Scrisoare Paste 2014

Paste 2014

 

Continut

Fie Pamântul grăunte de sămânță!-Armgard Hasselmann, trad. Agenor Crisan                            

Cuvânt de Paște–Uwe Sondermann-trad. D. Stoicănescu

Comunitatea Creștină modernă-Michael Debus

RETROSPECTIVE
IN MEMORIAM- Camelia Udrea si Victor Dan
In memoriam – Marie-Pierrette Robert-trad. M.Culda

O pâlpâire a bucuriei de Paște-Claudia Stockmann
O perfectă compozitie de artă socială-Verginia Petrovici
Gropar sau preot- Monica Culda

POVESTE
Cei trei copaci-povestire de Paste

VEŞTI DIN COMUNITATE
Advent si Craciun 2013/2014- V.Petrovici, L. Blidariu
Gânduri la plecarea Cameliei Udrea-Rodica Georgescu
Ganduri la plecarea lui Victor Dan- Ghe. Paxino

PERSPECTIVE
Programul de Patimi şi Paşte Cluj- Monica Culda
Programul de Patimi şi Paşte Bucureşti- Monoca Culda
Festivalul tinerilor-Tubingen
Invitaţie la Beliş

PERICOPE

URARE DE  PAŞTE/ INFO

 

Redacţia:

Lidia Blidariu, Monica Culda, Verginia Petrovici, Laurentiu Cimpeanu

 

 

Fie Pământul  grăunte de sămânţă!

                                                                                              Armgard Hasselmann


            În ce raport se află Pământul faţă de Univers? Astronomii vorbesc despre micimea Pământului, ea ar fi asemănătoare celei a unui grăunte, a unui bob de nisip.

Dacă pornim încă o dată de la cuvântul „grăunte de nisip”, atunci o dată cu acesta răsună şi simţirea: lipsit de însemnătate. Grăuntele de nisip este lipsit de însemnătate, de importanţă.

            Şi totuşi, această noţiune golită de valoare conţine ceva de care legăm o cu totul altă simţire şi reprezentare: ea conţine cuvântul „grăunte”. Vorbim despre grăunte de praf, despre grăunte de nisip, despre grăunte de sare – şi, de asemenea, de grăunte de sămânţă.

Noi definim cea mai mică parte a substanţei pământeşti cu cuvântul care pentru noi înseamnă hrană, lucrul cel mai important, hrana care conţine viaţă.

            Un vechi cântec popular face ca să treacă prin faţa noastră zilele Săptămânii Mari prin întrebări şi răspunsuri. Ultima întrebare o pune Maria, Maica Domunului, despre Sâmbăta Mare, ziua mormântului şi a morţii.

_ Ah, Fiule, tu iubitul meu Iisus, ce vei fi tu în ziua sfântă de sâmbătă? Şi Iisus Christos răspunde:

_ „Sâmbătă voi fi un grăunte de sămânţă, care va învia nou în Pământ.”

            Trupul lui Christos, pus în Pământ, a fost preluat de acesta. Dar forţele care acţionau în el, care l-au alcătuit şi l-au menţinut în viaţă, erau de altă natură. Ele nu aveau nevoie să lase substanţa trupului forţelor morţii, care nu fac altceva decât să nimicească şi să distrugă. Ele au avut puterea de a construi din acestea un nou trup: trupul nepieritor, Trupul Învierii.

Această forţă nu a fost dată numai formei de odinioară, pe care au văzut-o apoi ucenicii. Ea a fost dăruită şi trupescului omului, ca forţă formatoare de viitor al omenirii.

            De atunci Pământul trăieşte nou, deoarece el a primit forţa lui Christos, care este Viaţa, Devenind-ul în lume. Astfel, Pământul însuşi a devenit un grăunte de sămânţă în univers. El poate apărea nesemnificativ, mic, în univers. Dar el poartă în sine forţa de devenire, care poate face să răsară din sine o nouă formaţiune vie. Exact la fel cum sămânţa face să apară din ea o nouă plantă cu frunze, flori şi fructe.

            Acest Nou nu are importanţă numai pentru oameni. Are sens şi valoare pentru lumea spirituală. Ea priveşte spre om, care poartă în el, până în structura trupului lui, forţa învierii. Priveşte cu aşteptare: dacă o să o preia şi în inimă.

Şi lumea spirituală priveşte răbdătoare şi cu speranţă spre Pământ ca spre o grădină, cu grija ca sămânţa pe care i-a dăruit-o să încolţească şi să răsară. Lumea spirituală priveşte spre Pământ ca spre un grăunţe de sămânţă. Ar fi conform sensului să nu vorbim despre „grăuntele de praf Pământ” ci de „grăuntele de sămânţă Pământ”.

            Fie ca timpul pascal să ne întrebe pe noi, oamenii: „Vreţi voi ca Pământul să fie un bob de praf, care dispare în univers? Sau vreţi ca el să fie un grăunte de sămânţă care se dezvoltă şi poate fi activ pentru întregul cosmos?”

             Fie Pământul  grăunte de sămânţă, care creşte , prosperă şi dezvoltă din sine mereu noi trepte ale devenirii! Iar Omul  să fie colaborator la această devenire!

                                                                                          Traducere, Agenor Crișan

 

                                     Scrisoare de Paște             

                                                                                                         Uwe Sondermann

              Dragi prieteni,

Întâmplări dramatice ne scoate adesea din echilibrul cotidian. Şi unde nu se petrec în aceste zile drame? De două dintre acestea suntem noi direct atinşi.

Una are loc nu departe de România şi nimeni nu poate aprecia ce consecinţe vor mai rezulta în Ucraina din situaţia politică instabilă. Ce forte luptă acolo, de fapt, şi care dintre ele va fi victorioasă? Se poate vorbi, de fapt, despre victorie şi pentru cine?

Cealalta situaţie dramatică se referă la situaţia de viaţă schimbată a Comunităţii Creștinilor din Bucureşti şi Cluj. În ambele comunităţi au murit, în ultimele luni, oameni care, diferit ca timp, totuşi au fost intens legaţi de Comunitate. Camelia Udrea a  mai ministrant încă cu puţin timp, înainte de moartea ei, la simpozionul de Epifanie. Pentru Victor Dan este valabil, în mod deosebit: ce ar fi Comunitatea Creştinilor din România fără contribuţia lui activă şi forţa lui de initiativă?

Pe cât de dramatice şi neaşteptate au fost aceste două morţi, pe  atât se pune întrebarea cât de mult suntem obişnuiţi să trăim cu morţii? Ce forţe ale Învierii putem noi să aducem pentru ei şi cu ei?

În epistola de Paşte a Actului de Sfinţire a Omului se spune: ”Mormântul e gol, inima e plină...”

Bineîinţeles prin moarte un om lipseşte din comunitatea oamenilor de pe pământ; dar el poate rămâne  totuşi perceptibil în inimile creştinilor.  Căutarea legăturii, preocuparea cu sufletesc-spiritualul celui decedat creează în inimile noastre forţe care dezvoltă căldură. Este aceeaşi căldură care ia naştere şi când oamenii de pe pământ se întâlnesc.  A vedea această căldura ca realitate şi nu numai ca pe un simplu sentiment subiectiv este o mare provocare pentru noi, oamenii de azi. În acelaşi timp fiecare observă că tocmai căldura ne lipseşte în relaţiile intrumane. Ca şi în raporturile noastre cu fiinţele spirituale. Putem să  ne străduim mereu mai mult pentru această căldură, să tindem spre ea, să lucrăm pentru ea şi să simţim câteodată harul de a o putea trăi.

Atunci, de fapt, simţim si că această căldură, care ia naştere între fiinţe spirituale, lucrează vindecator. Nu este totul ca înainte, asta nici n-ar fi vindecare; dar lucrează forţe vindecătoare, care poartă în ele germeni pentru viitor: idei, sentimente, speranţe, iniţiative şi fapte. Prin intermediul lor colaborarea cu cei morţi ne devine clară şi perceptibilă.

Aceste forţe vindecătoare le putem trimite oamenilor din Ucraina şi oriunde în lume. Căci sunt forţe spirituale  vindecatoare în care Cristos lucrează în lume prin oameni liberi.

În Actul de Sfințire a Omului de Paște este pomenită, mai clar ca niciodată, relaţia dintre căldură şi vindecare: ”Căldura transformă bătaia inimii în jubilândă, vindecătoare forţă.”

Dacă ne punem acest ţel, îl însufleţim pe Cristos în noi, creăm condiţiile pentru Învierea sa în inimile noastre. Şi auzim cuvintele care ne fortifică viitorul: Cristos merge, în spirit, înaintea noastră drept  consolator al existenţei noastre pământeşti.                                                                                               

                                                                                                            Traducere, Doina Stoicănescu

 

 

                                                COMUNITATEA CREŞTINĂ MODERNĂ

                                                                                                          MICHAEL DEBUS

Cum apare un drum, o cărare? Prin faptul că mai mulţi oameni o străbat, frecvent.

Cum se menţine el? Prin folosirea şi întreţinerea lui permanentă.

Este Comunitatea Creştinilor în România o potecă, un drum? Invită el la drumeţie?

Căile se văd de sus. Ce vede un înger când trece pe deasupra României?

Christos spune: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa.

În primele trei secole ale erei noastre se vorbeşte despre biserica originară, de creştinismul primar. Apoi apare creştinismul instituţionalizat.

Existau neinţiaţi şi iniţiaţi. Pentru un iniţiat Eu înseamnă cu totul altceva: conştienţa individualităţii eterne. El învăţa că în fiecare moment ceva moare în el, se confruntă cu nimicul. Eu nu sunt!  Moartea şi întunericul sunt urmate de înviere şi lumină. E o nouă lumină, un început din nimic.

Apoi omul a devenit tot mai „îndesat”, iniţierea nemaifiind posibilă. Misteriul de pe Golgota vine în acest moment în evoluţia omenirii. Logosul a devenit trup, personalitate. Gnoza nu acceptă acest lucru al întrupării.

Acum se pune problema nemuririi personalităţii. Odată cu întruparea se pierde generalul, devenim individuali, dar ce luăm din această personalitate la decorporare?

A te personaliza întratât încât să devii suprapersonal!

Ce înseamnă acest lucru?  

Lumea spirituală a venit pe Pământ. Iisus îşi cheamă ucenicii, oameni simpli care trăiesc împreună cu El şi sunt ghidaţi de Christos. În joia mare se formează chiar o comunitate esoterică. Doar Christos trece prin moarte; ucenicii au ocazia să facă această experienţă, dar o ratează; nu-i găsim sub cruce. După Paşte timp de 40 de zile Îl întâlnesc, în diferite momente, dar abia după 55 de zile înţeleg ce s-a întâmplat. Au trecut de la vieţuire la înţelegere. Şi popoarele s-au entuziasmat şi s-au lăsat botezate, formându-se prima comunitate creştină.

Acum avem biserica şi iniţierea comunităţii; nu fiecare e iniţiat individual. Ceva din fructele centrelor de misterii poate fi gustat şi de alţi oameni. Prin creştinism toţi au acces la aceste lucruri doar ca comunitate: acces la forţele vieţii. Sacramentele sunt fructe din Pomul vieţii şi fiecare are acces la ele prin comunitate. Fructele misteriilor sunt dedicate comunităţii; sunt noile misterii. Preoţia e legată de o anumită comunitate.

Cei ce vin la Comunitatea Creştinilor, ca şi ucenicii, mai întâi vieţuiesc ceva, apoi înţeleg.

R.Steiner spune: Cel ce nu-l poate trăi pe Dumnezeu Tatăl e bolnav; cel ce nu-L poate vieţui pe Christos este o problemă de destin, cel ce nu vieţuieşte Sf. Duh se distruge pe el însuşi.

În 1908 la Hamburg,  R. Steiner vorbeşte în  comentariile la Evanghelia după Ioan despre venirea lui Christos în eteric, iar la Berlin despre opera lui Wagner, ca un creştinism provenit din păgânism şi evreiesc; muzica lui e preluată eteric, nu cu capul. Acolo unde cuvintele nu mai pot fi rostite, începe muzica. Motivele lui muzicale arată clar nevoia de a exprima ceva suprasensibil. Steiner a recunoscut în Wagner pe cel ce scria din substanţa eterică a lui Christos. Compasiunea e motivul central la Wagner, Binele şi răul sunt împreună, o dezvoltare a motivului din Evul Mediu. În dramele-misteriu, R. Steiner a putut rosti adevăruri pe care Wagner nu le putea prinde în cuvinte, iar prin euritmie expresia lor devine şi mai evidentă.

Comunitatea Creştinilor cuprinde oameni ce au o vieţuire a lui Christos care nu ţine de senzorialitate; nu vine nimeni doar pentru lumânări, muzică, clopoţel sau tămâie! Prin ruga comună se naşte ceva nou: o realitate sufletesc-spirituală.

Pentru antroposofie este nevoie de credinţa că există adevăr şi de convingerea că există un drum către el. Oricine poate deveni antroposof dacă caută cinstit adevărul. Antroposofia însăşi este creştinism, dar e un drum de cunoaştere, nu trebuie să crezi nimic. Luând conţinuturile, adevărurile antroposofice ajungi la un cosmos în care ele se suţin reciproc. Înţelegerea/meditaţia te duce la clarvedere şi clar-audiţie.

Prin rugă se realizează relaţia dintre ce înţelegi şi ceea e trăieşti. Se ajunge la un izvor al realităţii, ceva ce se numesc bisericile: Christos. În Comunitatea Creştinilor exersezi o trăire a izvorului realităţii: Christos!

Antroposofia devine religie când ceea ce ştiu se leagă cu mine. Activitatea din Comunitatea Creştinilor este un exerciţiu de înţelegere.

Cele două drumuri nu trebuie amestecate: există cultul şi antroposofia. E o polaritate, dar există o sinteză superioară.

Există actualmente diferite confesiuni religioase. O comunitate, fie religioasă sau civilă (un popor)  ia naştere pe baza unui crez comun.

Care este baza pentru Comuntatea Creştinilor?

  • Nevoia de înnoire religioasă
  • Acceptarea unor individualităţi libere
  • Conştienţa nevoii unui vas în care să coboare ASO
  • Nu cere o credinţă, ci înlesneşte trăirea unor realităţi spirituale
  • Regăsirea într-o comunitate cu acelaşi ideal

În Comunitatea Creştinilor întreaga comunitate celebrează prin gura preotului, care are stola încrucişată pe piept, iar în răspunsul ministrantului Şi El să fie cu Spitului tău este vorba de spiritul comunităţii în celebrarea cultului.

La Credo vorbeşte omul privat în faţa comunităţii, de data asta preotul e fără stolă.

Venirea la Actul de Sfinţire a Omului e motivat de o trăire personală, o trăire a unei realităţi spirituale. Membru devii când iei parte la Actul de Sfinţire a Omului şi la comuniune, iar calitatea de membru trebuie să crească şi să se îngrijeasca ca Actul de Sfinţire a Omului să fie posibil.

Comunitatea Creştinilor e ca şi cochilia melcului; se formează încet, continuu, odată cu creşterea corpului moale. Actul de Sfinţire a Omului este ceva viu, care are un înveliş eteric delicat, ce devine tot mai fin, mai cald. Repetând Actul de Sfinţire a Omului, etericul devine într-o zi fizic. Biserica este Actul de Sfinţire a Omului zidit/construit. Viaţa comunităţii este o realitate ce are şi o piele ce trebuie creată mereu prin contribuţia fiecărui membru.

Există 3 feluri de contribuţii:

  • Spiritual: a fi prezent la Actul de Sfinţire a Omului, căci comunitatea face Actul cu cele 4 părţi: Vestirea Evangheliei, Jertfirea, Trans-substanţierea şi Comuniunea, iar cele două coloane: Credo şi Tatăl nostru sunt formate prin contribuţia fiecărui membru care se ocupă în mod privat şi regulat cu ele. Este relaţia OM/Dumnezeu.
  • Sufletesc: viaţa de drept, relaţia Om/Om; cuprinde ministrarea, vizitarea bolnavilor, organizarea diferitelor cercuri (finanţe, manifestări culturale, muzică, mass media, ajutorare)
  • Material-fizic, de încarnare: dai după posibilităţi. Nu e nevoie să dai mai mult decât poţi şi nu e voie să dai mai puţin decât poţi. Asta înseamnă să te iei în serios. Dacă ţi-ai propus să devii membru, atunci ţi-ai asumat şi nevoile comunităţii.

Sunt realizate în Cluj condiţiile pentru împlinirea Actul de Sfinţire a Omului regulat? Poate fi întreţinută viaţa comunităţii, asigurând o creştere? Poate fi înteţinut preotul la nivelul mediu al comunităţii? Câţi membri sunt angajaţi să contribuie? Sunt 12? Atunci va trebui să dea a 12a parte din veniturile proprii... Sunt 50? Atunci va fi nevoie doar de a 50a parte.

Legea socială fundamentală: sănătatea unei comunităţi e cu atât mai mare cu cât individul nu solicită recompense pentru serviciile sale; cu cât dă el mai mult şi cere mai puţin cu atât e mai sănătos procesul.

     Note de conferință,  Verginia Petrovici, Cluj 16-18 decembrie 2013

 

RETROSPECTIVE – IN MEMORIAM

 

Camelia Udrea                     Victor Dan

CAMELIA UDREA   24.10.1966 - 5.02.2014                        VICTOR DAN     24.10.1966 - 5.02.2014

 Într-un interval de timp scurt doi membri ai Comunităţii noastre din România au trecut pragul.  Ambii pe neasteptate, ambii foarte repede. La Camelia Udrea o boală care a apărut brusc,  care în timp de o săptămână a dus la moarte.  La Victor Dan  un accident dramatic, în care într-o fracţiune de secundă sufletul său a fost smuls din trup şi catapultat în sfera existenţei imateriale, dincolo de Marele Prag.

Amândoi aparţin de două generaţii diferite ale Comunităţii noastre. 

Camelia Udrea – a fost mulţi ani contabilă a Asociaţiei Comunitatea Creştinilor în România. Cu multă implicare şi multă bunăvoinţă s-a străduit să preia această sarcină deloc uşoară  - a unei comunităţi în devenire. Grijile pe care le avea din cauza familiei sale îi îngreuna sarcina. Felul ei tăcut, reţinut de a lucra în diferitele cercuri de lucru, vorbesc despre fineţea sa interioară, delicateţea şi uneori nesiguranţa sau fragilitatea.

Sănătatea ei era de mult timp fragilă, delicată. Grijile familiale sunt în mare parte responsabile pentru aceasta. Din cauza lor a fost o perioadă în care nici nu mai putea lua parte la întâlniri aşa ca înainte. A trebuit să se îndepărteze, până când a găsit un nou suflu, profund lăuntric, care a făcut din nou posibilă participarea la Actul de Sfinţire a Omului – cu entuziasm. 

Mult timp şi-a căutat liniştea lăuntrică – şi ea i-a fost dăruită. Chiar şi sănătatea devenise stabilă. Îndelung a căutat un partener de viaţă potrivit. Şi acesta i-a fost dat.  A fost o mare bucurie pentru amândoi. Cele trei ţeluri mari au fost aşadar atinse.  Ele au fost cu siguranţă ceea ce şi-a propus Camelia, în acord cu puterile divine. Aşa se face că suflarea profundă a Îngerului a luat-o cu el şi a dus-o pe aripile sorţii sale, în patria divină. Foarte repede. Părea că nu vroia să se lupte cu adevarat pentru viaţă– atunci când era în comă – spuneau medicii.

“Ştia” în lăuntrul ei, cu siguranţă, că “momentul trecerii” venise.

În noiembrie a participat radioasă la o întâlnire cu tema: Drumul spre moarte – momentul morţii – drumul după moarte.  Adusese cu ea mulţi prieteni din Piteşti. Radioasă a participat şi în decembrie la Simpozionul de Crăciun – cu dna Stockmann şi dl Debus. Această strălucire din jurul ei era, cu siguranţă şi ceva din veşmântul de lumină al Îngerului sorţii care era în drum spre ea.

Prospeţimea ei, “tineretea”  interioară nou descoperită, după ani de epuizare – să ne rămână ca o zestre, pentru a putea cu ajutorul ei să fim demni de sarcinile pe care le avem de purtat, şi la care ea ne va fi un prieten susţinător, de dincolo de prag.  Fie ca şi noi să o însoţim pe Camelia – pe drumul pe care l-a început acum. 

Victor Dan - a adus în România Comunitatea Creştinilor. Când, la scurt timp după căderea Cortinei de fier, a venit în Germania şi Franţa, s-a aflat “întâmplător” în faţa uşii unei case din Colmar “La ComunitateaCrestinilor” – Nu ştia ce era acolo. La întrebarea preotesei Rose Klockenbring “Ce putem face pentru România?” – a răspuns hotărât: “Să veniţi acolo!”

Aşa a luat naştere foarte curând primul simpozion, respectiv tabăra de vară de la Beliş –mai întâi fără cult, apoi după doi ani- cu celebrarea Actului de Sfinţire a Omului în franceză şi germană. 

Era un artist până în ultima fibră. De asemenea - un om profund religios. Putea, cu inepizabilă admiraţie, să comtemple o piatră, o floare, lumea sunetelor cât şi răsunetul cuvântului în cult. Privirea sa luminoasă a păstrat mereu ceva din puritatea privirii de copil. Putea însă să fie extrem de hotărât în părerile lui şi de neabătut – în anumite situaţii. Atunci când pasul a fost făcut– atunci se transforma într-un activ, sensibil susţinător a ceea ce se înfiripa – cu toate mijloacele. Acest aspect al său era clar perceptibil în cercurile de lucru din Comunitatea Creştinilor. Pentru ţelul său era foc şi flamă. Făcea tot ce era nevoie, de la participarea la nenumărate simpozioane  în ţară şi străinatate – peste tot acolo unde Comunitatea trebuia susţinută.

Hotărârea lipsită de şovăire în acest angajament a fost, fără îndoială şi fără compromis, însoţită de un entuziasm cald. 

O multitudine de imagini  se înalţă în suflet – acum când amintirile legate de el încep să se înfiripe. Poate una – între multe altele: la Beliş – pasul lui voios atunci când dis de dimineaţă trecea de la cabană la cabană şi îi trezea pe participanţi cu Blockflöte-ul lui. Şi cântecul lui părea să spună: Veniţi! Curând începe slujba sfântă – o laudă adusă Domnului – cel care a creat totul şi care îşi croieste drum şi în sufletele noastre; Veniţi – a sosit timpul! Haideţi să împlinim împreună o slujbă sfântă înaintea Domnului, pe pământ românesc – şi care să pulseze în toate locurile pământului – unde e celebrat Actul de Sfinţire a Omului!

Cu această mare implicare vrem să lucrăm mai departe împreună cu el. El, Victor Dan, ne rămâne alături, zâmbind, rugându-se împreună cu noi. A hotărât fără şovăire – la fel ca şi desprinderea lui bruscă – să fie o semnătura a forţei cu care era întreţesută viaţa sa. Către el privim–în recunoştinţă pentru  tot ceea ce a făcut şi va face în continuare pentru cauza noastră - de dincolo de marele voal al aşa numitei apariţii “vizibile”. Liantul dintre noi şi el continuă, persistă. Mai departe.

                                                         Marie-Pierrette Robert,  Traducere, Monica Culda

 

O PÂLPÂIRE A LUMINII DE PAȘTE                                                                                               

Dragă Comunitate a Creştinilor din România

Multumesc pentru fotografia frumoasă a lui Victor Dan! Ea exprimă mult din personalitatea sa minunată care păşea prin viaţă atât de original, plină de foc şi înalt înzestrată artistic. Un artist al vieţii!

Sigur de ţel, îşi îndrepta voinţa spre ceea ce e esenţial. Entuziasmul său îl călăuzea fără greş, depăşind obstacolele. Ochii care străluceau atât de luminos ne aminteau de stele. Nu îl vom uita niciodată – şi nici chipul pe care apărea atât de des câte un zâmbet săgalnic.

Prin prezenţa sa de spirit a deschis în mod decisiv uşa Comunităţii Creştinilor către România. Înflăcărat de prima întâlnire cu mişcarea noastră, atunci în anii 70 cu Michael Debus – a găsit fără ezitare cuvintele potrivite pentru Rose Klockenbring:  “Veniţi la noi!” – a spus-o la modul cel mai serios şi a rămas fidel acestei dorinţe, ca unei dorinţe din aşteptarea Crăciunului–o viaţă întreagă: Comunitatea trebuia să vină şi în ţara Carpaţilor– pentru români. Şi cînd spunea “români”-o spunea cu  vorbirea sa puternic articulată. Şi aceasta ne va rămâne de neuitat.

Comunitatea Creştinilor era pentru el, primul-pionier, ceva de la sine înţeles. Şi aşa va rămâne, cu siguranţă şi în continuare. Inspiraţi de el putem să ne înflăcărăm de o mare recunoştinţă şi de o nouă iubire pentru Comunitatea Creştinilor.

În aceste zile, mă gândesc la voi toţi şi vă doresc putere spirituală.

Dragei noastre Judith şi celor trei fii artişti le va lumina, cu siguranţă–prin toată suferinţa şi tristeţea-o pâlpâire a bucuriei de Paşte, aşa cum lumina ea întotdeauna şi în ochii lui Victor.

 În caldă comuniune, Claudia Stockmann, 5 martie 2014, Zurich 

 

                                                Gropar sau preot

Dragi prieteni, la mormântul lui Victor am înţeles că, în esenţă, în timpurile noastre nu mai sunt decât două „meserii“. La începuturile lumii era tot aşa. Oamenii erau fie agricultori, fie păstori. Apoi lucrurile s-au diversificat. În zilele noastre lucrurile nu ajung din nou la o simplificare – ci la esenţializare. Acum, fie alegem să fim gropari – să ne ocupăm de ceea ce intră în pământ şi rămâne acolo, fie alegem să fim preoţi să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a înălţa cele pământeşti în lumina spiritului.

 Victor Dan a ales să fie preot. Fie ca jertfa lui înflăcărată să nu fie zadarnică, ca locul lăsat de el să nu rămână gol.                                             Cu profundă recunoştinţă, Pr.Monica Culda

                                                 O perfectă compoziţie de artă socială!

Dragul nostru Victor Dan a ieşit de pe scena vieţii ca un mare artist. O perfectă punere în scenă a unui mare regizor!

Actori din toate păturile sociale - de la vecinii ţărani din Beliş la colegii lui de breaslă, din toate confesiunile pe unde a trecut: catolici, ortodocşi, baptişti, de toate vârstele: de la copii în braţele părinţilor sau în cărucior la bătrâni, oameni veniţi din toate părţile şi aparţinând celor trei etnii tradiţionale în Ardeal: români, unguri, nemţi...

Scenele ultime: Holul mare al filarmonicii – cu sicriul încărcat de flori şi căndeluţe aprinse, înconjurat de coroane şi jerbe de flori superbe, sufletul lui ascultând sonatele şi coralele preferate interpretate de membrii familiei lui, evocări emoţionante ale fiinţei lui din partea fraţilor şi nepoţilor, prietenilor, colaboratorilor lui...iar în momentele de linişte - un fond sonor abia auzit din sala de repetiţie a filarmonicii: corul sclavilor din Nabucco, fragmente orchestrale...Eleganţă, rafinament în vestimentaţie, solemnitate şi adâncă recunoştinţă în suflete...

Aleea personalităţilor Clujului, în sectorul luteran al Cimitirului central... sub cupola uriaşă a cerului încălzit  blând de soarele primăvăratic, după zile ploioase şi reci, printre copaci cu mugurii plesnind de viaţă nouă, are loc ceremonia de înmormântare după ritualul înnoit adus din lumea spirituală de Rudolf Steiner, pentru Comunitatea creştinilor... Victor Dan, pionierul purtător al acestui nou impuls spiritual-religios în România, are parte de prima celebrare în limba română a acestui Act sacru!  Pe care a avut curajul astfel să-l facă public- ca o profesiune de credinţă fermă în valoarea lui. Şi aici vocile umane intonând cântece solemne s-au împletit cu cântul păsărilor, făcând aerul să vibreze viu, întreţesând sentimente de veneraţie şi de uimire în faţa misterului morţii. Dar şi credinţa că doar prin moarte putem gusta învierea întru Christos.

Bulgării de pământ lutos, inert ce cădeau cadenţat peste sicriu au primit şi ei din darul vieţii: trandafiri roşii aruncaţi rând pe rând,  de către Judith...Apoi coroanele şi buchetele de flori au înălţat mormântul către cer tot atât cât coborâse el în adâncimea pământului!

Ne-a uimit mereu cu felul lui ceremonios de a se purta în diferite împrejurări ale vieţii, ne-a surprins şi de astă dată cu demnitatea şi solemnitatea cu care şi-a făcut ieşirea din viaţa terestră.

Însoţit de iubirea şi admiraţia noastră urcă el, acum, în lumina cea adevărată.

                                                                                      Verginia  Petrovici, 10 martie 2014, Iasi

   POVESTE

                                              Cei trei copaci

Se spune că a fost cîndva, cu 2000 de ani în urmă, un colț de munte pe care erau trei copaci. Fiecare dintre ei avea visuri și aspirații în ceea ce privește scopul lor în viață, viitorul lor și ceea ce urmau să devină. Primul copac a spus: „Eu o să devin un cufăr care să țină comori, ornat cu mult aur și bogăție! O să fiu cel mai frumos cufăr din lume!” Al doilea copac, cu ochii spre ocean, a spus: „Din lemnul meu se va face cea mai mare și frumoasă corabie văzută vreodată! O să fiu cea mai vestită corabie din lume!” Al treilea copac avea însă alte gînduri: „Eu nu vrea să părăsesc niciodată muntele. Vreau să rămîn aici și să cresc atît de înalt încît lumea să se uite în sus spre mine și să se gîndească la Dumnezeu.”

După mulţi ani, copacii s-au făcut mari și au venit 3 pădurari pe acel colț de munte cu topoare ascuțite și strălucitoare, ca să-i taie. Primul pădurar s-a uitat la primul copac și a zis: „Acest copac este perfect la ce-mi trebuie mie.” Și dintr-o lovitură a doborît copacul, care zicea în gîndul lui: „Voi deveni un cufăr strălucitor și voi ține comori în mine.” Al doilea copac a fost și el tăiat și a zis în sinea lui: „Acum voi deveni o corabie puternică și vestită, și voi purta cu mine regi!” Al treilea copac a rămas surprins cînd a văzut că este și el tăiat. Tot ce dorea era să rămînă pe munte pentru ca oamenii să-l privească și să se gîndească la Dumnezeu. Dar a fost și el tăiat.

Primul copac nu a ajuns un cufăr, ci a ajuns o iesle din care animalele mîncau în fiecare zi. Nu era acoperit cu aur, ci cu praf și paie și cu nutreț pentru animale. Al doilea copac a zîmbit cînd a văzut că este dus spre apă, căci dorea să fie făcut o corabie puternică, care să ducă în ea regi. Dar a rămas trist cînd a văzut că lemnul său nu este bun pentru nimic altceva decît pentru o umilă barcă și nimic mai mult. Al treilea copac a fost dus la tăietorii de lemne și transformat într-o grindă mare de lemn. „Ce s-a întîmplat? Tot ce mi-am dorit a fost să rămîn pe munte și oamenii să se uite în sus la mine și atunci să se gîndească la Dumnzeu!”

Multe, multe zile și nopţi au trecut, așa de multe încît copacii și-au uitat visele. Asta pînă cînd, primul copac a auzit plînset de copil în grajdul în care era pus. Nu-i venea a crede, dar o mamă și-a pus copilul în ieslea făcută din lemnul său! Nu a ajuns să țină în el comori de aur, ci a ajuns să țină acum cea mai mare comoară din lume.

Într-o după amiază, un călător obosit împreună cu prietenii lui s-au urcat în barcă. Se auzea împreujur fulgere, tunete și vijelii mari. Călătorul a adormit. Dar cînd s-a trezit, la glasul Său futuna s-a potolit. Atunci al doilea copac și-a dat seama că Îl purta pe Regele întregii lumi!

Într-o zi de vineri, al treilea copac a rămas uimit cînd, din grămada uitată de lemne în care era pus, a fost scos, apoi cărat pe un deal. Acolo, un Om era țintuit pe el și ridicat în picioare. Cînd a fost ridicat se simțea urît și murdar. Dar în ziua de Duminică, pămîntul s-a cutremurat și s-a bucurat de învierea Omului ce l-a ținut trei zile pe el.

Atunci s-a simțit frumos și curat. Atunci și-a dat seama că visul i-a fost împlinit: cînd oamenii se uitau la el, se gîndeau la Dumnezeu.

                                                                                                        Prelucrare, V. Petrovici

 

 

VEŞTI DIN COMUNITATE

ADVENT ŞI CRĂCIUN 2013-2014

 

Sfârşitul anului 2013 şi începutul anului nou ne-au găsit în plină activitate şi ne-au prilejuit momente de intensă trăire comunitară. Intre 13-23 decembrie a avut loc turneul dlui Michael Debus (profesor şi preot la Stuttgart) în România, împreună cu dnaYuta Debus. Domnul M. Debusa fost întâmpinat cu mare bucurie a revederii după mulţi ani de absenţă.  A fost un bogat Simpozion în Advent de care s-au bucurat mulţi oameni. Conferinţele dumnealui din Bucureşti şi Cluj au adunat laolaltă pe mulţi prieteni din Comunitatea Creştinilor, de la Liceul Waldorf Cluj, din Societatea antroposofică, de la Asociaţia Euritmia.

 

La Cluj între 15-19 decembrie dl  M.Debus  a abordat, la comunitate, o temă foarte actuală într-un curs de trei zile: Comunitatea creştină modernă, şia ţinut două conferinţedespre bani: Magia banului şi dependenţa de el, prefaţate dimineata de oficierea cultică din timpul Adventului.Au urmat: conferinţa - Pedagogia Waldorf şi dimensiunea ei spirituală laLiceul Waldorf şi conferinţa publică: Conceptul de reîncarnare şi karmă-o moştenire a Orientului? la Forumul German.

La Bucureşti, 20-22 decembrie, în ultimele zile de Advent, dl. Michael Debus, după oficierea cultului, împreună cu grupul comunităţii a reluat interactiv, tema: “Comunitatea creştină modernă”. Apoi, la comunitate a fost găzduit şi un curs de Medicină pastorală cu cei interesaţi. Serile s-au încheiat cu trei conferinţe ale dlui Debus “Despre Trinitate” găzduite de casa R.Steiner. Au participat peste 50-60 de persoane în fiecare seară.

Duminică, 22 decembrie, am avut bucuria de a participa împreuna cu oaspeţii la Botezul lui Aaron Sora, al treilea copil al familiei Oana şi Mihai Sora, care au venit din Norvegia pentru  eveniment.

23 decembrie 2013 - 1 ianuarie 2014 - vizita dnei Claudia Stockmann de la  Zurich, în România,  a creat momente de bucurie comunitară. Domnia sa şi-a început activitatea la Bucureşti, pentru ca trecerea peste ani s-o celebreze împreună cu clujenii. Activităţile de la Bucureşti din sfânta perioadă de Crăciun au cuprins între 23-29 decembrie: conferinţele Copiii în Comunitate şi Uimire-compasiune–conştiinţă. Împreună cu dna Stockmann între 24-25 decembrie grupul din Bucureşti a trăit CELE TREI SLUJBE DE CRĂCIUN şi Actul de Crăciun pentru copii. S-a slujit în perioada de Crăciun din 26 dec.– duminică 29 decembrie Actul de Sfinţire a Omului, urmat  de cursul: De la Isus la Christos - Evanghelia a cincea. O frumoasă atmosferă de Crăciun s-a creat în acest timp.

LaCluj – s-a sărbatorit cu dna Claudia Stockmann şi dna Monica Culda Anul Nou. S-a slujit la altar în 31 dec -1 ianuarie. În31 decembrie a avut  loc si cursul De la Isus la Christos. Evanghelia a cincea. Apoiîntâmpinarea Anului Nou 2014 – Revelion, retrospective, jocul

destinului, povestea lui Silvestru, momente muzicale oferite de Victor Dan. Anul Nou a venit cu voie bună în comunitatea de la Cluj.

Ianuarie 2014 Bucureşti

În 24-26 ianuarie laBucureşti - Întâlnire în perioada de Epifanie cu Uwe Sondermann şi Monica Culda 

In 25 ianuarie, seara, dl. Uwe Sondermann a ţinut conferinta: Unde este Regele nou născut

În celedouă zile, în ciuda zăpezii şi viscolului de afară, au avut loc acte cultice, studiul Evangheliei, al Epistolei din timpul de Epifanie, întâlniri cu tinerii şi discuţii de perspectivă pentru anul 2014.

 

 

Veşti din comunitatea internaţională 

Odessa, ianuarie 2014

 

 La întrebarea noastră referitoare la situaţia gravă din Ucraina, preotul Andrej Ziltov ne-a scris câteva rânduri.

        Dragi prieteni, neliniştea se întinde asupra întregii Ucraine. În oraşele mari, sediile regimului sunt luate cu asalt. Unii oameni politici şi-au dat demisia/renunţă la putere "de bună voie". Această mişcare porneşte din vestul ţării înspre est şi din nord spre sud. Pericolul scindării ţării este evident.

 In Odessa celebrez - cu puţine excepţii- zilnic. Duminica sala este plină chiar dacă în timpul săptămânii sunt adesea "singur" cu ministranţii. De două luni s-a organizat în Odessa un lant de rugăciune: zilnic, dimineaţa la 8 şi seara la 9 ne rugăm Tatăl Nostru şi Prologul. Lanţul rămâne viu şi cald....

In rest, casa ne e plină: după cursul de Pro-Seminarul de preoţi (cu peste 30 de participanţi din ţările slave) urmează un curs de arta vorbirii şi apoi de cânt. Întâlnirile, schimburile de trăiri sunt calde. Ne bucurăm că lăcaşul comunităţii rămâne un loc al spiritului, al liniştii şi profunzimii - care radiază pace! 

        Calde salutări,

în speranţa unui simpozion ori întâlniri de lucru în Odessa sau România,

                                                                  Andrei

 

 Camelia Udrea

  

       Gânduri la plecarea Cameliei Udrea

               Între ‘’Bun venit ‘’ şi  ‘’La revedere ‘

 


 

Îmi vine greu să vorbesc despre Camelia la trecut. Poate doar în felul în care faci o retrospectivă. Încerc să fixez o dată pentru începutul prieteniei noastre.

          Să fi fost oare în ianuarie 2006, atunci când, deşi în mod cert nu ne cunoscusem în nicio împrejurare, amândouă am spus: ’’Dar eu te cunosc !‘’ Sau poate atunci când ne-am întâlnit în eter –adică pe internet - când, (eu bătusem la poarta antroposofiei  şi nu prea ştiam pe unde pot intra) în primul mail, înainte chiar de a ne vedea,  ea mi-a urat ‘’Bun venit‘’?

          De atunci şi până pe 5 februarie 2014 am vorbit timp de sute şi sute de ore. Printre numeroase subiecte, câteva dintre temele-laitmotiv ale dezbaterilor noastre erau: cum să-ţi armonizezi gândirea cu simţirea şi cu voinţa sau: ţelul în viaţă, iubirea. Am participat în tandem (pilot şi copilot cum ne plăcea să spunem) la o mulţime de activităţi ale SAR sau ale Comunităţii, am străbătut sute, mii de kilometri împreună. Am trăit împreună, într-un fel ca  nişte surori, multe evenimente din viaţa personală şi de familie şi ale uneia şi ale celeilalte. Viaţa a făcut ca să trecem şi una şi cealaltă prin transformări sufleteşti dureroase similare, în acelaşi timp, etape în evoluţia sufletului, pe care aveam norocul să ni le putem împărtăşi, analiza, înţelege, ca să le putem ‘’duce ‘’mai uşor. Avea un adevărat dar de a găsi în operele lui Rudolf Steiner sau în alte surse, texte, paragrafe referitoare la situaţia sau problema care ne frământa în acel moment.

          Focul ei interior, de care era conştientă şi pe care unii prieteni din mediul antroposofic şi al Comunitaţii l-au perceput, o impulsiona mereu spre acţiune, o făcea să dorească să particpe la cât mai multe activităţi de tot felul, dar mai ales pe tărâm spiritual. Şi participa, activ, neobosit, în ciuda oboselii şi a stresului care se acumulau. Şi nu de puţine ori i-a fost dat să aibă parte de experienţe deosebite, unele unice, aşa ca la Dresda, când ministra şi nu se aprindeau lumânările. Ce probă extraordinară ! Ce încercare ! Ce stăpânire de sine a trebuit să-şi impună ! Am comentat noi ulterior. Tocmai ei, care, aşa cum îmi povestea, se pierdea emoţionată, se bloca, în faţa profesorilor şi a poliţiştilor ! (Şi nu a fost cruţată de a-i înfrunta nici pe unii nici pe ceilalţi). Sau atunci când trebuia să vorbească în faţa mai multor persoane.

          Tot aşa după cum, de foarte mulţi ani îşi cultiva prin exerciţiu conştient şi autoimpus, anumite însuşiri cum ar fi : discreţia, nejudecarea aproapelui, generozitatea, devotamentul, altrusimul.

          Devenise a devărată caracteristică a ei curajul sau mai bine zis încrederea nestrămutată că ‘’cineva acolo sus‘’ ne ocroteşte, ori de câte ori avea/aveam drum lung de făcut pentru a ajunge la timp la vreo activitate sau la întoarcerea acasă, înainte cu câteva ore de a reîncepe serviciul. La foarte scurt timp după ce şi-a cumpărat prima maşină devenise o foarte bună şoferiţă şi nu doar o dată perspicacitatea, aş putea spune, talentul ei şi protecţia ‘’de sus’’ ne-au ajutat să scăpăm cu bine din câteva situaţii dificile.

          A ars ca o torţă ! Registrul preocupărilor, al interesului şi acţiunii era foarte bogat la Camelia. Când avea ocazia, mergea, uneori, mergeam împreună, la concertele Filarmonicii din oraşul nostru. Din domeniul cifrelor evada în natură sau planta legume şi flori în grădina casei sau în ghivece. Se extazia în faţa minunii germinării, a devenirii plantei. Când admira o floare, lumina şi căldura sufletului şi chipului ei erau imnul acelei flori. De-abia aştepta să vină vremea bună să umble desculţă pe pământul gol, să-i simtă forţele de viaţă reconfortând-o, dându-i sănătate, vindecând-o….

          Prin eforturi proprii, costisitoare şi solicitante, a urmat cursuri de biografie ori de dezvoltare spirituală organizaţională pentru a putea fi de folos grupei noastre de lucru, celorlalţi, cât mai multora.

          ‘’Pasăre de noapte‘’, cum îşi spunea ea însăşi, îşi petrecea multe ore, până târziu în noapte căutând în cărţi sau pe internet articole, capitole, titluri, filme, interviuri,  muzică etc, pe care le punea la dispoziţia prietenilor, a anturajului, cât mai multor oameni, cu speranţa de a planta în aceştia un germene cât de mic al dorinţei de cunoaştere, al credinţei adevărate, al sentimentului religios autentic, întrucât ea însăşi le resimţea ‘’ca foamea şi ca setea’’.  Năzuinţa ei, înverşunarea de a mai schimba câte ceva în lumea aceasta, de a-l salva pe copilul pe care l-a crescut, de a face faţă tuturor solicitărilor şi demersurilor pe care le începuse, toate acestea au călăuzit-o, au susţinut-o, dar au şi epuizat-o.

          Şi atunci când dorul după Cristos, după lumea din care venise şi din care venim toţi, a fost prea mare, când karma  ei a adus-o în situaţia de a alege, a ales să plece dincolo, conştientă fiind de faptul că şi acolo are multe de făcut.

          La plecare ... i-am oferit flori ... pe panglica de pe coroană i-am scris ‘’La revedere, Camelia!‘’ ştiind că ea  înţelege ...Şi ne vom bucura de revedere, iar ea din nou îmi va ura ‘’Bun venit !‘’   

Rodica Georgescu( Pitești)

 

     

 GÂNDURI  LA PLECAREA LUI VICTOR DAN -   mesaje, 4-10 martie 2014

 

Dragi prieteni,

După Camelia Udrea, iata că suntem încă o dată în situaţia de a însoţi împreună pe un prieten drag, Victor Dan, care, de data aceasta într-un fel a fost surprins de momentul întreruperii firului vieţii pe Pământ. Dar, prin strădaniile sale anterioare artistice, prin studiul antroposofiei şi prin profunda lui religiozitate insuflată din fragedă copilărie, putem spune că el a fost, în buna măsură, pregătit pentru această situaţie de Prag. 

Personal, doresc să spun că se împlinesc 40 de ani de când ne-am întâlnit în această viaţă şi am parcurs un drum cu multe strădanii comune. Un om ca Victor a lăsat impresii -în sensul cel mai bun- vii nu numai în sufletele multor oameni, ci şi în lumea Elementelor, pe care a îmbogăţit-o şi înnobilat-o cu arta lui. Multă dragoste lui Judith şi băieţilor!

Pentru însoţirea lui aş dori să citez un pasaj dinr-o carte a lui Karsten Massei (Elveţia):  Fiinţa omului se manifestă în momentul morţii într-o plenitudine pe care nu a atins-o niciodată în timpul vieţii. Când omul moare, poate fi vieţuită Fiinţa Înaltă a omului, cea care a trecut prin toate încarnarile pământeşti. ... Fiinţele elementare vieţuiesc aceasta fiinţă maiestuoasă a omului, în primele zile după moarte. Ele îl privesc pe Omul Cel Mare. Ele au un dor intens să îl poată vedea. Pe când îl privesc, ele pot realiza/percepe ce forţă a trecut din acest om - pe parcursul încarnărilor lui - în Pământ şi în evoluţia acestuia. Ele văd impulsurile transformatoare ce provin de la el, care au fost asimilate de Pământ. Prin aceasta le devine posibil să perceapă ce se schimbă pe Pământ. ...În zilele ce urmează nemijlocit momentului morţii unui om ele pot privi Pământul sfânt, înnoit, Noul Pământ. 

Deoarece nu voi putea ajunge în aceste zile în ţară, doresc să îi adresez, direct şi prin voi, cu respect şi dragoste, cuvintele profund creştine, pe care unii dintre voi le cunosc bine: EDN, ICM, PSSR, cuvinte care sunt o binecuvântare atât pentru fiinţele elementare, cât şi pentru cele elementale.

                                                                                                                         Gheorghe Paxino

 Robert Marie Pierrette: Sunt profund impresionată! Transmite-ţi toate gândurile mele din inimă pentru sprijinul lui Judith şi a întregii familii. Este o plecare ca o lumină puternică, o semnătură profundă a fiinţei pline de forţă care este Victor Dan. O astfel de plecare, prin accident, este garantul unor forţe de destin profunde, de asemenea pentru viitor. Un gând de recunoştinţă lui Victor Dan pentru tot ce a realizat şi va continua să susţină.

Mihaela Toma, Bucureşti: Vestea despărţirii în trup de iubitul nostru Victor Dan a căzut ca un fulger. Sunt pregătit să plec în orice clipă - mi a spus la una din întâlnirile noastre. Nobleţea şi regalitatea ţinutei sale sufleteşti îmi dădeau forţă şi încredere. Dar mai mult decât atât, puterea veneraţiei sale cât şi curajul lăuntric care l-au ajutat să persevereze cu iubire pe calea cea îngustă.  A fost ca o flacară din ale cărei scântei s-au născut cele mai frumoase initiative. Sufletul lui sălăşluieşte acum întru lumina pe care cu smerenie şi iubire şi-a adunat-o în această viaţă pământească. Să-l petrecem cu iubirea şi rugăciunea noastră. Christos să-l poarte în lumină!

Mariana Marincea, Bucureşti: Vestea accidentului m-a şocat atât de tare încât n-am putut scoate nici un cuvânt. Primele mele amintiri sunt de la Beliş, în 1992. N-am să pot uita niciodată sunetul gingaş, dar profund al flautului care ne trezea în fiecare dimineaţă, venea de departe şi se contura din ce în ce mai clar pe măsură ce domnul Dan cobora dealul. Am trăit mult timp cu aceea melodie în suflet, căci a fost pentru mine cel mai potrivit mod de a însoţi un suflet tânăr să coboare din lumea viselor în lumea pământească. N-am apucat niciodată să-i mulţumesc acestui om pentru acele trăiri. A fost un om cu o inima largă şi cu o privire luminoasă chiar atunci când mustra. Iar energia şi tinereţea cu care s-a luptat pentru Comunitatea Creştinilor au curs din sufletul dumnealui care ardea pentru a avea înnoirea vieţii religioase şi aici, în România. Dumnezeu să-l aibă în paza lui cea bună!

Adriana Naiță, Canada: Consternarea la aflarea veştii plecării dintre noi a d-lui Victor Dan se amestecă cu o duioasă tristeţe şi cu un zâmbet pornit din căldura inimii. Spun duioasă tristeţe… căci în miezul inimii mă simt legată de toţi pe care viaţa mi-a dăruit privilegiul să-i întâlnesc, ca să învăţ cum merg mai departe. Zâmbetul, ce-mi izvorăşte din imaginile pline de viaţă ale sufletului, reprezintă metamorfoza amintirii ce o port despre dl. Victor Dan: doi ochi în care doi sori străluceau, zâmbeau şi luminau faţa sa. Un suflet uman în care fermitatea gândului şi duioşia inimii se înfrăţeau, încercând să se concretizeze într-o acţiune justă. Îmi amintesc că într-una din întâlnirile de la Beliş îl întreb : «Ce faceţi dl. Dan?» Iar el îmi răspunde calm, cu simplitate: «ARD! Este în mine o flacără care arde continuu.» Şi, aşa cum acea flacără ardea în sufletul lui, aşa dl. Victor Dan era ca o flacără pentru Comunitatea Creştină în România. Multe alte amintiri urcă la suprafaţă, când scriu aceste rânduri. Fie ca sufletul lui să urce în Pace, Lumină, Iubire Divină! Mă alătur vouă în transmiterea compasiunii întregii familii.

Lidia Blidariu, Bacău: Dragi prieteni, m-am întors aseară de la Cluj. Joi,  6 martie, am trait despărţirea de Victor în această lume. A fost greu pentru familie, pentru noi, pentru prieteni, dar a fost şi o sărbătoare a spiritului. La ceremonie băieţii Dan au cântat la pian, flaut şi viola pentru tatăl lor. Biografia sa a fost celebrată de Monica Culda,  Anca Burloi, Armgard Hasselmann, de muzicieni, de preoţi şi oameni din alte confesiuni creştine din Cluj. Darul lui Victor pentru noi:  pentru prima dată ritualul de înmormântare al Comunităţii Creştinilor în limba română, oficiat de trei femei preoţi, public.

Imi aduc aminte celebra călătorie cu Victor de Crăciun, la Colmar, la Rose Klockenbring, acum 17 ani. Curajul lui aproape nebun de a ne duce, iarna, cu un hârb de bus, pe cand erau înca vize, dar şi curajul nostru  să trăim slujbele de Crăciun în comunitatea lui Rose, să  vedem altarul pictat de Grunewald şi câte altele…Acum Victor va fi primit de Rose în lumile spirituale.

El a plecat, exact cum a şi spus, arzând ca o flacără pentru Comunitatea Creştinilor, pentru antroposofie, pentru muzică, pentru oameni.

 

PERSPECTIVE

 

 

             

       

              Patimi şi Paşte 2014 

                5-22 aprilie, Cluj-Napoca


 

 

SÂMBĂTĂ, 5 APRILIE

12.00 – 17.00  Bazar  la familia Dan – carţi, obiecte *

*Banii strânşi la acest bazar vor fi folosiţi în scopul cumpărării unei orgi pozitiv pentru Capela Comunităţii Creştinilor pe care dl. Dan şi-o dorea foarte mult ; Str. Ieremia Grigorescu nr. 48 Ap. 8

MIERCURI,  9 APRILIE

17.00  Curăţenia de primavara: orice mânuţă hărnicuţă e binevenită

18.30  Consiliul Comunităţii

DUMINICA, 13 APRILIE

10.00 – 11.00 Actul de Sfințire a Omului

11.20 – 11.40 Actul duminical pentru copii

11.40              Studiul Evangheliei  - Evenimentele Săptămânii Mari

 

LUNI, 14 APRILIE

9.00 – 10.00  Actul de Sfințire a Omului

10.15 - Studiul Evangheliei  - Evenimentele Săptămanii Mari

18.00 – 19.00  Adunarea Generala a Asociației Comunitatea Creștinilor în România;

                       Ordinea de zi: Aprobarea bilanțului contabil pe anul 2013

19.00 – 20.00  Săptămâna Patimilor

 

MARTI, 15 APRILIE

9.00 – 10.00  Actul de Sfințire a Omului

10.15 -  Studiul Evangheliei  - Evenimentele Săptămanii Mari 

18.30  - Conferința -Marie Pierett Robert: Viaţa împreună cu pământul, viaţa împreună cei decedaţi - prin puterea morţii şi învierii lui Christos

 

MARTI , 22 APRILIE

9.00 – 10.00  Actul de Sfintire a Omului - Slujba de Inviere

 


 

 

           PROGRAM DE PATIMI ŞI  PAŞTE

           Bucureşti, 17-21 aprilie, 2014

 

 

 

 

Joia Mare, 17 aprilie

10 .00 - Actul de Sfinţire a Omului

11.30 - Studiul Evangheliei

16.30 - Medicină pastorală (intern)

18.30 – Conferinţa : Viaţa pe pământ şi împreună cu cei decedaţi –

Prin puterea morţii şi Învierii lui Christos –prezintă Marie-Pierrette Robert 

 

Vineri  Mare, 18 aprilie 

10.00 - Actul de Sfinţire a Omului

11.30 – Studiul Evangheliei

15.00 sau 18.30 - Moment de Vinerea mare:

Cina tăcerii  şi  Evanghelia Răstignirii

 

Sambăta Mare, 19 aprilie

10.00 -Actul de Sfinţire a Omului

11.30 - Intâlnire cu confirmanzii /  Studiul Evangheliei