Scrisoare Sfântul Mihail 2016

Cuprins

Mergând cu Evanghelia- Marie Pierrette Robert, trad L. Blidariu

Floarea recunoștinței- Monica Culda

Omul, un colaborator al spiritului timpului Armgard Hasselmann - trad. Monica Culda

RETROSPECTIVE

De 3x7 la Belis - Lidia Blidariu

My Fair Lady la Beliș- Monica Culda

In vizita la Erlangen- Lucia Bota

POVESTE Castanul 

VESTI DIN COMUNITATE

Info brief- august- sept.  2016- Verginia Petrovici

Vești din comunitatea internaționala- Monica Culda

PERSPECTIVE

Programul Comunitații în București

Programul Comunitații în Cluj

PERICOPE

Urare de Sfântul Mihail 2016

INFO comunitate, site, persoane de contact

 

 Redacţia:

Lidia Blidariu, Monica Culda, Verginia Petrovici

 

 

A merge cu Evanghelia

Marie Pierrette Robert

 

Fiecare ființă umană are un mod aparte de a-și ţine picioarele pe pământ și de a merge. Ceea ce, în același timp, ne este comun fiecăruia dintre noi toți, este dezechilibrul mersului. Fiecare pas este o minune a dezechilibrului, care recreează la fiecare pas un nou echilibru: un picior se ridică, părăsește solul, este purtat ca “planând” un scurt moment deasupra pământului, apoi se așează, pentru ca în același timp, celălalt picior să se ridice, și tot așa mai departe…

Este un dezechilibru- echilibru, oscilând , doar, de fiecare dată spre stânga și spre dreapta. Este ca o respirație: expir-inspir, expir-inspir...

Cu ce fel de mers umblă ființa umană în noi, cea care este la răscrucea drumurilor și care aude invitația la petrecerea de nuntă? Cum ne reprezentăm această realitate despre care vorbește parabola Nunții Impărătești din Evanghelia  lui Matei( cap. 22)? Și cum merge și intră în legătură cu petrecerea de nuntă acela, care nu a avut nici timp, nici grijă să-și îmbrace sufletul într-un mod just, înainte de a intra în această relație? Ce este atunci veștmântul de nuntă? Cum merge deci acela, care, neîmbrăcându-se cu acest veștmânt de nuntă, se regăsește finalmente prizonier al realității exterioare, cu mâinile și picioarele legate, adică fără forța de a acționa în această lume, care are atâta nevoie să fie transformată, umanizată, spiritualizată?

In a sa Scrisoare către Efeseni, Apostolul Pavel arată că pentru a împlini confruntarea necesară , din lumea terestră, cu puterile tenebrelor, este important a purta ceva deosebit în picioare pentru a merge:

“Purtați în picioarele voastre Evaghelia păcii!”

Avem aici un proces al mersului unde fiecare clipă a alternanței dezechilibru –echilibru este suscitată de creația Verbului iubirii și păcii lui Christos, care  vorbește din fiecare cuvânt al Evangheliei.

Evanghelia păcii, animând  mersul nostru pe pământ, este compoziția în întregime a armurii spirituale a omului. Ea are forța leului și dulceața mielului. Christos, fiul lui David, leu și miel în același timp…El face din mersul nostru, dacă-I gasim loc în conștiența și inima noastră, o respirație profundă, liniștită și puternică, în care trăiește Spiritul.

Un asemenea mers pe pământ este activitate și forță binecuvântată. El poartă forța de creație a verbului lui Christos, care lucrează de la începuturile lumii. Acest mers poartă în lume ființa Binelui și Frumosului, care este Christos însuși.

Când în a sa scrisoare către Efeseni Sf. Pavel scrie: “Incălțați-vă cu Evanghelia păcii!”, el indică acolo faptul că Evanghelia vrea să ajungă pe pământ, să respire acolo și să meargă către alți oameni.Toată aceastălucrare este impregnată cu Christos, care merge în noi și înaintea noastră în fiecare clipă a vieților noastre.

Noi putem pune picioarele noastre în urmele Sale, care ne îndreaptă pașii către lumea oamenilor și către noi înșine. In acest mers noi suntem în dialog cu El, și mereu se pune întrebarea: în final, unde vreau eu să merg, până unde vreau eu să merg cu El în mine și în jurul meu?

Ce este acest Eu însumi întotdeauna mai mare, mai profund, mai vast, mai viu către care El mă îndreaptă? Această grandoare, această profunzime, această vastitate,saturată de viață, am putea-o numi pacea veritabilă, pacea cu sine și cu lumea?

Să purtăm în picioare Evanghelia păcii este o sarcină nouă a umanității, căci ea include mersul lui Christos cu noi și cu noi.

In Egiptul antic se sculptau faraonii și reginele doar începând să meargă. Piciorul din față sublinia acest început. Spatele  era încă așa reprezentat ca și sondând lumea dinaintea nașterii, lumea spirituală. In Grecia antică sculpturile reprezentau personaje pline de elan și entuziasm, mergând înainte, purtând largi veștminte mișcătoare, animate de mișcarea sufletească interioară.

In epoca noastră modernă, omul este chemat să meargă cu cineva mai mare decât el însuși: cu Dumnezeu, unit pentru eternitate cu omul terestru, pentru a se naște în el, penetrându-l parte cu parte. Omul nu poate avea alt Stăpân mai mare și mai iubitor și care să-i respecte în intregime libertatea.

Traducere din lb. franceză, Lidia Blidariu

 

 

FLOAREA RECUNOȘTINȚEI 

Monica Culda

Așa cum de Advent mă bucur să am o coroniță de brad, cum  de Paște  nu-mi  pot imagina să nu am ouă roșii pe masă, tot așa m-am obișnuit ca toamna să-mi aduc în casă -  cel puţin o dată -   o Floarea-soarelui.  Floarea-soarelui  a devenit simbolul sărbătorii recunoștinței mele.                                         

Odată cu începerea noului an scolar începe un nou capitol de viață așa că, după toate câte am trăit, e numai bine să mă așez lângă floarea mea și să mă gândesc la anul care a trecut. Firul amintirilor se deapănă mai usor dacă intru în atmosfera ei:  Culorile-i strălucitoare s-au stins; Tulpina îi e puternică, verticală, sprijină capul aplecat – aplecat, dar nu din cauza slăbiciunii, ci a bogăției.

Sufletul mi se limpezește pe măsură ce îi urmăresc șirurile perfecte în care sunt așezate semințele, strâns unele lângă altele, sute de semințe asemenea sutelor de evenimente trăite. Sunt într-o ordine desăvârșită,  vie. Dacă le-aș fi aranjat eu, nu ar fi fost așa de bine...

Evanghelia pe care o pun alături este pilda celor zece leproși. E una dintre cele mai clare pilde din Noul Testament și o găsim doar în evanghelia lui Luca. El, medicul  ”vede” și ”cunoaște” suferința ca nimeni altul. Și el știe și drumul vindecării:  începutul e întotdeauna o întâlnire, o potrivire, o atingere–  atingerea lui Christos.  Apoi, din această atingere pornește vindecarea trupului, din vindecarea lui  începe vindecarea sufletului, de la vindecarea sufletului ajungem la vindecarea spiritului.

 Vindecarea implică sfera voinței. Acolo unde se întâmplă o sumedenie de lucruri de care nu suntem conștienți. Dacă reușesc să cobor acolo și de acolo să-mi deschid  fereastra spre El atunci, asemenea celor zece leproși aud vocea care îmi spune:  Du-te și fii activ!

Dacă sunt, atunci se vindecă trupul. Apoi, în urma vindecării înflorește recunoștința. Manifestarea recunostinței – de la pomana pe care o dau la coltul străzii până la sentimentul tăcut față de celălalt – duce la însănătoșirea sufletului. Și apoi vine sănătatea spiritului: Credința ta te-a mântuit!

Recunoștința e magie. Atunci când sunt recunoscator sunt în legătura cu forțele luminii care aduc vindecarea. Mă întorc la picioarele celui care m-a vindecat. Îl cunosc mai îndeaproape, așa încât reușesc ca îl recunosc în cele mai diferite împrejurări. După  aceea încep să caut această atingere în tot ceea ce se întâmplă. E acolo?  Sau am uitat de ea? 

 

Evanghelia auzită/citită ne duce la evanghelia trăită în noi, în viața noastră...Floarea-soarelui ne inspiră. Aidoma ei, verticali între cer și pământ, cu capul aplecat  cufundat în rugăciune spunând: Doamne, ajută-mă să nu uit să-mi exprim recunoștința!

 

 

 

 

 

Omul, un colaborator al spiritului timpului

 

 

 

 

 

Dragi prieteni,

Când căutăm să înțelegem  perioada de Mihael, ne atrage atenția un cuvânt din Apocalipsa lui Ioan, din capitolul 12: ”Și am auzit în cer un glas puternic, care zicea: Acum a venit mântuirea, puterea și împărăția Dumnezeului nostru și atotputernicia  Christosului  Lui; pentru că acuzatorul fraților noștri, care zi și noapte îi acuză înaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos.”

Într-adevar, între fii lui Dumnezeu era unul, îngăduit de Dumnezeu, care îl ponegrea pe om și îl acuza. Din voința lui Dumnezeu i-a fost permis să încerce să îl pună la încercare pe om. Aceasta nu s-a întâmplat doar atunci. Și azi trăim zilnic acest aspect al ispititorului.

Însă , care este țelul? Nu există un răspuns univoc la această întrebare. Aceasta și pentru că noi oamenii, singurele ființe ale creației înzestrate cu conștiență, putem să ne întrebăm dacă prin încercări există ceva în lume ce ar putea stinge euluman. Să ne gândim doar la istoria lui Iov: Satanael vine înaintea lui Dumnezeu și îl acuză pe om. În final, primește încuviințarea lui Dumnezeu de a-l încerca pe Iov și de a-i răpi întreaga fericire. Aici se vede și credința plină de încredere cu care se gândește Dumnezeu la om. Credința Sa e nesfârșit de mare.

Această temă a posibilității de ispitire pe care o are forța vrăjmașă asupra omului este prezentă în artă tot mereu. Unde ne aflăm noi azi, în fața căror abisuri, a căror încercări? Oare nu suntem chemați să ne întrebăm în lăuntrul nostru: Pe ce mi-am clădit eu conștiența, unde mi-am ancorat eu viața? Pe sănătate? – ea se deteriorează. Aproape nimeni nu mai are un trup sănătos. Mă bazez pe fericire? – cineva poate crede că are dreptul la fericire! Însă dacă întelegem bine, peste toate acestea domnește harul.

Să ne întrebăm altfel. Cum a reușit Iov să facă față încercărilor? Iov nu și-a îndreptat atenția spre bunăstare, sănătate și fericire. El știa ceva, ce nicio creatură nu știe. El știa: ”că salvatorul meu trăiește, că ochii mei îl vor vedea pe Dumnezeu.”  El a fost atins de raza lui Christos-Soare, cel care poartă eul nostru și îl apără în spirit. Și dacă privim la Faust? Cum a putut el să fie salvat? El care a trebuit să se confrunte în mod deosebit cu răul și cu propria vină. Deși în ochii forțelor vrăjmașe ar fi trebuit să fie acuzat, are alături forțe care îl susțin – forțe eliberatoare. Și aceasta pentru că el a spus Da transformării, devenirii.

In fața cărui pericol stăm azi?  In fața stării de lipsă de speranță, în care credem că nu putem schimba nimic. Și în aceasta există pericolul de a fi stinși de forțele vrajmașe. ”Intemeierea noastră originară în spirit”: ne-am ancorat noi suficient de adânc în această realitate? Nouă oamenilor, ne stă la îndemână ”sabia spiritului”. Doar ea ne face să fim cu adevărat oameni. Această sabie e în pericol să ne fie smulsă. Soljenizyn spunea odată: ”Atunci când vom pierde categoriile de bine și rău, atunci nu rămâne nimic altceva decât manipularea uneia prin alta, atunci vom cădea la statutul de animale.”

Un fizician, Walter Heitler, profesor la Universitatea din Zurich, a vorbit neașteptat de deschis despre om:  ”Deoarece omul este menit să tindă spre spirit, contravine ființei sale să nu ducă la împlinire această menire. El nu mai poate deveni animal, chiar dacă ar vrea aceasta. Îi stă în drum cunoașterea despre bine și rău, care nu mai poate fi luată înapoi.” Iată un gânditor treaz, care poate mânui sabia spiritului! Aici stă poate ascunsă și întrebarea: cum se poate îmbogăți știința și cu dimensiunea spiritului? Răspuns posibil: Ceea ce a ajuns să fie separat, capul și inima – aceasta poate fi foarte clar perceput în modul în care are loc cercetarea științifică – trebuie să ajungă din nou împreună.Abia astfel gândirea va deveni umană, inima va începe să aibă gânduri, iar capul va străluci în puterea inimii.

In vechime  ființele divine au păstrat echilibrul în locul nostru. Între timp omul s-a maturizat. El poate  să caute și să susțină balanța echilibrului, știind că nu doar el este activ, ci că e un co-laborator în acțiunea ființelor divine. Si aceasta este sarcina cu care divinitatea l-a investit pe om pe drumul său de a deveni  Om: de a fi un colaborator, un colaborator al spiritului timpului nostru, Michael, pentru curajul spiritului.

Armgard Hasselmann

Traducere din l.germană, Monica Culda

 

 

RETROSPECTIVE

              De  3 x 7 la BeliȘ

 

Simpozionul de vară al Comunității Creștinilor în România de la Beliș (jud Cluj) este un eveniment anual special în viața multor oameni, adulți, tineri, copii, care vin aici din toate colțurile țării, Bucuresti, Cluj, Brasov, Pitesti, Timisoara, Bacau, Iaşi, dar și din Norvegia și Germania. Și pentru mine e la fel. Căci Belișul face parte din biografia mea de 21 de ani. Anul acesta a fost deosebit săajung la Belis după o perioadă de spitalizare și convalescență. Am ajuns mai târziu de 14 iulie, când a început simpozionul, și am fost bucuroasă să constat că tabăra intrase pe făgaș, era bine așezată deja, avea ritm, sarcini asumate. După zilele mai reci și ploioase de la debut, soarele se instalase și a încălzit pe fiecare.

 

La Beliș 2016, doamnele preotese Armgard Hasselmann, Monica Culda și echipa de organizare au coordonat și de această dată o activitate foarte bogată. Actul de Sfințire a Omului a pus temelie fiecărei zile pentru adulți, iar incheierea cultică aduna, la apus, toată suflarea taberei, cu mic cu mare, anul acesta peste 60 de persoane. Un centru mare de interes pentru toti l-a constituit Cercul de dimineață și de seară. Conținutul lor era pusul la cale al zilei și culegerea roadelor, seara, cu muzică (cu neobosita Judith Dan  și discipola Sorina Gherman), observare botanică (Monica Nicolici), cultivarea calităților umane, povești şi câte altele...

Desigur o atracție mare a Taberei de vară de la Beliș rămâne arta. Au fost cursuri de teatru de păpuși pentru copii, de teatru pentru adulți, pictură, modelaj, pâslărit; toate au oferit, la final, producții minunate. Expoziţiile de pictură-tema elementelor (curs ținut de Agneta Cismaşiu) și cea de modelaj- tema peceților planetare (curs ţinut de Maja Wagner, Bonn) au relevat interesante procese interioare ale participanţilor. Producția care a stârnit maximum de entuziasm este, desigur, punerea în scenă a muzical-uluiMy fair Lady”, regizată de Alice Popescu și Dan Iacob, la care a participat muzical întreaga comunitate(instruită de Judith).

 

 

Și anul acesta tinerii, care au avut și temele lor separate cu preotul, s-au remarcat prin forța și maturitatea lor sufletească de a dărui mult. Au pregătit tabăra, au avut grijă de copii, oferindu-le activități de construcție de arcuri, de studiu la chitară, au susținut, pe măsura puterilor, focul de tabără. Copiii de ieri sunt azi organizatori ai taberei.

 

Pentru mine, care, la Beliș, sunt veterană mai ales în sarcini legate de cult şi capelă, cadoul pe care mi l-au oferit tinerii anul acesta de aniversarea mea (20 iulie) rămâne special și întăritor. Ei mi-au recitat, protejându-mă într-un cerc, Psalmul 23. Le mulţumesc. Îi mulțumesc și Norei Tigăreanu,care a preluat cu succes sarcina mea veche de ministru de finanțe al taberei.

Dar recunoștinta mea și cred ca a tuturor merge și către puterea de jertfă a preoteselor noastre, Armgard  Hasselmann și Monica Culda, care au facut să bată  inima comunitătii, la slujbe și predici, la cursul de bază despre Educație și autoeducație, la convorbiri individuale, la cercuri de discuții și organizare, peste tot, cu toleranță, umor și multă iubire.

Aveam 40 de ani când am ajuns la Beliș prima oară. Și am rămas. Au trecut 3x7 ani de când mă identific cu Belișul și cu Comunitatea Creștinilor.  Acum am împlinit 61 de ani și, din toamnă, mă retrag din activitatea profesională. În cea de la comunitate rămân însă cu normă întreagă!                                                   

Lidia Blidariu

 

My Fair Lady în Beliș

Profesorul Higgins a pus un pariu cu Oberst Pickering:  Și anume că va reuși să facă din modesta și simpla florăreasă, Eliza Doolittle, o adevărată doamnă, în numai șase luni. Asta înseamnă că va trebui, în primul rând, să o dezvețe să vorbească în dialectul ei natal (aceasta va fi probabil partea cea mai grea) și apoi să o învețe cum să se poarte în lumea bună. Dacă Eliza va reuși, atunci el va câstiga pariul, iar prietenul său va plăti cursurile. Dacă nu – va fi dovedit cât de profund înrădăcinată este limba maternă în viața noastră. Şi, mai mult decât atât:  că omul nu este capabil de schimbare. Desigur, ei au făcut pariul fără ca Eliza să știe de el.

Interesant la această piesă e mai întâi faptul că titlul ei nu a fost tradus în nici o limbă. Toţi au preluat titlul englez - My Fair Lady. Oare de ce? O explicaţie pentru aceasta sunt multele fațete ale cuvântului  fair: în primul rând aminteşte de Mayfair – cartierul din care provenea Eliza. Mai aminteşte și de munca Elizei: ea e precupeață  – iar „fair” înseamnă și târg, iarmaroc. Nimbul cuvântului e însă mult mai mare. Pentru noi, azi, „fair” înseamnă „corect”, „just”. De ex, „fair” e atunci când ceea ce e pe eticheta unui produs e și înăuntru.

Cuvantul ”fair”  e folosit în special când ne referim la relaţii, la raporturi. E clar că pentru aceasta e nevoie de un partener, de un alt om.  „Fair” descrie un raport corect între a da şi a lua. Şi totuşi „fair” e mai mult decât „corect”. „Fair” defineşte un raport, un comportament pe care un om îl adoptă – chiar cu riscul de a fi el în dezavantaj. A face ceva fără a fi constrânşi de reguli. E un imperativ lăuntric, ceva ce ţine de libertatea mea, de moralitatea mea individuală.

In Evul Mediu era ceva ce se numea comportament ”cavaleresc”. Acest comportament cavaleresc s-a transformat azi – în „fairnness” care e mai mult decât respectarea regulilor. Acest „fairness” îl întâlnim, azi, în viaţa economică drept „fairtrade”. „Fairtrade” – înseamnă că eu susţin prin consumul meu pe cei care fac ceva concret, corect pentru mine. Dacă tricoul meu costă 30 de lei. Din acest preţ aproximativ 1 leu primesc cei care au făcut realmente produsul – de la culegătorii de bumbac, la cei care toc, cos, vopsesc, restul primesc – bancile, intermediarii. Azi sunt tot mai mulţi oameni care văd dincolo de marginea propriei farfurii – şi se gândesc şi la producator – întemeind noi linii de comeț „fairtrade”.

Toate acestea ne arată că devenirea omului e un imbold de nestăpânit – o realitate fără sfârşit. Comportamentul cavaleresc – găseste azi tot alte forme noi. Așa cum Eliza reuşeşte să-şi însuşească repede o limbă literară şi, mai mult decât atât, reuseşte să vrăjească înalta societate cu prezenţa ei proaspată şi fermecătoare, fiecare din noi are ceva din Eliza - are capacităti inepuizabile de schimbare. Capacitatea de devenire – a fost pusă de creatorul nostru in noi – asemenea unei seminte. Ceea ce stă în mâinile noastre este voinţa de a educa şi de a ne autoeduca. 

Monica Culda

 

In vizitĂ la Erlangen

La 26 iunie 2016, Comunitatea Creştinilor din Erlangen, Germania, îşi sărbătorea aniversarea Fondării. Întrucât ei s-au declarat “naşii” noştri pentru 5 ani, să ne sprijine, anual, cu 1000 Eu, în vederea Fondării şi dezvoltării comunităţii noastre, ne-au invitat şi pe noi la serbare. Au participat din Cluj două persoane, Gabriela Halmagean şi Lucia Bota şi din “diaspora”, vechea noastră membrăşi prietenă, Rita Probst.Ea a sprijinit de la începuturi Comunitatea Creştinilor în România, timp de câţiva ani întâlnirile noastre cultice ţinându-se în casa familei Probst, din Cluj.

Comunitatea din Erlangen s-a manifestat prietenoasă, deschisăşi foarte interesată de evoluţia noastră, de motivele pentru care nu am reuşit fondarea până acum.

Comunitatea din Erlangen are o adevarata istorie in spate. Au serbat 70 de ani de activitate. In 1946 s-au hotărât să formeze împreună o comunitate. Timp de 30 de ani a fost îngrijită ca filială de Nurnberg şi slujită cu preoţii de acolo.Comunitatea din Nurnberg, se fondase printre primele, în 1923.

La începutul războiului, în  9 iunie 1941, în Erlangen, în grădina generoasă a tatălui preotului Wilhelm Keller, care era dintre fondatorii Comunităţii Creştinilor, a avut loc o întâlnire a “lenkerilor”(Conducerea superioară); cu acea ocazie Poliţia secretă a arestat toată conducerea Comunităţii Creştinilor. Iar preoţii din toată Germania călătoriţi la Erlangen pentru Sinodul plănuit, care nu mai putea avea loc, s-au intors în oraşele lor, unde,în majoritate, au ajuns în inchisori. Comunitatea Creştinilor în Germania fusese interzisă.

Indata după razboi, în 1946, Comunităţile s-au reîntemeiat şi între ele şi cea din Erlangen, liniştitul oraş universitar din preajma Nurnbergului. La început, venea un preot la 2 luni pentru o conferinţăşi Actul de Sfinţire a Omului, slujit într-o locuinţă privată, într-un dormitor, amenajat de fiecare dată ca sala de cult cu altar. După 5 ani celebrările au fost lunare. Atunci au început şi activităţile cu  copiii, actul duminical pentru copii, ore de poveşti, serbări. După 9 ani, sosirea unui preot permanent a permis o lărgire importantă a vieţii comunităţii, cu celebrarea săptămânală a cultului, apoi şi sâmbăta, aproape 20 de ani într-un sediu. Comunitatea începu să crească. Au fost şi momente grele, un an fără sediu, doar cu activităţi de seară,într-o locuinţă privată.

 

Fiind în situaţia de a putea închiria, oficial, un spaţiu, s-a ivit necesitatea înfiinţării unei Asociaţii juridice. In 1958 a fost amenajat la etaul 1 al unei manufacturi un spaţiu al comunităţii, folosit concomitent şi de Societatea de antroposofie-ramura Erlangen. In 1963 au inaugurat  orga, putând asculta muzica nouă compusă pentru Actul de Sfinţire, în locul muzicii baroce, de dinainte. Din 1971 începu adevărata maturizare, pentru ca în 1974 comunitatea din Erlangen sădevină independentă de Nurnberg şi cu preot “propriu”. Din 1975 s-a înfiinţat trupa de teatru pentru Jocurile de Crăciun din Oberufer. Aceasta a jucat nu numai în comunitate, ci şi în azile, şcoli, centre pentru tineri.

Intre timp comunitatea crescuse şi necesita spaţii mai mari, dar şi chiriile se măriseră de patru ori. Aşa căîn 1986 s-a cumpărat un teren, doi ani au durat pregătirile şi alte 9 luni construcţia unei biserici, cu donaţii mari, cu credite fără dobândă, cu mulţi voluntari, care lucrau la sfârşit de săptămână. Apoi, pe rând, s-a amenajat altarul, pictura de altar, alte spaţii.i am cunoscut,în iunie, la Erlangen, această clădire scundă, modestă, dar foarte agreabilă, cochet ascunsă de la stradă, de arbuşti şi copaci meşteşugit amplasaţi. Nu dă impresia unei clădiri de catedrală, ca bisericile comunităţilor din Berlin, Dresda, Goppingen. Clădirea se deschide însă spre pădure, este foarte plăcută, cu un frumos hol expoziţional. In sala de cult se coboarăşi astfel are,în interior, deschiderea necesară. Alături e o sală de activităţi, la demisol grădiniţa (în timpul slujbelor), un spaţiu pentru tineret, o curte interioară cu amfiteatru, loc pentru foc de tabără: o încântare!

Noi am povestit despre viaţa comunităţii din România, risipităîn întreagaţarăşi dificultăţile cuprinderii de către un singur preot, Monica Culda, apoi despre ajutorul dnei preotese Armgard Hasselmann, la Bucureşti. Dna Rita Probst a prezentat situaţia economică de la noi,într-un mod plastic şi inteligibil pentru mentalitatea lor germană.

Dna preoteasă Stephanie Gladbach a relatat şi ea despre multele iniţiative ale comunităţii din Erlangen. Am primit din partea lor şi două daruri simbolice pentru Comunitatea din România: o carte-registru nouă,în care săînscriem evenimentele formatoare, botezuri, confirmări, căsătorii, decese şi un frumos toaig ornamentat ” pe drumul Fondării”.

Discuţiile au continuat vii, la o masă comună. Prietenii“naşi” din Erlangen s-au exprimat dornici a ne face o vizită, ceea ce noi am încurajat inimos.

                                                                                              Lucia Bota( Cluj)

 

 

 

 

 

 

 
            Tatăl lui, castanul cel bâtrin, îi povestise lucruri minunate despre neamul castanilor. Bunăoara, îi spusese că se făcuse aşa frumos, mare şi puternic dintr-o castană mică, îngropatăîn pământ, că florile de castan sunt roz-albe, înflorite ca nişte rochiţe puse una peste alta, cu margini de danteluţă. Îi mai spusese că florile stau în sus, întocmai ca lumânările de la pomul de iarnă, că din flori ies castane şi câte şi mai câte lucruri alese care-i plăceau şi pe care dorea să le vadă cât mai repede. Dar ce păcat, era prea tânăr! In serile calde, când vântul îi mângâia frunzele verzi, late şi crestate adânc, de parcă erau nişte palme întinse, el se gândea cu bucurie la timpul când va ajunge să vadă aceste lucruri minunate. Foşnindu-şi frunzele, spunea:

            - „Pe fetiţele mele le voi numi castane, am să le dau numele meu." Şi aşa făcu.
            Trecură câteva primăveri şi, în sfârşit, veni o primâvară caldă, cu ploi destule şi el înmuguri, apoi înfrunzi şi... ce să vezi? Într-o dimineaţă castanul se sculă cu noaptea în cap, fiindcă cineva nu-l lăsa să doarmă.

            - „Scoală, tăticule, să vezi ce frumoase suntem. Ne-ai aşteptat mult şi acuma dormi?"
            Castanul, somnoros, nu pricepu ce se întâmpla, privi în toate părţile, scotoci printre frunze, mai dădu la o parte nişte crengi şi auzi un chicotit.

            - „Hi, hi, hi, ce nu ne vezi? De ce ne cauţi la întuneric? Suntem la lumină, aici sus, spre soare!"

            Mare i-a fost bucuria castanului când a văzut floricelele stând cu picioruşele înfipte în crenguţa de care erau prinse. Înţelegând despre ce e vorba, de bucurie, castanul începu să-şi clatine crengile, să-şi foşnească frunzele şi să murmure:

            - „Florile mele dragi, florile mele scumpe, de când vă aştept". Le ruga apoi, ca rând pe rând, să treacă prin faţa lui să le vadă.

            Invârtindu-se pe vârful picioarelor cu capul sus, cu rochiţele alb-roz înfoiate şi împodobite cu minunate danteluţe, au trecut pe rând prin faţa lui.

            Din ziua aceea, nu mai cuteza să-şi mişte crengile, nici frunzele pentru a nu supăra somnul fetiţelor lui. Dis-de-dimineaţă castanul se scula în râsetele şi veselia florilor. Ele se jucau în soare, făceau baie în roua dimineţii, apoi îşi înfoiau mai tare rochiţele în care se prindea câte un bob de mărgăritar şi în care curcubeul îşi oglindea brâul cu minunatele-i culori. La amiază, şedeau tolănite la soare şi-şi povesteau în şoaptă. Din când în când, câte o albină venea să le aducă veşti din locuri îndepărtate, iar ele, drept mulţumire, îi umpleau cosuleţele cu pulbere galbenă scuturată de pe rochiţele lor şi îi dădeau sticluţe pline cu suc dulce, dulce, pe care albina îl caută în toate florile să-l ducă acasă, săpregătească mierea.

            Seara, în amurg, înviorate de adierea dulce a vântului şi înfiorate de mângâierea lui, ascultau cântecele păsărelelor şi-şi torceau firul amintirilor de peste zi. Şi aşa zilele treceau, florile se desfăceau şi erau din zi în zi tot mai frumoase. Într-o dimineaţă, s-au sculat mai vesele ca oricând. Se gândeau să stea mai mult la soare, să facă mai multă baie şi apoi să joace fel de fel de jocuri, dar când să se îmbrace, nu şi-au mai găsit rochiţele.

            - „Unde or fi rochiţele noastre? Cine le-o fi luat?" au strigat ele supărate. De necaz, au început să plângă. În sfârsit, după ce s-au potolit din plâns, uitându-se în jur, au văzut că rochiţele erau căzute jos, rupte bucăţele, bucăţele. S-au întristat de tot. Castanul văzându-le necăjite, le-a îndemnat să-şi facă alte rochiţe. Acestea se cam învechiserăşi nu mai erau chiar aşa de frumoase. În timp ce se sfătuiau ce să facă, au văzut o frunza care şedea întinsă la soare, desfătându-se.

            - „Dragă frunză, nu ne dai din culoarea ta să ne ţesem câte o rochiţă nouă?"

            - „Ba vă dau chiar şi câte o bucăţică de frunză, daca vreţi".

            În câteva ceasuri castanele şi-au croit câte o rochiţă verde, care se părea că nu era aşa de frumoasă ca cealaltă. În seara aceea, în loc să râdă, să povestească, s-au culcat tare triste. Una dintre ele n-a dormit şi se gândea ce să facă pentru ca rochiţele lor să fie frumoase.

            Dar minune: a doua zi, pe poalele fiecărei rochiţe, sclipeau aceleaşi pietre scumpe şi strălucitoare ca şi pe celelalte. Când a venit albina să le mai povesteasc ce este nou prin lume, au rugat-o să le aducă nişte podoabe ca să-şi înfrumuseţeze rochiţele.

            Albina le-a adus o sumedenie de ace pe care şi le-au înfipt în rochiţe, pe toate părţile, iar dimineaţa, în vâful fiecărui ac sclipea câte un bob de mărgăritar, în care razele de soare jucăuşe, dădeau scântei tare luminoase.

            Toată vara castanele au stat la soare, făcând o baie călduţă sub razele lui dogoritoare, care le mângâia cu dragoste. Castanul le iubea pentru că erau cuminţi şi harnice, le adormea cu şoaptele vântului, care se strecura printre frunze şi aducea ţârâitul greierului sau ciripitul păsărelelor, le mângâia cu frunzele lui din care le făcuse un pat bun, odihnitor.

            Vara trecu, cu cerul ei senin, cu cântece de păsărele şi cu ploi calde. Frunzele multor copaci, îngălbenite, îşi luau zborul plutind în neştire prin aer si, apoi, căzând pe pământ, care unde nimereau. Şi castanului i se îngălbeniseră frunzele şi au început să-i cadă una câte una. Îşi făcea şi el pregătirile de iarnă. Într-o zi, când încă soarele mai arunca suliţi fierbinţi, castanul stătu de vorbă cu fetiţele lui, spunându-le:

            - „Vine vremea când va trebui să vă faceţi o altă rochiţă. Aţi crescut mari, rochiţele pe care le aveţi vor fi prea mici şi se vor rupe ca şi celelalte. Îngrijiţi-vă din timp şi băgaţi de seamă să aibă o culoare care săţină căldura, ca, de pildă, cafeniul."

            Castanele au ascultat sfatul tatălui si, harnice, au pornit la lucru. Au adunat fire scumpe şi lucioase, cafenii, din crenguţele castanului şi şi-au făcut câte o rochiţă de toată frumuseţea. Avea culoarea cafenie, iar în jurul gâtului, i-au pus câte un guleraş alb, care o înfrumuseţa şi o înviora nevoie mare.

            Au trecut încă multe zile în care castanele căutau să se mai bucure de zâmbetul cald al zilelor de toamnă. Într-una din aceste zile, văzură că rochiţele cele verzi nu le mai încăpeau. Atunci, îmbracară pe cele cafenii şi începură să se suceascăşi să se învârtească în faţa soarelui. Tot mişcându-se, uneia îi scăpă un picioruşşi, buff! a căzut în iarbă. Vai, cum s-a speriat! Clătina capul săşi-l limpezească. Privi în jur, erau numai fire de iarbă. Începu să plângăşi să spună:

            - „Nu vreau aici, vreau sus la tăticul meu!"

            Un fir de iarbă mai gros şi mai înalt şi care părea săştie tare multe, i-a spus căînapoi nu va mai ajunge niciodată, ci, mai degrabă, în buzunarul unui copil de grădiniţă va fi locul cel mai bun. Castana şi-a şters ochii, a zâmbit, s-a mai uitat înca o datăîn jur şi, a părut mulţumită, mai ales când şi-a dat seama că rochiţa cafenie, pe care o îmbrăcase înainte de a cădea, este curatăşi sclipeşte în razele mângâietoare ale soarelui de toamnă. De acolo, din iarba, privi la tatăl ei şi-i zâmbi, iar el îi răspunse foşnindu-şi frunzele.

            Şi a stat castana acolo câteva zile minunându-se de cele ce vedea. Un melc se chinuia să-şi repare uşa la căsuţă pentru a nu-l apuca iarna cu ea stricată, nişte furnici alergau grăbite cu sacii plini, mai grei decât ele, pe care-i duceau în căsuţele lor, să aibă cu ce se hrăni în iarna grea care va veni; doar greieraşul nu se gândea la ce se va întâmpla. Stând picior peste picior pe o frunză, se mai desfăta în slabele raze ale soarelui.

            Într-una din zile, privind iscoditor în toate părţile, să vadă ce mai e nou, castana a auzit un glas care spunea:

            - „Să fii cuminte în cărucior, până adun eu castanele cu care ne vom juca acasă. Era o fetiţă care-şi adusese păpuşa la plimbare. Fetiţa o culese şi astfel ajunse în cărucior lângă păpuşică. De acolo, zâmbi, pentru cea din urmă oară castanului, care privind după ea, şi-a foşnit frunzele aşa de tare, încât toate celelalte castane au căzut jos şi aşa a terminat şi el pregătirile pentru somnul de iarnă, gândind căîn anul care va veni, va avea mai multe castane, pe care le va da copiilor să se joace.

 

VEȘTI DIN COMUNITATE

 

Infobrief august-septembrie 2016

 

Comunitatea Creștinilor în Cluj  şi-a reluat activitatea, duminică, 11 septembrie, cu   Actul de Sfinţire a Omului, urmat de Evanghelia verii: 10 pași de devenire, cu M. Culda

Pe 18 septembrie a fost Duminica familiei cu Actul Duminical pentru copii,  cu un atelier muzical pentru copii cu instrumente neobișnuite -oferit de Doris Dorfmeister (terapeut prin arta) din Stuttgart.

Sâmbătă, 24 septembrie,  a avut loc un atelier de Terapie prin muzică, cu exemplificări, experiențe personale, susţinut de Doris Dorfmeiser.

Duminică, 25 septembrie, s-a celebrat Actul de Sfintire a Omului, urmat de conferinţa ”Îmi urmez drumul – confruntarea cu boala prin artă” – prezentată de D.Dorfmeister si Anne Eder,terapeuți si pedagogi.

Luni, 26 septembrie, pr. M. Culda a prezentat tema  ”De ce vorbim despre Michael?” urmată de discuții.

Activitățile Comunității Creștinilor în București, au fost reluate după următorul program:
Duminică, 28 august a fost celebrat Actul de Sfinţire a Omului, urmat de discuţii pentru organizarea sarcinilor viitoare, iar seara de luni, 29 august, a fost dedicată unei retrospective a verii, atât pe plan personal cât şi social.

Luni, 5 septembrie, pr. A. Hasselmann a susţinut conferința: Fraternitatea ca forță vindecătoare în viața grupurilor și națiunilor

Duminica 11 septembrie, s-a celebrat Actul de Sfintire a Omului şi Actul duminical pentru copii, iar luni, 12 sept. s-a continuat Studiul pe Evanghelia lui Matei

Duminica 18 septembrie: Actul de Sfintire a Omului urmat, luni seara, de
Cercul de studiu  peEvanghelia lui Matei şi s-au purtat discuţii pentru pregătirea Sinodului Europei de Est.

 

 

Veşti din Comunitatea internațională

Dragi prieteni,

 

Marţi, 30 august, 2016, a plecat dintre noi dna preoteasă  Cordelia Boetcher  (Germania). Dânsa a fost membră a Cercului celor şapte, al Comunităţii Creştinilor mondială. A slujit mulţi ani în comunitatea din Nurnberg.

La începutul anilor 2000, dna Boetcher a fost lenker pentru România (înaintea d-nei  M. P. Robert) .

Doamna Cordelia Boetcher  a vizitat de două ori comunitatea noastră şi a celebrat. In 2010 am putut să o cunoaştem mai bine, când a susţinut un frumos Simpozion de Crăciun, la Bucureşti.

Ii trimitem dincolo de Prag gândurile noastre de recunoştinţă!

 

Ceremonia de înmormântare a avut loc pe 6 septembrie.

 

 

In septembrie 2016 a trecut Pragul lumii spirituale și  pr. Hans Werner Schroeder.


Hans-Werner Schroeder, teolog german s-a născut în 1931 în Frankfurt/ Germania. La 24 de ani devine preot al Comunității Creştinilor, mai târziu și membru al conducerii Comunității acesteia. Mulţi ani s-a aflat în conducerea Seminarului de preoţi din Stuttgart.

Pe Hans-Werner Schroeder îl cunoaștem atât din vasta sa activitate de docent şi conferențiar cât și din lucrările lui apărute în limba română: Omul şi îngerii;  Despre realitatea ierarhiilor cereşti; Omul şi răul. Originea, esenţa şi rostul forţelor potrivnice; Christosul cosmic; Rugăciunea; Comunitatea Creștinilor. In limba germană au mai apărut: Revenirea lui Christos, Trinitatea–despre taina trinității; Evanghelia de-a lungul anului–o provocare pentru conștiența noastră; Crezul creștin. Un drum al exercițiului; Friedrich Benesch – biografie (pentru această lucrare dl Schroeder s-a documentat şi în Romînia, la Cluj şi Sibiu).

Hans-Werner Schroeder ne impresionează prin modul simplu şi direct în care abordează problemele fundamentale ale creştinismului.. Fundamentul și în același timp țelul său suprem este Christos. Ca un fir roșu, întreaga sa lucrare pulsează de strădania modestă și pretențioasă de a se (ne) apropia de El, de a-l cunoaște ca Domn al cerului și al pământului. Important pentru el este și descrierea paşilor concreţi pe care îi putem face pentru a ajunge la interiorizare. Rugăciunea – ca şi o cale pentru aprofundarea şi sensibilizarea vieţii noastre alături de El.

Gandurile noastre de recunoștintă îl însoțesc.                                                                      

*Inmormântarea a avut loc în Stuttgart, la 21septembrie. Actul de sfințire pentru defuncți s-a oficiat in 2 septembrie 2016.

Monica Culda

Alte vești din comunitate

 

 

In cadrul Simpozionului de vară de la Beliș, ca în fiecare an, a avut loc Adunarea generala a Asociației Comunitatea Creștinilor în România. Consiliul asociației a prezentat raportul activităților pe un an de zile, raportul financiar, s-au discutat perspectivele.

Una din teme a fost şi renovarea capelei din Beliș, respectiv consolidarea construcţiei din lemn (care are deja 15 ani) și înlocuirea acoperișului. Nora Țigăreanu a prezentat o ofertă incluzând materialele și manopera, care a părut că depășește posibilitățile noastre financiare actuale. După tabără am primit vestea că lucrarea va putea fi realizată de meșterul Valentin Isip, prieten al comunității, ca voluntar, urmând să găsim resurse pentru materiale şi ajutoare umane în vara 2017.

Lidia Blidariu

 

 

 PERSPECTIVE

 

PROGRAMUL COMUNITĂȚII CREȘTINILOR ÎN BUCUREȘTI

Perioada MihaelicĂ 2016

Joi, 29.09

10.00  Actul de sfintire a omului- Sf Mihail

Luni 3.10

10.00  Conferinţa  „Fortele sociale şi antisociale în om-cum ne dezvoltăm în direcţia responsabilităţii noastre suprapersonale?”, A. Hasselmann

Duminică  9.10

10.00 Actul de sfintire a omului

11.20 Actul duminical pentru copii

11.45 Sarbatoare de Mihael pentru copii

 

(Sosirea participanţilor la Sinodul Europei de Est, început oficial pe 10.10, ora 18.00;sfarsit pe 13.10 ora 13.00)

 

Vineri  14.10

19.00 Seara comunităţii cu Marie-Pierrette Robert

Sâmbătă  15.10

10.00 Actul de sfintire a omului

Prezentarea oficială a d-nei Armgard Hasselmann în comunitate

Luni 17.10

19.00  Cerc de studiu evanghelic- Evanghelia lui Matei

Duminica  23.10

10.00 Actul de sfintire a omului

Luni 24.10

19.00 Retrospectiva a Sinodului

Cerc evanghelic- Evanghelia lui Matei

Luni  31.10

19.00 Cerc de studiu evanghelic -Evanghelia lui Matei

 

 

 

PROGRAMUL ComunitĂŢII Creștinilor ÎN Cluj

perioada mihaelica, octombrie 2016

 

Sfântul Mihael 29 09 – 26.11

Joi 29.09  ora 9.00  Actul de Sfințire a Omului, Evanghelia zilei Matei 22, 1-14

Duminică   2.10

10.00    Actul Duminical pentru copii.                                                                                                                            

10.30    Sărbătoare de Mihael pentru întreaga comunitate. 

Luni  3.10

18.00 – 20.00  In ciclul  ”Artă și spiritualitate” ,conferinţă”Faust – destinul omului modern” ,prezintă prof. Manfred Schneider - Dresda

Luni  10.10  ora 18.00   Atelier: Imaginile arhetipale ale basmelor – Judith Dan

București: Sinodul preoțesc din Europa rasăriteană:  10 -  13 oct. 2016

Sambata 15.10  Actul de Sfintire a Omului –Inceputul oficial al mandatului dnei Armgard Hasselmann in comunitatea București

Duminica, 16.10

10.00  O experiență inedită. Actul de Sfințire în limba rusă.

 Comunitatea Creștinilor în Rusia, Intâlnire cu Annuska Geyer –preot în Moscova.

Luni 17.10   

18.00 -   Atelier- Să redescoperim Biblia în trei pași – M. Culda        

Duminica  23.10   

 10.00  - Actul de Sfinţire a Omului

 11.30  - Studiul Evangheliei – Efeseni 6, 11-19

Luni  24.10     

18.00   - ”Insoțirea și binecuvântarea sacramentală la trecerea Pragului”  MCulda

Sâmbătă 29.10

18.00   - Conferință:  ”Fraternitatea ca forță vindecătoare în societate”

 Prezintă Armgard Hasselmann (București)

Duminică 30.10

10.00        Actul de Sfințire a Omului- Evanghelia zilei- Apocalipsa 1

11.30        Alături de prietenii noștri-Moment comemorativ

31.10 – 5.11   -   ”Părinți puternici – Copii puternici” curs organizat prin Erasmus+

 

 

 

 

PERICOPE



Sfantul Mihail   29 sept.- 29 octombrie

29.09  Matei 22,1-14

2.10   Matei 22,1-14

9.10   Apocalipsa 12

16.10    Apoc 19,11-16

23.10    Efeseni 6,10-19

Per. intermediara  30 oct.- 26 noiembrie

30.10  Apocalipsa 1

6.11  Apocalipsa 3

13.11  Apocalipsa 7,9-17

20.11  Apocalipsa 14

Advent  27 noiembrie - 24 decembrie

27.11   Luca 21,25-36

4.12   Filipeni 4,1-9

11.12   1Tes. 5,1-11

 

 

 

 

URARE DE SFÂNTUL MIHAEL

 

 

 

Dacă tu, din tine alungi

Toată neliniştea şi tumultul,

Atunci Sf. Mihael

Aruncă balaurul

Afară din Cer.

Fie ca aceste versuri scrise de Angelus Silesius (c.1624 – 1677), să fie îndemn spre meditaţie permanentă, pentru a deveni forţe ale unei noi voinţe bune.

Fie ca inimile noastre să-şi găsească astfel pacea şi focul entuziasmului din care să se nască curajul înnoirii autentice, atât pe plan personal cât şi comunitar!

 

 

INFO

http://www.comunitateacrestinilor.ro/

https://www.facebook.com/pages/Comunitatea-Creştinilor/597762496949151

http://www.tabarabelis.eu/

Centre ale Comunităţii Creştinilor în România

 

Bucureşti :Str. Astronomului nr. 5 sect 1;

Mihaela Deaconu, tel:0733701244 email: deaconu_mhl@yahoo.com,

Zoltan Andras 0723296306, e.mail: zoltanandras@dnt.ro

 

Cluj-Napoca: Bulevardul. 21 decembrie 1989 nr 36, ap 5

RodicaOancea tel 0264554732, Diana Stoica e.mail:diana.stoica@yahoo.com

 

Alte persoane de contact

Nora Tigăreanu, Cluj, email: noratig@yahoo.com, 0741076471

Lidia Blidariu, Bacău,  tel. 0788968599, e.mail: lidia.blidariu@yahoo.com

Verginia Petrovici, Iaşi,: tel 0748140974 e.mail:  vpetrovici2002@yahoo.com

Laurenţiu Cîmpeanu,  e.mail: laurentiucimpeanu@yahoo.com