu timpul unii dintre ei se implicau activ în viața familiei, ajungând să împărtășească împreună cu aceasta atât bucuriile cât și necazurile acelor vremuri tulburi. Cei care reușeau să cunoscă chiar idealurile spirituale cultivate în anumite familii făceau astfel un drum de cunoaștere de la statutul de „slugi în serviciul casei” la cel de „prieten al familiei”. Pentru prima dată în viața lor, ei simțeau că făceau parte dintr-o comunitate de viață, în care oamenii slujeau împreună, din cunoaștere și voință liberă, unui ideal mai înalt spre care curg toate celelalte idealuri ale omenirii.

Sluga nu știe ce face stăpânul (Ioan 15, 15). De aceea Christos nu-i mai numește slugi pe cei care îl insoțesc pe drumul său pe Pămant, ci prieteni, deoarece tot ceeea ce El a auzit de la Tatăl le-a încredințat lor spre cunoaștere.

Adevărata cunoaștere face și astăzi diferența dintre o slugă și un prieten, dintre un sclav și un om liber.

Singurul domeniu în care omul de astăzi își poate dobândi libertatea este cel al gândirii. Și putem simți fiecare dintre noi că tocmai aici, în ceea ce noi vrem să dezvoltăm ca și gândire a inimii, suntem astăzi cel mai puternic atacați. Ceea ce putem viețui în aceste vremuri, individual și fără viața de comunitate, este un timp al falsei cunoașteri. Aceasta este adevărata pandemie a timpului nostru și a lumii în care trăim.

Informații haotice, purtătoare de virusul fricii paralizante, ne infectează invaziv întreaga viață sufletească. Nu minciuna, pe care o putem recunoaște și demasca, ne pune în pericol, ci jumătățile de adevăr îmbrăcate într-o aparentă erudiție. Acestea ne înstrăinează atât de noi înșine, cât și de ceilalți oameni, de natură și Pământ, de fapt de tot ceea poartă Viața.

Ce fel de boală este aceasta care ne cuprinde din ce în ce mai amenințător?

Este un fapt cunoscut că atât bolile, cât și agenții lor patogeni, în limbajul medical de specialitate primesc în cea mai mare parte denumiri latinești. Dacă noi înșine, ca slujitori ai Cuvântului, ne punem întrebarea asupra originii acestei ciudate denumiri prescurtate COVID, putem descoperi de asemenea lucruri cel puțin interesante. În limba latină cuvântul cognoscere înseamnă a cunoaște ceva sau a ajunge la cunoaștere prin ceva. Cuvântul viduus înseamnă vid, gol sau vacuum. Așadar COGnoscere VIDuus ar însemna un fel de cunoaștere lipsită de conținut, precum o coajă fără sâmbure. În limba germană, printr-un interesant joc de cuvinte se poate exprima ca ”leere Lehre”, adică o învățătură goală, lipsită de conținut și sens. Iar aceasta dacă devine o realitate indusă și treptat acceptată, ne poate duce într-adevăr la o grea boală sufletesc-spirituală, la o moarte a sufletului. In suflet se furișează la început iar apoi ocupă din ce în ce mai mult loc, un sentiment al unei vieți lipsite de sens, care ne abate de la adevărata cunoaștere, Cunoașterea lui Christos, prin care putem deveni prietenii Lui.

Cunoașterea lui Christos este Cunoașterea Adevărului și doar aceasta ne eliberează de ignoranța slugii, ne urnește de la gândirea pasivă spre gândirea vie.

Prietenii lui Christos sunt acei oameni care re-cunosc în ei înșiși țelul christic al omenirii și îl urmeză din voință liberă:

       ” Iubiți-vă unii pe alții, așa cum v-am iubit EU pe voi!”

                                 Predică la Evanghelia după Ioan, 15.       


 

 

 

 

 Eul nostru adevărat  ne cheamă

                                                                                                          Zoltan Andras

Zilele de Sînziene sînt pentru orice om o mare binecuvîntare. Sufletul se simte chemat spre depărtări, unde strălucesc razele Soarelui, unde, printre nori, răsună tunetele ce urmează fulgerelor pe timpul unei furtuni de vară, ca apoi să apară, în vrajă, curcubeul.

Sărbătoarea lui Ioan Botezătorul ne prilejuiește și anul acesta să privim la figura enigmatică a ”celui care predica în pustie”. El pare să trăiască mai mult în natura înconjurătoare și în fenomenele ei decît în planul fizic. La fel ca antemergătorul său, Ilie, care în momentele cruciale ale istoriei, se manifestă prin Nabot ca să aducă în plan fizic faptele necesare evoluției, și Ioan Botezătorul acționează puternic în ceea ce am putea numi periferie, în cerc: cercul fenomenelor meteorologice, dar și în cercul celor 12 apostoli ai lui Iisus Christos. După moartea sa dramatică, Ioan Botezătorul rămîne legat de planul pămîntesc și, am putea spune, implicat în viața celor 12+1, în ceea ce duce la Misteriul de pe Golgotha.

Sărbătoarea actuală este un prilej pentru noi, în acest an mai ales, să privim la condiția noastră de oameni care au parcurs un proces de condensare, dinspre periferie, spre punct. Ne percepem pregnant în corpul nostru fizic-mineral, ignorînd, lăsînd în afara conștienței noastre realitățile ce se află dincolo de senzorial. A fost necesar pentru evoluție ca omul să cucerească această conștiență, cea a planului sensibil, și astfel omul a creat științele naturii, preocupate numai cu forțele centrice, punctiforme, pe care le caută în planul fizic, într-un punct a, sau b, sau c (Rudolf Steiner, GA 320, 23 dec.1919, Stuttgart). De îndată, însă, ce căutăm sursele vieții, forțele care mențin viața în ceea ce prinde formă sensibilă, sîntem conduși spre forțele universale, periferice, care provin din toate direcțiile deodată.

Omul modern s-a condensat și s-a chircit în sine însuși, pe calea necesară a dezvoltării egoiste. Iar pe această cale, el pare să fi ajuns la o limită, acolo unde ego-ul său se înconjoară de propria circumferință, ca într-o cădere înspre propriul neant interior. Omul modern al zilelor pe care le trăim a ajuns la limita condensării egoului său și, la capătul acestui proces, pare că și-a întîlnit nimic altceva decît propriul Dublu: frica, ura și neputința, aceste trei fiare ce trec neobservate pentru conștiența obișnuită. Omenirea zilelor noastre este îngrozită de ceea ce ea însăși vrea cu savurare să-și comunice: că omul este o ființă neputincioasă în fața cunoașterii, plină de ură față de sine și față de semeni și paralizată de frică.

Sărbătoarea de Sînziene - afară, în aparențele naturii - ne aduce lumina și căldura dinspre periferie, menită să ne ridice și să ne poarte cu sine spre o nouă dimensiune necesară. Un tînăr ajuns la vîrsta maturității, Truman Burbank, din filmul ”The Truman Show” din 1998, exemplifică minunat această aspirație spre orizonturi și spre înalturi. Crescut de bebeluș pe platoul de filmare a unui serial de ”reality show” al cărui personaj principal este chiar el, Truman (true man = om adevărat) este singurul care nu știe că lumea în care trăiește este un simplu platou de filmare, de dimensiunile unei lumi artificiale, un oraș, cu instituții, străzi, comerț, cu debarcader, la malul unei mări cu valuri și chiar furtuni care amenință să răstoarne ambarcațiunile - chiar și barca pe care Truman Burbank pornește spre orizont, hotărît să descopere adevărul, atunci cînd Eul său, ajuns la maturitate, îl cheamă. Doar în urma acestui act de părăsire a punctului, a neantului rutinei materialiste, în urma acestui act de curaj, de entuziasm și de sete de cunoaștere, descoperă eroul că periferia (orizontul mării) era una amăgitoare, falsă, mincinoasă și, spărgînd bariera globului de sticlă ce îl ținea prizonier în propria sa poveste, trece dincolo, spre viața adevărată. Cu sau fără voia lui, creatorul filmului amintește de postura omului căruia lumea spirituală îi grăiește: ”Intră! Deschisă e poarta! Vei deveni un om adevărat!”

 

Eul nostru adevărat ne cheamă din acest ”dincolo” să-i mergem în întîmpinare, să creștem spre el. El se află în periferie, în depărtările Cosmosului, acolo unde, în atmosfera Pămîntului, dar poate și în adîncimi, în inimile oamenilor, trăiește Cel Înviat.

 

 

 

 

RETROSPECTIVE

Şi a fost să fie... pandemie!

Privind retrospectiv prima jumătate a acestui an, pot spune că am traversat parcă, pe scurt, istoria omenirii. Naşterea copilului Isus, înconjurat de colectivitate, într-o frumoasă şi dulce comuniune, urmată de drumuri întortocheate de viaţă dinamică, cu încercări diverse, pentru ca apoi să intrăm într-o solitudine plină de ameninţări evidente: izolare, frică indusă de spectrul înbolnavirii şi chiar al morţii. A fost o perioadă pascală de început de creştinism: biserici şi capele închise, control strict al mişcării personale, în spaţiul public, fiecare familie şi-a retrâns activitatea la minim; fizic am fost total lipsiţi de libertate!

Totuşi sufleteşte, în toată această nesiguranţă şi nelămurire, am găsit un drum personal, mai puţin umblat, din când în când căutat: calea către Christos. Am trăit aproape fizic spusele lui Isus Christos către samariteancă: „Femeie, crede-Mă că vine ceasul când nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim nu vă veţi închinaTatălui.(....) Dar vine ceasul şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, că Tatăl astfel de închinători Îşi doreşte.”(Ioan, 4).

Pe acest drum am fost însoţiţi cu discreţie, în tot acest timp când nu am putut să ne întâlnim în faţa altarului, de către cele două preotese ale noastre: predici pline de substanţă spirituală, articole de esenţă culturală, poezii, imagini ale operelor de artă însoţite de comentarii lămuritoare...

Şi mai ales ne-am întâlnit în Duh, în Actul de Sfinţire a Omului care a fost celebrat neîntrerupt, cu mari sacrificii, atât la capela de la Bucureşti cât şi la cea din Cluj. Mulţumim celor ce au făcut posibil acest lucru ca preoţi sau ministranţi!

Pe de altă parte, mai mult şi mai intens decât în timpurile obişnuite am comunicat între noi prin intermediul telefoanelor, postei electronice, pe grupuri de interes prin intermediul internetului. Dar mai ales ne-am exersat ceva mai mult capacitatea de a ne purta unul pe celălalt în inimă, în gând, în rugă. Şi a fost bine şi au fost Rusaliile!

Acum urmează să revenim la noi înşine cu substanţă înnoită, îmbogăţită, înnobilată, pentru a o revărsa asupra semenilor nostri, făcând gestul ioaneic:

Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez! (Ioan 3)

Verginia Petrovici

 

 


   PITEȘTI- un nou altar al Comunității Creștinilor

Adriana Hanganu


Cum m-am întâlnit cu Comunitatea? Primul contact cu Comunitatea Creștinilor l-am avut în vara anului 1998, la Beliș. Primul preot pe care l-am cunoscut și l-am văzut slujind Actul de Sfințire, la altarul capelei de lemn din Beliș, a fost Rose Klockenbring. Atunci a fost pusă o sămânță în sufletul meu.

La Pitești, primul preot sosit la noi, un grup  mic de lucru, ce ne străduiam și cu antroposofia, a fost dna Claudia Stockmann. Între 2000-2005, dânsa ne-a vizitat de câteva ori și a ajuns să ne cunoască mai bine. Un cuplu din Pitești s-a căsătorit atunci în sacramentul Comunității, fiind cununat de dl pr. Michael Debus, la București. In 2005, dna Stockmann a oficiat, la Pitești,  în încăperea unde avem acum sala pentru cult, primul botez.

Din 2006 ne-au onorat cu vizite la Pitești preotesele Marie-Pierrette Robert și Anca Burloi, dar și prietenii din Cluj, Monica Culda și Victor Dan, care lucrau mai demult pe calea Comunității Creștinilor și cunoșteau antroposofie.

Apoi au fost și pauze dureroase în activitatea grupului nostru piteștean.

În timp, prieteni din Pitești, ce au iubit Comunitatea Creștinilor, unii membri chiar, au trecut pragul morții. Îi amintim cu drag pe Ștefan Dudiță, Camelia Udrea, Ion Stancu.

Din 2018 ne vizitează periodic dna. pr. Armgard Hasselmann. Colaborarea noastră ritmică, cu preotul, lucrul pericopelor, lectura cultului, conferințele dnei preotese s-au întâmplat, toate, în aceeași cameră, dedicată acestor întâlniri.

În acest loc s-a născut altarul Comunității Creștinilor la Pitești. Și sacristia. Aici s-au adunat, și cu ajutor de la București și Cluj, încet, tot ce e necesar pentru cult, substanțe, icoane, sfeșnice, veștminte, vase şi multe altele.

Aici, am făcut cu emoție, ultimele pregătiri pentru slujire cu dna Hasselmann.

În 20 iunie, 2020, după o amânare a datei datorată pandemiei, în ajun de Sânziene, s-a celebrat pentru prima oară Actul de Sfințire a Omului la Pitești.

Un vis împlinit! După trei cicluri de șapte ani.

Cei nouă prieteni ai comunității care am participat, suntem cu toții recunoscători destinului și dnei Armgard Hasselmann pentru toată strădania. 

 

 

 

Vești din Cetatea Corona- Orașul Coroanei, Kronstadt                                                                                           

Cetatea Corona a existat în zonă înaintea anului 1211, când au venit Cavalerii Teutoni și au întărit Cetatea Brașovia de pe Tâmpa. Cetatea Corona evocă mama coroană a munților ce îmbrățișează Țara Bârsei.

Aici, în orașul Coroanei, prietenii care formăm un grup cu interes pentru Comunitatea Creștinilor, am început anul 2020 în spiritul ordinii reperelor vieții omului. Astfel, în timpul Zilelor și Nopților Sfinte, în 4 ianuarie, a fost botezată, în sacramentul Comunității Creștinilor, Persida Nadia Borcea, în vârstă de patru luni jumătate.

Cea care și-a anunțat într-un fel minunat numele, chiar în timp ce venea în trup pământesc, a adus împreună la Botezul ei, celebrat de dna. preoteasă Armgard Hasselmann, rude, prieteni, colegi ai părințlor, 40 de persoane: 35 de adulți și 5 copii. Aceștia au avut șansa de asculta mai întâi prelegerea despre Sacramentul Botezului în Comunitatea Creștinilor. Modul de abordare al acestei realități al dnei Hasselmann a condus la instalarea unei atmosfere, care, pentru mine, va rămâne memorabilă. Era, ca și cum, toți acei oameni, respiram împreună ”un aer din cer”.

In acest aer s-a desfășurat Botezul propriu-zis, de neuitat pentru mulți, care au putut vedea dialogul bucuriei și recunoștinței, pe care copilul Persida-Nadia, l-a purtat cu preotul pe tot parcusul celebrării sacramenului, exprimându-l prin toată ființa ei.

Evenimentul s-a încheiaat în jurul unei mese oferite de părinții Persidei, Liliana și Cosmin Borcea, într-o atmosferă demnă de ceea ce s-a trăit ulterior.

În intervalul 20-22 februarie a avut loc următoarea vizită a dnei. Hasselamnn la Brașov cu un program bogat. În 20 februarie a început cu o prelegere: ”Credința, Iubirea, Speranța- rolul lor în dezvoltarea omului”. În 21 februarie am lucrat împreună pericopa săptămânii, Luca 18. Apoi dna. preoteasă a dat citire Actului de Sfințire a Omului. Ziua de sâmbătă, 22 februarie a fost dedicată confirmanzilor. Cei patru preadolescenți (din București, Bacău și Brașov) au fost familiarizați cu ”tehnica” lucrului cu pericopele, desigur descifrând împreună pe text. Apoi au urmărit, prin povestirea preotesei, destinul unui băiat de culoare sărac, George  W. Carver, a cărui sete și voință de a învăța, l-au făcut să devină, de-a lungul unei vieți pline de efort și întâlniri cruciale, un semănător pentru alte destine. El a devenit, botanist, universitar și creator de Universitate unde să poată studia și tinerii de culoare alături de cei albi. În acest timp părinții confirmazilor au pregătit, cu drag, prânzul, pe care l-am luat împreună.

Era stabilită, desigur, o vizită a dnei. Hasselmann și pentru luna martie, când dânsa trebuia să întâlnească un cuplu care avea intenții de căsătorie.

A sosit, însă, și la noi, o altă ”vizită”, aceea care a cuprins planeta - ca și contra imagine a coroanei munților noștri, a coroanei de pe stema orașului Brașov, a coroanei Creațiunii, care este omul.

În acest timp de limitări și restricții  și noi, brașovenii, am fost susținuți de preoții Comunității Creștinilor în România, în principal prin faptul că, atât la București cât și la Cluj, a fost celebrat ritmic Actul de Sfințire a Omului. Apoi prin faptul că am primit electronic pericopele perioadelor de Paști, Inălțare, Rusalii și predicile însoțitoare. Toate acestea au făcut să se întărească voința prietenilor brașoveni, care au lucrat spiritual, cu pericopa, Credo, Tatăl Nostru, individual, iar în două cazuri și în familii, duminica.

Cu forțe verificate și întărite în timpul acestor luni, înaintăm către Sânziene, și ne pregătim pentru următoarea întâlnire de lucru cu dna. Armgard Hasselmann din 26-27 iunie.

Cu un salut verde exuberant și înflorit, așa cum arată Brașovul sub luminile și ploile acestui timp al solstițiului de vară, salut adresat tuturor, pentru grupul din Corona,

Mihaela Țoțu

* Toate manifestările grupului nostru de comunitate au fost găzduite generos la Casa Rudolf Steiner din Brașov.

 

 

 POVESTE DE VARĂ

 

 

 Povestea olarului

                                                                          Călin Gruia

Olarul frământa lutul în palmele sale şi apoi îi dădea formă şi chip. Roata lui se învârtea ca într-o horă şi pe ea se arătau ulcioare şi vase minunat măiestrite. În fiecare punea câte ceva din inima sa, din visarea sa, şi de aceea toate păreau pline de viaţă. Cupele înalte păreau păsări gata de zbor, oalele cele mari şopteau ceva între ele, cănile erau gata să se joace, iar ulcioarele se uitau cuminţi în ochii meşterului lor, gata să-l întrebe unde sunt fântânile cu apă.

Şi iată că într-o zi trecu pe la poarta olarului un învăţat şi-l întrebă:
– E greu oare să faci atatea minuni? Nu te dor mainile?

Olarul îi răspunse:

– Nu m-am gândit niciodată nici la greu şi nici la osteneala mâinilor. Noaptea visez chipuri noi de cupe şi ulcioare, iar a doua zi lutul mi se supune şi roata cânta, şi degetele cântă.

– Fii binecuvântat, îi spuse învaţatul, iar mesterul olar îi dărui o cupă.

În altă zi se opri pe-acolo un negustor şi-l întrebă:

– Câştigi mult cu meşteşugul acesta?

– Nu m-am gândit niciodată la câstig. Atâta doar că nu duc lipsă de pâine şi sare, iar copiii mei nu umblă în zdrenţe.

Într-o vară, un crai străin coborî din rădvanul său aurit şi se minună de meşterul olar:

– N-ai vrea să vii la curtea mea să mă mândresc cu tine? Ţi-aş da strai de mătase şi încălţări de preţ. Te-aş purta prin cetăţi vestite şi prin păduri la vânătoare. Ai lua parte la ospăţurile mele cu muzicanţi şi vinuri dulci şi ţi-aş da rândaşi să-şi murdărească ei mâinile şi slugi să-ţi învârtească roata… O roată, dar nu ca asta, o roată din marmură albă. Şi tu numai le-ai spune ce trebuie să facă. Ai fi mai marele olarilor din palatul meu. Mai marele cupelor şi ţi se va da cinstea cuvenită la fel ca paharnicului, ca vornicului.


– Măria-ta, îti mulţumesc de gândurile cele bune, dar eu încă nu pot să-ţi dau niciun răspuns. Trebuie să chibzuiesc, să cântăresc lucrurile. Şi dacă va fi să viu la curtea Măriei tale, voi veni, iar dacă nu voi putea, să nu ai pricină asupra mea.

Craiul zâmbi şi-i făcu semne vizitiului să-ndemne caii. Olarul rămase pe gânduri. O zi întreagă n-a lucrat nimic. A doua zi n-a potrivit bine focul cuptorului în care-şi ardea oalele şi toate au crăpat pe la buze şi pe la torţi… A treia zi se aşeză din nou pe scaunul de lângă roata de lemn şi din lutul frământat începură să răsară cupe şi ulcioare, vase pentru flori şi untdelemnuri, butii pântecoase pentru vinuri şi alte minunăţii. Roata cânta, vântul care trecea peste gurile vaselor sale cânta şi el, mâinile nu simţeau nici oboseala şi-n fiecare podoabă de lut punea câte un pic din inima sa şi toate păreau că prind viaţă.

Uită vorbele negustorului, uită făgăduinţa craiului străin, iar spre bătrâneţe dărui meşteşugul băieţilor săi, aşa cum şi el îl primise de la tatăl său.

 

 

 

 VEȘTI DIN COMUNITATE

 

 

 

 UN RĂSĂRIT DE SOARE

                                                                                                       Iuliana Toth

Ziua de 20 iunie 2020 este pentru prietenii din Pitești ai Comunității Creștinilor, după mai mult de 20 de ani, momentul unui răsărit de soare.

A fost slujit pentru prima dată Actul de Sfințire a Omului. Din vara anului trecut, au început pregătirile ca încăperea de la parterul casei familiei Hanganu să devină şi altar. A fost lazurat în lila, peretele  pe care s-au așezat apoi icoanele și altarul cu lumânări. Asta și pentru că aici, în această încăpere, în urma cu 15 ani s-a oficiat un botez, al primului copil al familiei Sora, de către dna. pr. Claudia Stockmann (nași Stefan Dudiță și Iulia Cosac), la eveniment fiind prezenți multi din prietenii piteșteni.

În 20 iunie, în sufletele noastre am adunat împreună cu noi și viii si morții, ai căror pași, timp de mai bine de 20 de ani, s-au întâlnit în acea încăpere. Aici îi găsim pe lângă cei plecati, Ștefan Dudiță, Camelia Udrea, Lucia Bota, Margareta Solyom și pe cei care ne-au însoţit de-a lungul timpului: Gheorghe Paxino, Agenor Crișan, Monica Culda, Marie Pierrette Robert. În aceeași încăpere a ținut Bernard Leger cu noi un lucru fitoterapeutic, timp de o săptămână, alte cursuri de euritmie cu Eugenio Visan, euritmist in Germania, multe conferințe. De aici au urcat mereu la cer rugăciuni, prin mulți oameni, prieteni ai căii noastre spirituale. Aici, de doi ani, suntem împreună cu dna Armgard Hasselmann și lucrăm ritmic în grupul interesat de Comunitatea Creștinilor.

Și așa cum soarele, încet, încet, îsi adună razele pentru răsărit, așa, încet, încet a răsărit soarele la Pitești, în ziua de 20 iunie. În casa ”oferită”, cu timp în urmă, Sfintei Treimi, al cărui parter este acum și sala de cult, a ”răsărit” altarul unde se poate sluji Actul de Sfințire a Omului.

 

 

 

 

 

 

Confirmare 2020


 

Cei patru tineri, confirmanzi ai anului 2020 au trăit un parcurs neașteptat al timpului de pregătire al Confirmării lor. În septembrie 2019 s-a format grupa; am lucrat o primă dată în toamnă la Brașov, altă dată în București, apoi iar la Brașov, în februarie. De fiecare dată, ne-am întâlnit într-un sfârșit de săptămână intensiv, până ce modalitatea de întâlnire personală a devenit imposibilă datorită crizei Corona. Confirmarea tinerilor ce trebuia să aibă loc în luna mai a fost astfel amânată.

Legătura a fost păstrată numai prin comunicare e.mail. Nici Actul duminical pentru copii nu a mai fost posibil în acest interval, dintre martie și iunie 2020. Ilinca Jiman, Ștefan Burja, Mihail Iacob și David Jiman (vărul Ilincăi) sunt copiii care s-au pregătit, totuși, prin convorbiri intense, în primele luni de confirmanzi. Familiile au făcut eforturi mari ca tinerii să poată participa toți la întâlnirile față la față.

Ne îndreptăm bucuroși spre sacramentul Confirmării, care va avea loc în 23 august, la ora 10.00, la capela Comunității Creștinilor din Beliș. Nu a fost posibil pentru toate familiile să ajungă la Beliș în timpul programului de vară al comunității (30 iulie- 9 august). Câteva zile intense de pregătire ne vor aduce în dispoziția proprie Sărbătorii despărțirii de copilărie.

Toți cei care doresc să ia parte la acest eveniment deosebit, în acest interval de timp neobișnuit pentru Confirmare, sunt invitați, călduros, să se anunțe.

Mai întâi vom sărbători sacramentul Confirmării, apoi urmează, nemijlocit, Actul de Sfințire a Omului, în care tinerii, care se confirmă, vor lua pentru prima data comuniunea. Comunitatea se va retrage apoi un timp și va lăsa spațiu pentru ca tinerii oameni să-și întărească legătura lor cu Christos.

După aceasta se mai adaugă o adunare animată unde părinții vor povesti despre viața copiilor. Sărbătoarea confirmaților se va încheia cu un program social-artistic variat și vesel.

Vă așteptăm!     

       Armgard Hasselmann

Traducere Doina Stoicănescu

Înscrieri: Armgard Hasselmann,e.mail: hasselmann@christengemeinschaft.org

 

 

 

 

 VEȘTI INTERNAȚIONALE

 Scrisoare de la München

 

Dragi prieteni ai Comunității Creștinilor din România,

Mă bucur să vă informez ca și aici viața normală încearcă din nou să se apropie timid de oameni “cu mască şi fără mască”, nu pe drumul deja bătătorit, ci pe o cale deschisă către omul nou, despre care ne vorbește Pavel în Coloseni 3, 9-11:

“Nu vă mințiți unul pe altul, de vreme ce v-ați dezbrăcat de omul cel vechi laolaltă cu faptele lui și v-ați îmbrăcat cu cel nou, care spre cunoaștere se reînnoiește după chipul Celui ce l-a zidit!”

De pe urma vremurilor de încercări, oameni cu năravuri vechi profită pe seama necazurilor celor mulți și astfel sting până și lumina flăcării ce mai pâlpâia în sufletul lor. La polul opus stau oamenii care tocmai în aceste vremuri “se dezbracă de hainele vechi” și își deschid sufletele spre lumina pe care acum o percep ca având o nouă calitate.

În cuvinte puține Pavel ne vizează în Coloseni 3 chiar pe noi, oamenii de astăzi, aflați pe drumul dezvoltării sufletului conștienței. În lumina noii conștiențe, ies la iveală doua personaje umane polare: purtătorul de mască și purtătorul de chip.

Un mare adevăr pe care ni-l vestește Goethe este că lumina a creat ochiul și nu ochiul lumina.

Masca nu va putea ascunde niciodată întunericul sau lumina din sufletul omenesc, pentru că ochii mărturisesc astăzi pentru Adevăr, într-o vreme în care noi alegem să mascăm rostirea acestuia prin cuvânt.

Așadar a venit timpul să nu “ne mai uităm în gura lumii” ci “in ochii ei”.

Dragi prieteni din țara, cu inima la voi și “cu ochii pe voi” vă salută călduros,

Laurentiu Cîmpeanu,

Preot al Comunității Creștinilor München-West

 

 

 

 

 

 

 

 Ucraina, o casă nouă la Kiev

 

Dragi prieteni,

Ştim din propria noastră biografie că dezvoltarea noastră este supusă diferitelor ritmuri. De multe ori se întâmplă multe în timp scurt, în alte momente dezvoltarea are nevoie de stabilitate pentru a duce la aprofundare. Când un organism crește, diferitele ritmuri se întrepătrund. Acest lucru este acum din ce în ce mai evident în comunitățile în curs de dezvoltare din Ucraina.

S-au schimbat multe la Kiev recent. O nouă casă – care ar putea fi extinsă foarte frumos și cu succes în doar câteva luni. Așadar, a fost un pas special pentru comunitate să se mute în noua casă pe 20 octombrie 2019 și să sărbătorească primul Act de Sfintire, acolo . Au început pregătirile deja pentru o mare ceremonie de inaugurare, pentru care comunitatea va fi invitată în cursul anului 2020. Noi oportunități de dezvoltare se deschid cu noua casă. Finanțarea casei este acoperită doar parțial, fiecare donație suplimentară este un ajutor binevenit.

Munca comunitară din Odessa se dezvoltă de ani buni. Activitatea Proseminarului (de preoți) este strâns legată de această dezvoltare. An de an, vin oameni noi care găsesc inspirație pentru soarta lor prin această lucrare și ajută la modelarea substanței interioare a comunităților.

Sunt prevăzute o mulțime de lucruri pentru perioada următoare, ceea ce va rezulta dintr-o cooperare intensificată în continuare între Kiev și Odessa. Vom găsi din nou raporturi stimulante privind diversitatea unor astfel de inițiative și evenimente.

Așteptăm cu nerăbdare interesul dvs. continuu pentru evoluțiile viitoare din Ucraina.

Salutari, Stephan Meyer

trad. Monica Culda, din brosura Comunității ucrainene, 2020.

 

 

 

PERSPECTIVE

 

Concediu de vară la Beliș


Dragi prieteni, 

În Scrisoarea de Paști am trimis programul întâlnirii de la Beliș din anul acesta.

Regulile de desfășurare a întâlnirilor publice în următoarele luni - din cauza pandemiei-  sunt complet impredictibile. Totuși, dacă situația o permite, dorim să oferim celor doritori, ca și familiilor cu copii posibilitatea de a petrece în Beliș un sejur cu costuri minime.

Centrul de greutate al verii rămâne perioada 30 iulie- 9 august.2020, așa cum a fost anunțată. Din 27 iulie încep pregătirile de amenajare a locului.

În plus, din 9 august tabăra stă la dispoziția celor care doresc să-și petreacă câteva zile în natură. Totul va fi în regim de autoadministrare. Costurile vor viza doar alimentele consumate. Împrejurimile taberei sunt foarte potrivite pentru excursii de o zi, cu familia sau în grup mai mare. Munții Apuseni ne oferă peisaje pitorești, situații geologice spectaculoase, artă populară, meșteșugurile vechi redescoperite în zonă.

”Acasă” programul va fi așa cum îl vom stabili împreună. Vor fi câteva momente de întâlnire dimineața (Actul de Sfintire, cercul de dimineată cu muzică și parte ritmică) și seara (Cerc de studiul Evangheliei, etc.). În timpul zilei se pot aduna și prepara plante medicinale, lucra cu lemnul, lână, aduna fructe de pădure.

O grupă poate prelua pregătirea meselor. Dacă e nevoie putem cere ajutor din afară.  Vom păstra, desigur, bunele obiceiuri: fără alcool, droguri, fumatul în locurile special amenajate, folosirea decentă a telefonului.

Oferta devine concretă din momentul în care există înscrieri. Participanții vor discuta și organiza totul între ei. Inscrierea până în data de 1 iulie la: Monica Culda 0753701986, monicaculda@ hotmail.com) sau Armgard Hasselmann 0733234439, hasselmann@ christengemeinschaft.org)

O veste bună! Masa/ zi – adulți - 40 de lei.

Cazarea: în  tabără, în cabane de lemn cu priciuri și la săteni: Familiile Todea Lucian (la tanti Florica) și Todea Aurel/Angela. *Având în vedere că la tanti Florica cabana de jos a ars vă propunem și posibilităţi noi de cazare în pensiuni familiale, nu departe de tabără (20 de min. de mers pe jos și 5 min cu auto). Putem închiria și o casă întreagă și prețul poate fi mai bun. În numele grupului de organizare, Armgard Hasselmann și Monica Culda

*Telefoane utile: La Aneta - 0764 504 337. La Marinela - 0774 083 680.

 La Liviu -0744 771 249. La Hanul de vis- 0747 082 653

 

 

 

 

PERICOPE VARA 2020

 


 

 

Sfântul Ioan 24.6.-25.7.

24.6  Marcu 1,1-11

28.6  Marcu 1,1-11

5.7   Matei 3

12.7  Ioan 3,22-36

19.7  Ioan 5,31-38

 

Perioda Intermediara 26.7.-28.9.

26.7  Marcu 8,27-38

2.8   Matei 7,1-14

9.8   Luca 15

16.8  Luca 9,1-17

23.8  Luca 18,35-43

30.8  Marcu 7,31-37

6.9   Luca 10,1-20

13.9  Luca 17,5-37

20.9  Matei 6,13-34

27.9  Luca 7,11-17


 

 

 

 

URARE DE SÂNZIENE 2020

 

 

Când soarele miezului de vară se află drept deasupra capetelor noastre e un bun prilej de a ne aminti să stăm drepţi în căutarea adevărului, să luptăm curajos pentru biruinţa Binelui, să ne unim inimile în crearea frumosului.

Fie ca celebrarea sărbătorii Sfântului Ioan 2020 să fie pentru noi toţi, mai mult ca oricând, un îndemn la creştere întru Christos!  

 


 

 

 

 

INFO

 

Telefon de însoțire pastorală

 (pentru comunitate și aparținători): 0744505519

 

Preoți: Monica Culda, Armgard Hasselmann.

 

Centre ale Comunităţii Creştinilor în Romania

 

Bucureşti

Str. Astronomului nr. 5, ap.1, sect 1;

Armgard Hasselmann, e.mail:hasselmann@christengemeinschaft.org          

e.mail: a.hasselmann48@gmail.com

Doina Stoicanescu, telefon: 0727608693 e.mail: doinastoicanescu@yahoo.com

Dorin Iuga, telefon: 0746104929, e.mail: dorin.iuga@gmail.com

Zoltan Andras e.mail  epocav@gmail.com

 

Cluj-Napoca

Bulevardul. 21 decembrie 1989 nr 36, ap 5

Monica Culda, telefon: 0753701986 e.mail: monicaculda@hotmail.com

Diana Stoica, telefon: 0729543943 e.mail: diana.stoica@yahoo.com

 

Alte persoane de contact:

Lidia Blidariu, Bacău, mobil 0753143203 e.mail: lidia.blidariu@yahoo.com

Verginia Petrovici, Iasi, tel 0748140974 e.mail:  vpetrovici2002@yahoo.com

Laurentiu Cimpeanu, e.mail: laurentiucimpeanu@yahoo.com