Scrisoare Sfântul Mihail 2017

Cuprins

O nouă înrădăcinare- Fondarea Comunității – Marie-Pierrette Robert, trad. Lidia Blidariu

De Sfântul Mihail– Armgard Hasselmann- trad. Liliana Dumitriu

”Și El Ținea În mâna sa dreaptă 7 stele”- M.P. Robert 

Trad. Lidia Blidariu

Filă de Jurnal- Monica Culda 

Verba volant, verbum manent- Laurențiu Cimpeanu

RETROSPECTIVE

Beliș 2017– Verginia Petrovici

Ascultă muzica ploii- Tasia Serban

Scurtă călătorie printre activitățile Comunității din București–Anca  Elisabeta Ghinea

POVESTE DE TOAMNĂ – Legenda Cavalerului Gheorghe

VEŞTI DIN COMUNITATE

Gheorghe Aur a trecut pragul. Urme în lumină - Geo Aur

Info brief- vara  2017- Verginia Petrovici

Renovarea capelei – Belișul e bucuros ! - Nora Țigăreanu

Vești internaționale- Primirea dnei pr.Anna Bozoki în comunitatea de la Budapesta- Monica Culda

PERSPECTIVE

Programul Evenimentului Fondarii-București, 6-8 oct 2017

PERICOPE

Urare de Sfântul Mihail 2017

INFO comunitate, site, persoane de contact

Redacţia: Lidia Blidariu, Monica Culda, Verginia Petrovici

 

 

 

 

 

 

O nouă împământenire

                     Fondarea Comunității Creștinilor în România

Marrie- Pierrette Robert

”Un om nu este

un om,

dacă el nu

se înrădăcinează

cu picioarele sale

în abisul adevărului.”

                   Johannnes Rath*

A trăi pe pământ înseamnă adesea, mai cu seamă în epoca noastră, a atinge de foarte aproape un abis neliniștitor, sumbru, viclean, tenebros, care scapă cunoașterii noastre.

In timpul Paștelor noi așteptăm acest cuvânt de iubire al lui Christos-”Eu sunt adevărata viță, voi sunteți mlădițele”. Evenimentul Paștelor ne aduce forța unei împământeniri așa cum e pentru mladița prinsă de butucul înrădăcinat puternic în viața pământului, profund și solid.

Această înrădăcinare în profunzimile pământești devine un nou abis-un adânc unde cerul și pământul sunt unite de viața Învierii lui Christos care a depășit moartea terestră. Cer și Pământ sunt re-unite. Un astfel de abis se cheamă ”adâncimea adevărului”, căci adevărul în sensul etimologic al cuvântului grec- ”aletheia” înseamnă ceea ce trece peste prăpastia care separă cerul de pământ. Este ceea ce se săvârșește în Actul de Sfințire a Omului.

În acest abis/adânc de adevăr nou, de nouă veridicitate, noi mergem să împământenim viata Comunității Creștinilor în România. Această înrădăcinare a fost deja împlinită prin decizia Fondării Comunității în această țară, acum un an, în cercul de responsabili ai mișcării noastre, la Berlin.

 Împământenirea va fi sărbătorită solemn în inimile și conștiințele tuturor acelora, care vor vrea să dea realitate și să poarte această Fondare de-a lungul șirului de celebrări cultice, conferințe, întâlniri și acte artistice din zilelele festive de la București din 6, 7, 8 octombrie  2017. Aici, noi toți, ne vom înrădăcina cu picioarele în acest adânc de lumină, de fortă, de iubire a lui Christos, pentru ”a merge împreună cu El”, cum se spune în Actul de Sfințire a Omului, în folosul devenirii întregii umanități.

”Un om nu este un om

Dacă nu se înrădăcinează cu picioarele sale

In adâncimea adevărului.”

 

*Johannes Rath - pictor și preot al Comunității Creștinilor. Autor al tabloului de altar al comunității din Paris - capela Sf.Ioan. J. Rath a decedat în 1973.

 

 

 

 

 

 

 

De Sfântul Mihail

Armgard Hasselmann

Timpul nostru este plin de nerăbdare și de lipsă de credință. Întreaga noastră cugetare este îndreptată spre viața exterioară. Ceea ce popoarele din vechime mai cultivau și păstrau ca știință despre legăturile dintre lumea vizibilă și cea invizibilă s-a pierdut tot mai mult și mai mult pentru noi, oamenii de astăzi. Și chiar și pentru lumea exterioară nu mai suntem adesea deschiși pentru a percepe toată frumusețea și puritatea configurației ei. Ochii noștri amenință cu orbirea și față de această lume.

Toamna se așează treptat; în curând ne vor înconjura din nou câmpuri de ceață, fenomenele lumii se retrag în domeniul nevăzutului. Nu doar întunericul exterior crește, ci și întunericul spiritual, astfel că lumea din spatele ei ne apare de necrezut iar lumina ochilor sufletului este pe cale să se stingă.

Al 13-lea capitol al Apocalipsei vorbește despre o virtute importantă: cea a răbdării (în greacă: hypomonae). Despre ambele puteri contrare se vorbește foarte concret și înfricoșător. Și apoi stă scrisă o propoziție aici, ca și indicatorul la cântar: „Aici este răbdarea și credința celor care îl caută pe Dumnezeu.” Hypomonae = răbdare înseamnă în traducere: cel care rămâne dedesubt. Este o forță mihailică. În general credem că nu reușim să o producem, căci mult prea repede ne este distrasă atenția. Dacă folosim alte cuvinte în locul acestuia, de exemplu a suporta, a rezista, atunci ne apropiem de dimensiunea acestei forțe. Să ne gândim numai la imaginea iernii: semănătura de iarnă trebuie să rămână sub zăpadă, de vrea, în final, să poarte rod.

Răbdarea – este destul de important să cuprindem cu privirea mari spații temporale, poate și gândul vieților pământești repetate, iar atunci respirația noastră devine mai lungă și mai liniștită. Și cum e cu credința noastră? Credința este o forță de sine stătătoare, creatoare în cel mai înalt sens. Astfel am putut viețui faptul că, atunci când cineva crede în capacitățile care mai dormitează ascunse în noi, atunci această încredere de nestrămutat creează, am putea spune, patul germinativ în care se poate desfășura lent o forță. Goethe a spus cândva: „Credința este iubire față de ceea ce e nevăzut.” O inimă iubitoare produce căldură și mișcare, nu numai în exterior. Relațiile dintre oameni pot să apară astăzi ca fără ieșire. Nevoia strigă după idei noi. Acestea se lasă găsite numai în domeniul nevăzut al spiritului. Dar atunci când focul inimii, inima iubitoare, căutătoare, devine activă în exersare zilnică, atunci poate să se lumineze ușor negura din fața domeniului spiritului și soluțiile se îndreaptă către noi.

Această lume a nevăzutului însă, lumea realității spirituale este cea care este indicată de mâna lui Mihail, ca să nu o uităm. Mihail stă la poarta timpului cu un gest avertizator căci, fără cunoașterea despre lumea spirituală, existența noastră ar deveni inospitalieră și schematică. Nefericirea și deruta pătrund în raporturile omenești, dacă nu adăugăm și cealaltă jumătate a existenței.

Atunci putem vorbi în felul în care Nelly Sachs a exprimat acest lucru la patul de moarte al mamei ei: „Au venit îngerii cu coșurile pentru lucrurile nevăzute.” Împreună cu acești îngeri lucrează Mihail, care este unit cu Christos într-un mod unic. Mihail merge înaintea lui Christos. El arată asupra aceluia a cărui moarte pe cruce a devenit izvorul vieții etern-curgătoare. Mihail ne conduce privirea la Christos pe cruce. Cu el unită, privirea devine clară, fapta devine curajoasă. Amândouă ne fortifică în calitatea noastră de om.

Traducere din germană de Liliana Dumitriu

 

 

 

”Și El Ține în mâna sa dreaptă 7 stele”  (Apocalipsa, capitolul 1)

Marie Pierrrette Robert

Mergând pe munții înalți sau într-o pădure mare sau, și mai bine, pe țărmul mării, pe o cărare a unei faleze înalte cu vedere la valuri:  asemenea peisaje ne plonjează într-o lume, unde aerul, lumina, pietrele, trunchiurile maiestuoase ale arborilor, ne umplu de un respir profund, care atinge toate simțurile noastre. Ne răsfățam cu bucurie în această extindere -lărgire a sufletului nostru senzitiv și sensibil. Totuși acesta rămâne încă foarte terestru, și o simțim bine: îi lipsește o dimensiune și suntem noi cei ce o dăm pentru ca inima noastră să găsească aici pace și plenitudine, veritabile.

Noaptea drumul nostru ia o amplitudine imens decuplată: toata ființa noastră se lărgește sau este lărgită, noi ”devenim” cer, cu luminile și de asemenea și cu umbrele sufletului nostru.

Unul singur este în același timp cosmos și pământ de lumină: Christos, El care ia corp pământesc și care ține în mâna Sa fermă și iubitoare stelele destinelor umane pe firul milenar al civilizațiilor.

El merge printre cele 7 sfeșnice de aur- drumul Lui este cel al cultului celest și pământesc, în același timp.

El nu poartă în El nimic care să fie stricăcios, mic, meschin, calculat, egoist. Totul în El este vast și mare ca și universul, totul în el nu este decât foc devorând de iubire și sacrificiu în fiecare clipă.

Acest foc este așa de intens încât noi îl percepem, adesea, ca pe arsură pe care o numim atunci - mânia sau pedeapsa lui Dumnezeu, după situația în care ne aflăm.

De această incandescență El este umplut de la cap până la picioare: ”Ochii săi sunt ca para focului(...) Pieptul îi este incins cu un brâu de aur ( ...) Picioarele ca de aramă și aur incinse în cuptor”.

Astfel drumețește El și în noi, cu privirea Sa de iubire, de foc, care ne transformă, din momentul în care suntem în măsură să culegem mereu un pic mai mult, smeriți, focul spiritului divin în gândirea noastră și în inima noastră.

Este poate această muncă, pe care Mihail ne ajută să o săvârșim: să fim aprinși de iubire și Spirit.

Când vine timpul de Sfântul Mihail suntem chemați să conștientizăm munca ce avem de împlinit, și că în această lucrare nu suntem singuri: Mihail se ține la Prag, la altarul unde Christos arzând de iubire și de dăruirea întregii Sale ființe, se oferă ca hrană. Mergând printre sfeșnicele de aur, traversând toate eternitățile și ținând în mâna Sa dreaptă stelele destinelor noastre.

Acest mers, în actul sacru de la altar, este  o operă și o luptă mihaelică pentru divinul din noi și din lume. Este o luptă prin excelență împotriva Adversarului, care nu vrea să știe nimic de iubirea, care se dăruie, și de învățarea metamorfozei interioare profunde.

Numai omul poate contracara acest ”Nu” și să spună ”Da, amin!”

Traducere din limba franceză, Lidia Blidariu

 

Filă de Jurnal

21 septembrie. In parc. Dimineață foarte. Mă gândesc la esența unei comunități. Furtuna a smuls o sumedenie de copaci uriasi. Totuși lumea pare să fie în ordine. Sunt recunoscătoare că ne poartă. Îmi vin în minte rugăciuni irlandeze de mulțumire, de binecuvântare a naturii... imnurile lui Francisc din Asissi ... Imnul soarelui... Ce bine ca avem și noi românii așa ceva. Dintr-un ungher al sufletului ies la lumină versurile lui Traian Dorz.

Traian Dorz e unul dintre cei mai mari misionari ai Oștii Domnului. O mișcare de înnoire din cadrul bisericii ortodoxe. Traian Dorz a fost poet – detinut politic, condamnat la munca silnică din cauza poeziilor sale. Acolo a mai scris 600 de poezii pe care le-a învătat pe de rost si le-a publicat când a ieșit. Una dintre ele este Invață de la toate. Îmi aduc aminte doar câteva versuri ...

Învaţă de la umbră să taci şi să veghezi, 
Învaţă de la stâncă cum neclintit să crezi.

Învaţă de la soare cum trebuie s-apui, 
Învaţă de la piatră cât trebuie să spui.

Învaţă de la vierme că nimeni nu-i uitat, 
Învaţă  de la nufăr să fii mereu curat.

Învaţă de la flăcări ce-avem de ars în noi,
Învaţă de la ape să nu dai înapoi.

Învaţă de la umbră să fii smerit ca ea, 
Învaţă de la stâncă să-nduri furtuna grea.

Învaţă de la soare ca vremea să-ţi cunoşti, 
Învaţă de la stele că-n cer sunt numai oşti.

Învaţă de le greier când singur eşti să cânţi, 
Învaţă de la lună să nu te înspăimânţi.

Învaţă de la vulturi când umerii ţi-s grei, 
Şi du-te la furnică să vezi povara ei.

Ia seama, fiu al jertfei, prin lumea care treci, 
Să-nveţi din tot ce piere, cum să trăieşti pe veci ...

Uite, primesc un răspuns la căutarea mea – ce este o comunitate: Învață de la stele, că-n cer sunt numai oști. Ingerii și stelele au înțeles că doar împreună – ca oști, putem face ceva, ce rămâne, ce duce mai departe spiritul atunci când noi nu mai suntem ...

Monica Culda

*Un omagiu zilei de 16 septembrie în care s-au implinit 95 de ani de la Nașterea Comunității Creștinilor   (nota redacției).

Verba volant, Verbum manent

Bună ziua ți-am dat, belea mi-am căpătat  este o vorbă înțeleaptă din popor care nu e ușor de deslușit și pe care o pomenește Ion Creangă în ”Amintiri din copilărie”

Și totuși ... unul dintre cele mai mari noi Misterii care se petrec astăzi în lume, și anume întâlnirea dintre oameni, începe în mod normal cu „Bună ziua!” și se încheie cu „O zi bună!”. Chiar și astăzi când doi oameni aflați la o vârstă înaintată se întâlnesc, mai putem încă simți atât în atitudinea cât și în cuvintele lor sfințenia și caracterul spiritual-religios al Misteriului întâlnirii. Ei se deschid sufletește unul către celălalt, făcând după caz o ușoară plecăciune sau ridicându-și pălăria, iar apoi poate își spun la sosire „Doamne ajută!” și la plecare „Mergi cu Dumnezeu!”. Chiar mai mult decât atât, am întâlnit în Bavaria oameni care și azi încă mai folosesc o formulă de salut care după părerea mea conține întreaga esență a misteriului întâlnirii dintre oameni anume „Grüss Dich Gott!” (care se poate traduce cu „Te salut pe tine Dumnezeu!” sau cu „Îl salut pe Dumnezeu din tine!”). Așa cum am înțeles eu, asta presupune că îl recunoști pe Dumnezeu care trăiește și se exprimă în, și prin celălalt. Și cum se întâmplă aceasta, ne spune exact pe înțelesul nostru Evanghelistul Ioan chiar în Prolog:

„Întru’nceput era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Cuvântul Dumnezeu era.” (Ioan 1)

„Și Cuvântul trup S-a făcut și S-a sălășluit între noi; și văzutu-I-am slava ca pe slava Unuia-Născut din Tatăl, plin de har și adevăr” (Ioan 1,14).

Așadar dacă lumea se împarte încă de la începuturi în ființe Cuvânt-ătoare și ne-Cuvânt-ătoare, atunci darul vorbirii este pentru om o bine-Cuvânt-are. Întrebare: o fi întotdeauna așa oare?

Atunci când primești un dar de la Dumnezeu, mai devreme sau mai târziu, într-o etapă de dezvoltare a conștienței înțelegi că acest dar care este Cuvântul „plin de har și adevăr”, te resposabilizează în procesul devenirii tale ca OM și a celorlalți ca Umanitate. Un astfel de dar este un talant pe care trebuie sa-l înmulțești (cultivi) și pe care nu-l poți refuza ca pe un cal troian pe care să-l lași în fața porții prevalându-te de zicala: „Tăcerea e de aur”. Este adevărat că înainte de cuvânt și ”dincolo de cuvinte” există o tăcere sfântă ca o stare de contemplare și devoțiune care nu are nevoie de cuvinte, unde „cuvintele sunt de prisos”. Însă la fel de adevărat este și faptul că „printre cuvinte” există și o tăcere stânjenitoare care tânjește după cuvinte cu sens, iar uneori o tăcere paralizantă a „cuvintelor înghețate pe buze”. Tăcerea înțeleptului uneori poate fi de aur, dar nu și tăcerea ignorantului. În schimb, cuvintele rostite trebuie să aibă „acoperirea lor în aur”(sens) - ca simbol solar al înțelepciunii divine Sophia. Cuvântul dezbrăcat de sens, de conținutul lui spiritual, devine vorbă goală, deșartă. „Cuvântul just” se numește exercițiul din rânduiala căii octuple recomandat de Rudolf Steiner pentru ziua de luni (și nu numai): numai ce are sens și importanță trebuie să iasă de pe buzele celui ce se străduiește spre o dezvoltare superioară...”. Astăzi o etică a cunoașterii îl responsabilizează pe cunoscător, în sensul că dacă de exemplu i s-a „dezvăluit” însemnătatea puterii creatoare și tămăduitoare a Cuvântului, atunci din acel moment trebuie să se simtă responsabil în devenirea sa de întrebuințarea Cuvântului într-un mod just. Întrebuințarea nu e același lucru cu folosirea, așa cum a fi  ”slujitor al Cuvântului” în sensul evanghelistului Luca (cap. 1,2), nu e același lucru cu a pune Cuvântul în slujba ta. În întrebuițarea Cuvântului în mod just înțeleg a lăsa sau a ruga Cuvântul să lucreze în tine și să se exprime prin tine.

Poate că are o oarecare importanță să observăm, fără a judeca, câți dintre cei care astăzi își spun sau sunt numiți „purtători de cuvânt”, cei care „iau sau li se dă cuvântul”, care „se înscriu la cuvânt” sau care „garantează cu cuvântul lor” sunt cu adevărat, în mod conștient, „slujitori ai Cuvântului”.

În vorbirea curentă ni se spune că, de pildă, cuvântul este puterea prin care noi creăm sau distrugem. Eu, personal, nu pot să fiu de acord că același Cuvânt care creează, poate lucra în sens demolator la propria-i creație. E un nonsens. O eroare indusă tocmai de „prințul acestei lumi”, acel „anthropos anomias” cum îl numește Pavel, adică „omul haosului” care ”știe că mai are puțin timp” și îl folosește lucrând împotriva Cuvântului, prin faptul că „ne duce cu vorba”. Înțelepciunea noastră populară însă amendează cu umor intenția de a crea confuzie între cuvânt și vorbă: „că veni vorba...”, „un cuvânt a fost de ajuns” pe când „ o mie de vorbe un ban nu fac”. Sau: „am stricat o vorbă...” dar  „vorba multă sărăcia omului”.

Așadar, bunicii noștri făceau instinctiv diferența între Cuvântul cu sens și vorba fără rost, Cuvântul care zidește și vorba care strică, între elogiu și bârfă. Noi suntem astăzi chemați să recunoaștem, în mod conștient, intențiile înșelătoare ale potrivnicului, să demascăm, de pildă, ipocrizia și fățărnicia din zicala: „Vorba dulce mult aduce” și să o înlocuim cu ceva modern și mihailic: Cuvântul sfințește omul și omul sfințește locul (prin faptele sale).

Acolo unde oamenii nu mai reușesc să cultive între ei forța creatoare a Cuvântului viu, rostit, se impune ca necesitate autoritatea coercitivă a cuvântului mort, scris, adică contractul (vorbe) care de această dată nu te mai responsabilizează, ci te obligă.

Cea mai frumoasă pildă din Noul Testament care ne arată cum lucrează astăzi Cuvântul în om și în lume ne-o deslușește Hristos în pilda semănătorului din Evanghelia lui Matei (cap. 13, 18-23). Din nou un joc al nuanțelor care învăluie o taină la care fiecare dintre noi este chemat să reflecteze individual: diferența între a auzi Cuvântul și a asculta Cuvântul.

Astfel, în calitate de „slujitori ai Cuvântului” avem de a face cu trei sarcini diferite: a primi Cuvântul în noi pe teren fertil, a-l lăsa să lucreze în noi ca să crească și a-i permite să se exprime prin noi în lume ca să aducă roadă.

Fariseilor de odinioară, dar și celor moderni le spune Christos că: ”nu ceea ce intră în gură îl spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea îl spurcă pe om.” Ceea ce Rudolf Steiner rezumă în câteva cuvinte: „Păzește-ți limba! Ferește-te de rău!” Dar pentru că deja pe românește „ne-am luat cu vorba” aș vrea ca așa „din vorbă în vorbă” să mă întorc la ”vorba ceea” a lui Ion Creangă încercând să deslușim zicala de la început. Și aici „aș strica și eu o vorbă”, asumându-mi în același timp toate riscurile, că în acest loc este conturat cumva chiar profilul psihologic al neamului românesc. Poți să-i faci cuiva ziua bună cu un cuvânt sau poți să i-o strici pur și simplu cu „o vorbă aruncată în vânt”.

Dacă omul aflat pe drumul dezvoltării sufletului conștienței își întâlnește semenul și îi dă „Bună ziua!”, el este deja dinainte conștient că din acel moment va deveni responsabil să-și ducă urarea la împlinire, pentru ca aceasta să nu rămână „o vorbă goală”, un cadavru al cuvântului născut viu. Ce formă va lua străduința lui, aceasta e o chestiune individuală. Poate să fie un zâmbet, un gând bun, o rugăciune, o observație, un blid de mâncare etc.

Românul din zicala cu pricina, devine oarecum conștient de această responsabilitate însă nu înainte, ci după ce a rostit cuvântul. Și abia acum apare o problemă care l-a prins nepregătit. Cum o drege? Păi, românește! Românul ingenios improvizează imprevizibil cu umor. Găsește el repede ceva, că în această artă și-a făcut ucenicia devenind în timp maestru. Mai trage de timp, vorbește mult, și dacă nu găsește chiar nimic se lamentează cu propria-i soartă potrivnică încât celălalt pleacă oarecum mulțumit că a întâlnit un român mai necăjit decât el. Ce va face românul nostru data viitoare? Poate va gândi de zece ori înainte să deschidă gura ori poate va saluta dând scurt din cap și trecând mai departe împăcat cu el însuși. Asta îmi permit să cred că nici Dumnezeu nu știe.

„Slujitori ai Cuvântului” de pretutindeni se vor întâlni în numele ”Cuvântului veșnic”, în perioada 6 - 8 octombrie, la București, pentru a fi de față la unul dintre cele mai mari evenimente spirituale, îndrăznesc să spun, care se întâmplă pe pământ românesc: Fondarea Comunității Creștinilor în România.

Luați-vă cu voi rucsacii karmici, încărcați-i cu cele mai alese sentimente și cu gândurile cele mai bune și haideți să facem împreună voia Tatălui din ceruri și aici pe pământ românesc. În acele zile vor răsuna în limba română cuvintele cultului Comunității Creștinilor din sacramentul Actului de Sfințire a Omului, așa cum Christos ne spune testamentar în Evanghelia lui Luca (cap. 21, 33):

„Cerul și Pământul vor trece, Cuvintele mele nu vor trece!„

Cu bucuria întâlnirii, Laurențiu Cîmpeanu

 

 

 

RETROSPECTIVE



Tabăra de vară, Beliș, 3-13 august, 2017

 

            De fiecare dată Belișul mi se prezintă sub noi fațete. Anul acesta ne-a întâmpinat cu o căldură uscată, cu o singură zi de ploaie, cu o lumină blândă de toamnă prematură, cu o comunitate de oameni de vârste diferite de la copilul de 3 luni la adultul de 70 de ani. Și toți și-au găsit locul și compania potrivită, activități pe măsura puterilor și preferințelor.

 

            Punctul central al întâlnirii noastre, Actul de Sfințire a Omului, s-a celebrat în exclusivitate în română, deschizând fiecare zi, dându-i sensul și forța ei creatoare. 

 

 

Muzica Werbeck ne-a arătat că vocea poate fi “prizonera” unor obstacole psihice și  de altă natură, dar că prin exercițiile făcute împreună cu Evert v. Grootel acestea pot fi înlăturate și noi calității apar în fiecare.

            Punerea în scenă a poveștii satirice a lui I. Creangă, Ivan Turbincă, adaptată de Alice Popescu, alături de cursurile de pâslărit, jonglerie, cioplit lemnul și piatra, tras cu arcul, pictură cu spay, desenul formelor, au pus în mișcare toată suflarea, de la mic la mare.

 

 

Adolescenții s-au preocupat de copiii mai mici, dar și de proiectul unei căsuțe în copac, după ce au dus la îndeplinire o misiune grea: refacerea amfiteatrului, construind un zid din bolțari, în trepte. Ei avut parte și de un curs de inițiere în Antroposofie, sub conducerea dnei Monica Culda.

            Adulții au luat în discuție, sub îndrumarea dnei A. Hasselmann tema virtuților și a devenirii lor, pentru al doilea an consecutiv, afirmându-se dorința de aprofundare în viitor.

            Jocul și muzica ne-au însoțit pe tot parcursul zilei, sub forme diferite: jocuri pentru copiii, un grup de improvizație ritmică, altul de chitară, grup de muzică cultă, toată suflarea cântă și dansează la focul de seară până spre miezul nopții.

 

            Și pe lângă toate acestea s-a cosit iarba prea înaltă, pe alocuri, s-au rărit din copacii ce inundaseră inima taberei, s-a curățat izvorul ce nu mai arăta așa zglobiu ca altă dată, s-a reparat platforma de intrare în sala de mese, ce putrezise nefiind acoperită, s-au făcut mici reparații la cabane.

Masa ne-a fost servită cu drag de familia Todea, ca și în anii precedenți, drept care i-am răsplătit cu o nouă compoziție muzicală: Cozonaci, cozonaci și tocăniță de cartofi.

            Un moment deosebit l-a constituit evocarea dragii noastre Lucia Bota, care de ani de zile ne-a însoțit cu zâmbetul și vorbele ei de sfătuire nefiind absentă de la niciuna din întâlnirile de la Beliș. A considerat că poate fi mai utilă de acolo, de Sus, la fondarea ce va avea loc în octombrie și pe care o aștepta de mai bine de 40 de ani!

Verginia Petrovici

 

ASCULTĂ MUZICA PLOII- La Beliș din nou

 

            Până să vin prima dată la Beliș în 2007, mereu am simtit ca un gol în fiecare vară, gol pe care nici mersul la mare, nici drumețiile montane nu reușeau să-l umple. O chemare mută și apăsătoare, căreia nu știam să-i dau un nume..

            Primul "Belis" a venit și cu revelația: "Evrika! Asta este!" Da. Așa este dragostea la prima vedere. De atunci, tabăra de la Beliș este pentru mine, acea săptămână binecuvântată din an, de regăsire a normalității arhetipale, de inițiere.. la înălțime, în arta de a trăi intens și paradisiac, de comuniune și împărtășire cu atâția oameni minunați, prieteni dragi sufletului meu, a unui mod de A FI ÎMPREUNĂ, atât de armonios și însuflețitor, ca o vindecare... De toate rătăcirile, amăgirile și dezamăgirile lumii dezlănțuite de peste an... Ca o cuminecare cu esența Vieții..

 

            De la ostia primită la Actul de Sfințire a Omului, până la fiecare dangăt de clopot, care anunță activitățile și la ritualul melodios și vesel al fiecărei mese. De la atelierele de creație, veritabile căi de terapie sufletească, până la vernisajul tuturor lucrărilor și prezentarea spectacolelor, care an de an ne adună pe toți, cu sufletul la gură..

De la cercurile de dimineață și de seară, unde sentimentul de familie spirituală, este atât de tonic și implinitor, cu fiecare prezentare a noilor sosiți și fiecare poveste de seară, până la ziua de gospodărire și cosmetizare a taberei, când suntem cu toții ca niște albinuțe harnice, într-un stup din ce în ce mai mai cuprinzător...

            De la excursia la cascadă, mereu așteptată cu nerăbdare, ca o călătorie inițiatică plină de înnoite surprize, provocări și peripeții, într-un tărâm virgin, de basm, în care ne înfruptăm cu savoarea afinelor, merișoarelor și zmeurei, până la jocurile și cântecele care se înalță până la cer, în jurul focului de tabără..

            Iată tot atâtea repere promițătoare, care fac din "Beliș", polul sufletesc și spiritual, unde ne încărcăm "bateriile" pentru încă un an, și care îi atrage magnetic pe cei aflați încă în căutare!

 

            Ediția 2017 este cea mai caldă din câte îmi amintesc.. După ploaia torenîială de "bun venit", aducătoare de inspirație (doar vine de... Sus, nu-i așa?), atunci când poarta disponibilității de a transfigura tot și toate este deschisă, am primit cu bucurie, de la Aaron, mesajul divin, concretizat în cântecul emblemă al taberei 2017: "Listen to the music..." Când și asculți și cânți la unison "Asculta muzica ploii", răsare în sufletul fiecăruia un curcubeu de trăiri, culminând cu entuziasmul de a simți și trăi plenar viața, nu doar de a o asculta și cânta... Iar la Beliș e o încântare să o respiri cu nesaț, să o atingi cu fiecare îmbrățișare și strângere de mână și să o privești în ochii, deopotrivă atât de senini și "Zen", dar și iscoditori și ghiduși ai copiilor, atât de plini de frumoase idealuri ai adolescenților și atât de plini de prietenie și duioasă înțelepciune ai pionierilor Belișului... Mulțumim Domnului și felicitări, dragă Aaron!

 

Felicitări și curajoaselor mămici, Frederike și Amelia, care ne-au bucurat sufletul cu prezența angelica a celor mai frumosi și cuminți bebeluși, Flora și Ștefan, cărora le dorim creștere ușoară și bun venit în Comunitate!

Bun venit și noilor prieteni ai Belișului și la bună vedere în următoarele tabere!

            Deja mi-e tare dor de Beliș.. Abia aștept să ne regăsim în amfiteatrul lărgit și înnoit cu multă dăruire, de atâția meșteri pricepuți și inimoși, de la mic la mare... Să depănăm povești, amintiri și să "țesem" noi proiecte împreună, în acorduri de chitară și cântece la unison, care să se înalțe până la cer, odată cu scânteile focului de tabără... 

            La revedere Beliș și dragi prieteni! 

            Până la următoarea tabără să vă zâmbească lumea spirituală de după fiecare rază de soare, din fiecare fulg de zăpadă și strop de ploaie, din fiecare curcubeu, așa cum ne-a zâmbit și nouă cu un curcubeu, deși nu plouase atunci când ne-am luat rămas bun de la Beliș.

Tasia Serban, Bacău

 

 

 

 

 

 

Scurtă călătorie printre activitățile Comunității din București

2017 a adus multiple prilejuri ritmice de caldă reunire, cu sens, la Comunitatea Creștinilor din București. Privind retrospectiv, 2017 a continuat impulsul ultimei jumătăți de an 2016, în direcția intensificării activităților. Conferințele, anterior mai degrabă punctuale, au tins să devină lunare.

“Darul lui Christos și darul Comunității - secretul Euharistiei” în februarie- “Har in ciuda tuturor păcatelor? Ce este harul? – Capacitatea de a face binele din sinele lăuntric” în martie, “Drumul lui Parsifal astăzi” în aprilie, “Cum putem salva Europa? – o sarcina pentru toți. Proiect pentru vindecarea economiei și a omului’ în iunie, “Ekta Parishad, vocea tăcerii – o mișcare modernă pentru dreptate și progres în India” în iulie.

Susținute fie de Armgard Hasselman, fie de invitați, pe lângă conținutul trezitor, conferințele au creat cadrul de întâlnire între membrii și prietenii Comunității precum și sansa invitării unor persoane ce nu cunoșteau Comunitatea Creștinilor, subiectele fiind ușor recunoscute ca de interes comun și fără a atinge, din start, sensibilități sau bariere pe teme confesionale.

Din conferința dnei Marie-Pierette Robert, în traducerea lui Zoltan Andras, care a atins subiectul prezenței lui Christos în viața noastră, la mine a ajuns mult mai mult decât ideea, a ajuns într-un mod nou, viu și mișcător chiar sentimentul certitudinii însoțirii intime a lui Christos în biografia fiecăruia dintre noi.

Am preluat în constiență modelul curajului manifestat prin afirmarea publică într-o manieră clară a dezideratelor de schimbare socială în India, prin comunicare non-violenta însoțită însă de perseverență, organizare și colaborare colectivă; ne-am putut apropia astfel sufletește cu compasiune de înțelegerea realităților din acel continent, dar și ocazia de a extinde cugetările către posibilitățile de adaptare a unui astfel de model pentru realitățile din proximitatea noastră.

Trăirea creștină e reală când e adusă în situațiile concrete de interacțiune cu ceilalți și în felul în care contribuim la a co-crea societatea. Astfel, Gerhard Schuster, promotor al initiațivei cetățenești europene de a completa în 2019 Statutul Bancii Centrale Europene ne-a vorbit despre solicitarea existenței creditelor fără dobândă pentru companiile care sunt dispuse să renunțe la profit pentru a-l direcționa către instituții care au mare nevoie de finanțare (orfelinate, spitale) etc. Am avut în față un om inspirat de studiul modelului tripartit expus de Rudolf Steiner care și-a dedicat, cu siguranță, mii de ore ca voluntar în a face publică în Europa inițiativa sa în beneficiul acoperirii unor nevoi țipătoare de la care nimeni nu își va mai putea întoarce privirea.

Și iată cum curajul e exprimat prin oameni și inițiative în forme pașnice, dar consecvente!

Conferințele (în principal lunea), studiul evangheliilor, sambata sau duminica, cercul de pregătire în vederea evenimentului Fondării și numeroasele sarcini organizatorice pentru cei care s-au dedicat din plin, evenimentele suplimentare generate cu sprijinul membrilor (câteva exemple: atelier de pictura cu Adriana Crișan, discuțiile pe teme evanghelice pornind de la opere de pictura din diferite secole, discuții pentru explicarea textelor din cadrul Actului de Sfințire, a simbolisticii culorilor din cadrul ritualurilor la diferitele Sărbători), desigur, toate având în centru –pentru mine, în tot cazul - “Actul de Sfințire a Omului’ în principal, în fiecare săptămână – au creat premisele susținerii unei trăiri în Christos și, în percepția mea, o dinamică vie, cu impulsuri de forță, fraternitate, armonie, implicare și conștiență socială precum și responsabilitate pentru alegerile noastre cotidiene, calitatea muncii investite și forma lor de manifestare, în măsura în care ține de noi.

Întâlnirile de duminicaă aduc în suflet o căldură deosebită. Discuțiile pe teme evanghelice sunt pline de conținut si contribuția fiecărui participant aduce șansa de a-l cunoaște mai bine, și adesea, realmente, câte o nouă lumină asupra textului. Apreciez facilitarea echilibrată și potențatoare prin care dna Armgard Hasselmann aduce propriile remarci și stimulează natural implicarea tuturor. Este generată o luminozitate sufletească în atmosfera dintre cei prezenți.

De asemenea, deși în paralel cu o anumită deschidere și interes, personal am avut multiple întrebări, între altele, asupra granițelor și fluxurilor de interacțiune și responsabilități presupuse de ideea de comunitate; presimțirea mea este ca idealul exprimat anterior de mai multi membri, acela de a fi o comunitate – în mod întru-câtva misterios este deja, în tot cazul, cel putin pe un anumit plan, o realitate.

Cu ocazia Sărbătorii  de Sf. Mihail, îmi doresc să ne re-evaluăm propriile intenții și să ne regăsim fiecare curajul de a spune ‘da’ urmăririi cu consecvență a celor mai autentice impulsuri constructive, pe care simțim că suntem meniți să le purtăm sau co-generăm în lume.

Anca Elisabeta Ghinea, București

 

 

 

 

POVESTE DE TOAMNĂ

                                  Legenda Cavalerului Gheorghe

Demult, demult, după apariţia lui Hristos pe pământ, erau undeva în îndepărtata ţară a zorilor nişte cavaleri viteji care se numeau „cavaleri ai dreptăţii”. Ei mergeau din ţară în ţară şi, de câte ori vreun animal sălbatic pustia un ţinut din ţară, sau bandiţi răi pândeau oamenii pe drumuri neumblate şi-i furau, acolo apăreau într-o bună zi şi ei. Animalele sălbatice erau învinse, iar bandiţii erau pedepsiţi sau alungaţi. Nimeni nu ştia dacă într-un loc sau altul, într-o bună zi, astfel de cavaleri se vor ivi pentru a-i ajuta pe cei năpăstuiţi. Aceşti cavaleri erau o speranţă continuă pentru cei slabi şi o spaimă a nelegiuiţilor. Ce jurământ au făcut pentru acest ordin cavaleresc era necunoscut oamenilor, dar se ştia că ei nu zăboveau mai mult de trei zile în acelaşi loc.

În această vreme exista un oraş frumos la mare, numit Selena. Cetăţile şi porţile oraşului se întindeau până pe coastă. Un palat înalt era reşedinţa regelui care domnea peste această ţară, în care de la un timp domnea o mare tristeţe şi multă suferinţă. Din când în când, marea devenea agitată şi îşi făcea apariţia un balaur fioros. Jumătate zburând şi jumătate târându-se, pustia tot ce găsea prin ţară: turme de animale, case, ba chiar înghiţea şi oameni. Nimeni nu s-a putut împotrivi acestei mari nenorociri, nici măcar soldaţii regelui. Regele a poruncit să fie întrebat un înţelept, care locuia sus în munte, ce este de făcut. Înţeleptul i-a răspuns aşa: „Când marea devine agitată, leagă două oi la mal, acolo unde iese balaurul din apă. El va mânca oile şi va pleca.” Sfatul a fost urmat întocmai şi, într-adevăr, monstrul a înghiţit oile şi s-a întors în mare. Dar, cam pe când s-a împlinit un an, balaurului nu-i mai ajunse această hrană. După ce înghiţea oile, intra iarăşi prin ţară, pustiind totul în jur.

Din nou a trimis regele soli pentru a cere sfat înţeleptului. Acesta, când a auzit veştile proaste, a spus: „Veniţi înapoi peste trei zile să vă sfătuiesc.” Când solii s-au întors la timpul promis, înţeleptul nu a vrut la început să le dea sfatul, dar ei au spus: „Fără sfatul tău nu ne putem întoarce. Regele se va supăra foarte tare pe noi.” Atunci înţeleptul a dat vestea cea groaznică: „Când balaurul va vrea să se sature din nou, singura şansă de a scăpa ţara este ca să i se dea o fecioară.” Aceste cuvinte au trebuit să le ducă solii regelui. Disperarea era mare. Până una-alta nu aveau de ales, decât să adune fecioarele şi, prin tragere la sorţi, să o aleagă pe nefericita care trebuia sacrificată. Şi astfel, la malul mării, la „stânca balaurului”, a fost dusă fecioara aleasă de sorţii vitregi. Era legată la ochi, apoi strâns legată de stâncă. Balaurul ieşea din marea înspumată, o înghiţea şi se întorcea din nou în adâncuri. Şi astfel, ori de câte ori i se făcea foame balaurului, o fecioară era sacrificată. Şi tot aşa, până când în ţara aceasta rămase numai fata regelui. Cu toată jalea regelui şi a reginei, fata fu dusă şi ea la stânca balaurului. Când au vrut să o lege, după cum se obişnuia, ea s-a rugat: „Nu mă legaţi de stâncă, eu nu am să fug, şi vă rog să nu-mi legaţi ochii, căci am să mi-i acopăr eu cu voalul meu alb!” Regele şi regina se rugau în acest timp să se întâmple o minune care să o salveze pe prinţesă.

Și iată, pe când marea începu să se agite, apăru un cavaler călare pe un cal alb. Veşmântul său strălucea în lumina soarelui. Calul său galopa spre mare şi, când balaurul a vrut să o înghită pe prinţesă, cavalerul i-a sărit înainte, cu paloşul într-o mână şi cu lancea în cealaltă. După o luptă înverşunată, cavalerul reuşi să străpungă trupul plin de solzi ai balaurului, care, cu o smucitură, se prăbuşi în apele învolburate ale mării, lăsând după el o dâră groasă de sânge.

Fata şi-a ridicat voalul de pe ochi şi l-a văzut pe cavaler coborând de pe cal. El şi-a înfipt paloşul în pământ, a îngenuncheat pentru rugăciune, făcându-şi semnul crucii. Apoi se duse la fată şi o ajută să coboare de pe stâncă. Mulţimea veni să-i mulţumească, iar regele îl întrebă: „Nobile călăreţ salvator, spune-mi te rog numele tău, ca să-ţi pot mulţumi! Şi oare sub ce semn ai luptat?” Atunci cavalerul arătă semnul de pe scut şi grăi: „Gheorghe este numele meu. Eu lupt sub semnul lui Hristos şi Mihail din ceruri mă ajută şi îmi dă putere nouă.”

Bucuros l-ar fi primit regele pe cavaler în ţara sa, dându-i de soţie prinţesa, dar cavalerul a plecat a treia zi pentru a împiedica alte nelegiuiri, în alte părţi ale pământului.

 

VeŞti din Comunitate

 

 

 

 

Dragi prieteni,

Joi,15 septembrie, dimineața, prietenul nostru Gheorghe (Geo) Aur, student la Seminarul de preoți al Comunității Creștinilor din Stuttgart, a trecut pragul lumii spirituale. A adormit în pace, după o lungă suferință, în secția de terapie intensivă a Clinicii de oncologie din Tübingen, Germania.

 El era în vârstă de 42 de ani (născut în 15 03.1976 Brasov). Specialist în arta rostirii. A fost actor la Teatrul Logos, pedagog-profesor de actorie la Liceul Waldorf, a lucrat în cadrul Școlii de Euritmie ca recitator și în pedagogia curativă la Centrul Corabia din București.

Corpul său a fost dus la Stuttgart și depus în Sala Roșie a Seminarului de preoți, unde cei ce l-au cunoscut și-au luat rămas bun de la el. Ceremonia de binecuvântare a fost celebrată duminică,17 septembrie. Din comunitatea noastră a fost prezentă Alina Dragomirescu din Craiova. Înmormântarea a avut loc  la Brașov, joi, 21 septembrie.

Slujba specială pentru defuncți, pentru Geo Aur, a fost celebrată, sâmbătă, 23 septembrie, ora 9.00, la București în capela Comunității Creștinilor.

Am pierdut un prieten pe pământ, dar am câștigat un înger în ceruri.(Novalis)

 

*Mai jos un articol al lui Gheorghe Aur cu care a contribuit la Revista Comunității. Este unul  autobiografic. Ii mulțumim și acum. Redacția.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Urme în Lumină

Am venit pe lume în orașul Braşov. Cea mai mare parte a copilăriei mi-am petrecut-o în pădurea de la marginea oraşului. Când eram mic aveam doua “vise”: vroiam să devin actor şi vroiam să privesc un bloc zgârie-nori.

La 23 de ani a început să prindă contur primul meu “vis”. M-am înscris la Facultatea de Teatru şi Film din Bucureşti şi am fost admis. După cei patru ani de studiu am obţinut posibilitatea de a juca la Teatrul Naţional din Bucureşti. În acelaşi timp am cunoscut o altă iniţiativă teatrală, o iniţiativă antroposofică – Teatrul Logos. După două săptămâni în Teatrul Naţional, am refuzat acest angajament şi m-am decis să urmez impulsurile Teatrului Logos.

Aveam 27 de ani când am început să citesc scrierile lui Rudolf Steiner. Am primit aceste scrieri ca pe ceva de la sine înţeles. Am încercat să găsesc o punte de legătură între impulsurile lui Rudolf Steiner şi societatea românească. Gândeam că pot rămâne sincer cu mine însumi dacă lucrez numai în astfel de iniţiative. Trei ani am fost actor la Teatrul Logos. Apoi am lucrat aproape trei ani ca recitator la Ansamblul de Euritmie “Isis-Osiris”. După aceea am urmat un  master în Arta Actorului, la Facultatea de Teatru şi Film. În timpul studiului am lucrat ca pedagog la Centrul de Pedagogie Curativă “Corabia”. Au urmat apoi trei ani în care am fost profesor de Teatru şi de Istoria Artei la Liceul Waldorf Bucureşti.

În aceşti ani mi-am retrezit iubirea faţă de natură. Deseori făceam trasee montane, singur, în Carpaţi. Când priveam vârfurile munţilor mă întrebam: De ce m-am născut aici, în România?

La 37 de ani am vrut să îmi petrec vacanţa în Germania. În vara anului 2013 am căutat un loc unde să lucrez sau să fac practică. Răspunsul a venit de la o Şcoală de Călărie din Munţii Pădurea Neagră. Aşa am plecat spre Germania. O lună mai târziu părăseam Şcoala de Echitaţie şi mă îndreptam spre Lacul Bodensee. Acolo am vizitat un Centru de Cercetare în domeniul Forţelor Eterice. A apărut în mine dorinţa de a lucra în acest Centru. La întrebarea mea am primit un răspuns pozitiv. Şi aşa am rămas în Germania.

La începutul lunii martie 2014, pentru  a 38-a sărbătorire a zilei de naştere, colegii de muncă mi-au făcut cadou o săptămână în Stuttgart, la Cursul de Orientare din cadrul Seminarului de Preoţi ai Comunităţii Creştinilor. Gândeam că nu am  o legătură cu Comunitatea Creştinilor. Şi consideram Calea Antroposofiei  suficientă. Totuşi am acceptat să merg la Stuttgart: un cadou este un cadou!

În acea săptămână am participat zilnic la Actul de Sfinţire al Omului. Deşi nu înţelegeam bine limba germană, aproape cu fiecare cuvânt rostit aici primeam ceva din altă lume. Şi în timpul unui Act de Sfinţire am avut o trăire interioară. În acel moment mi-am spus: De acum eu voi deveni preot.  În aceeaşi zi am avut o discuţie cu o studentă despre finanţarea studiului. Ea mi-a spus: Banii, de fapt, sunt ultima problemă. Două minute mai târziu, pe strada pe care se afla Seminarul am găsit 50 euro. Şi am înţeles că banii sunt ultima problemă.

Plin de uimire şi smerenie mă întreb uneori: Ce este viaţa?  Aş vrea să spun în înţelesul lui Novalis: O naştere este o lume magică. Depinde de noi să facem din orice zi, o zi a Naşterii.

Gheorghe Aur, Student la Seminarul de Preoţi al Comunității Creștinilor- Stuttgart

*Din Scrisoarea de Sânziene, 2015

 

 

Drum bun în lumină, dragă Geo Aur!

 

 

INFO-BRIEF VARA 2017

OLANDA

Din 2-6 iunie s-a desfășurat Simpozionul internațional al Comunității Creștinilor –RUSALII - 2017- Playing with fire / Mit dem Feuer spielen, în frumosul oraș s”Hertogenbosch sau Den Bosch - capitala provinciei Brabantul de Nord.

 

BUCUREȘTI   În perioada verii programul a arătat astfel

  • Sâmbătă 03.06,  Cercul de pregătire în vederea fondării, Întâlnire cu confirmanzii
  • Duminică 04.06, Actul de Sfintire a Omului, Actul duminical pentru copii, Sărbătoarea Rusaliilor pentru copii și comunitate cu poveste și cântece
  • Luni 05.06,  Actul de Sfintire a Omului, Discuție despre Epistola de Rusalii
  • Marti 06.06,  Actul de Sfintire a Omului,  A trăi cu pictura de altar (II)
  • Sâmbătă, 24 iunie, Actul de Sfintire a Omului, Epistola de Sf Ioan – discuții
  • Duminică, 25 iunie, Actul de Sfintire a Omului, Elemente ale Actului de Sfintire a Omului –discuții
  • Sâmbătă, 1 iulie, Cercul de pregătire în vederea fondării, Întâlnire cu confirmanzii
  • Duminică, 9 iulie, Actul de Sfințire a Omului, Actul duminical pentru copii, Poveste de Sf Ioan pentru copii și comunitate
  • Luni, 10 iulie, Conferința “Ekta Parishad, vocea tăcerii – o mișcare modernă pentru dreptate și progres in India” (Armgard Hasselmann)
  • Duminica, 16 iulie, Actul de Sfintire a Omului
  • Duminica, 23 iulie,  Actul de Sfintire a Omului
  • Duminica, 30 iulie,  Actul de Sfintire a Omului. 

CLUJ

  • 18 iunie, Duminica în familie. Ora de religie pentru mici și mari. Tema - Mari personalități din Vechiul Testament, Origami- 2 grupe - pentru începători și avansați, Actul duminical pentru copii
  • Luni, 19 iunie - Atelier - Din întelepciunea basmelor (Capra cu trei iezi, Ion Creangă)
  • Duminică, 25 iunie, Actul de Sfințire a Omului- prima slujbă de Sfântul Ioan. Prezentarea Epistolei ce se citește la altar în perioada ioaneică.
  • 7-9 iulie, Ulricke Schneider, terapeut cu o bogată experienţă în relaţia cu copiii şi Manfred Schneider, pedagog Waldorf, profesor de muzică şi euritmie, au susţinut o serie de ateliere de lucru pentru adulţi şi copii, după cum urmează:

Vineri, 7 iulie  M.Schneider- Euritmie vitală pentru începători

Dialog despre basm: Influenţa basmelor asupra sufletului copilului.

Sâmbătă, 8 iulie, Atelier de modelaj cu lut pentru copii si părinţi şi improvizaţie muzicală pe teme de basm (Ulricke Schneider)

Euritmie pentru părinţi (Manfred Schneider), Dialog cu părinţii despre basm: Ce pot spune basmele unui adult? Imagini autentice - prezentări adecvate efecte terapeutice (Manfred Schneider)

Duminică, 9 iulie, Atelier muzical pentru copii, Spectacol de teatru de păpuși: Mama Holle - de Fratii Grimm

BELIȘ -Simpozionul de vara al Comunitatii Crestinilor a avut loc între 3 și 13 august

 

 

 

 

Belișul e bucuros!

Acoperișurile au fost reparate și extinse(la capelă și mensa).Târnațul (prispa/verandă, din spatele mensei) s-a mărit, e frumos și primitor, iar ploaia nu ne mai udă.

 

 

 

  

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Capela pare că s-a așezat temeinic. Trunchiurile de brad o susțin și o îmbrățișează cu mult drag și siguranță. Mâinile de aur ale meșterului Valentin Isip au așezat la temelia lor multă dragoste și pricepere. Ii mulțumim pentru grija și temeinicia muncii lui. A avut un mare ajutor în dl. Lucian Todea(vecin bun al taberei), amândoi harnici, pricepuți și ghiduși. M-am bucurat să fiu în preajma lor și să particip cu gătitul meselor, la munca de  renovare.

Cheltuielile nu au fost prea mici, materialele și manopera s-au ridicat la suma de  aproape 9000 lei.Mulțumim celor care au contribuit financiar la realizarea acestui proiect, dar și celor care mai pot face donații pentru a ne putea plăti restanțele.

Belișul e bucuros! Și noi la fel. Pozele vă povestesc mai mult.

                                                                                                     Nora Tigareanu

 

Ungaria

În 9-10 septembrie a avut loc la Budapesta festivitatea de întâmpinare a doamnei Anna Bozoki, al doilea preot maghiar. Doamna Gwendolyn Fischer, care a însoțit dedicat timp de  paisprezece ani devenirea Comunității din Ungaria și care s-a pensionat în acest an a ”predat ștafeta” dnei Bozoki ce va sluji alături de dl Imre Silye. 

A fost un moment retrospectiv deosebit de emoționant. Diferitele cercuri de lucru, inițiative, instituții și-au luat rămas bun de la dna Fisher - timp de două ore  - evocând momentele principale din colaborarea lor.

Din România au fost prezente șapte persoane (două de la Cluj, cinci de la Miercurea Ciuc) ,care au dus un cadou muzical. 

Monica Culda

PERSPECTIVE

               Dragi prieteni din România,

Festivitatea de  Fondare a Comunității Creștinilor în România se apropie. 

Până acum s-au înscris o mulțime de prieteni dragi din multe țări. Aproape 160.

Printre ei, peste 35 de preoți din Anglia, Germania, Ucraina, Rusia, Olanda , Ungaria.

Pe unii îi cunoașteti deja. În special ne bucurăm de prezența dnei Anca Burloi și a dlui Michael Debus ,care va ține conferința de deschidere.

Programul și informații suplimentare găsiți pe site-ul comunității:

                                                                              www.comunitateacrestinilor.ro

Mulțumim  Societății Antroposofice, care ne găzduiește!

 Adresa  SAR, Bucuresti, str. Vișinior nr 17.

Să ne vedem cu bine în 6-8 octombrie 2017, la București, pentru a sărbători împreună acest moment istoric al Comunității Creștinilor în România!

             În numele grupului de organizare, Monica Culda și Armgard Hasselmann

     Programul festivității de Fondare

a Comunității     Creștinilor în Romania, 6- 8 octombrie, București,

 Casa ” Rudolf Steiner”

Vineri, 6.10.2017

13.00     Înscrieri la recepție

14.00    Turul orașului  -  Alina Șerbu

16.00     Saluturi: Monica Culda;  Armgard Hasselmann

             Contribuții artistice, Prezentarea colaboratorilor, Cântare împreună 

17.30     Despre noi: Istoria și cultura României - Alina Serbu

18.30            Cina

19.30    Conferința: Despre esența bisericii - Michael Debus                                                                                               

20.30    Concert ”Trio Dan” (Michael, Aaron si Theo Dan )

21.00    Incheiere cultică       

             În continuare: Concert „ Trei parale“- Daniel Pop

 

Sâmbătă, 7.10.2017

8.00     Cântare împreună

8.30      Actul de Sfințire a Omului

10.15  Comunitații Crestinilor în Romania - Relatări: Leonida Pop, Agenor Crisan,           Lidia Blidariu, Verginia Petrovici

             Cântare împreună 

11.00    Contribuții: Slujitor al lui Christos in timpul michaelic - Marie-Pierrette Robert                                                                                                                                                      .                              Sărbătorile anului - Uwe Sondermann

11.50    Pauza           

12.10- 13.00 Salutul inițiativelor antroposofice: Liliana Dumitriu, Mariana Marincea,         Steluța Muresan, Vlad Popa                  

13.30     Masa de prânz (restaurant ”Conacul Nobil”)

15.30     Saluturi din lume

18.30     Cina

19.30    Comunitatea Creștinilor în Europa de Est – contribuții: Dieter Hornemann,  Walther Giezendanner,  Jaroslaw Rolka                                                                           20.30    Concert: ”George Enescu –  Geniu muzical al Europei”, Cristina Popa v.Grootel & Evert v.Grootel

21.00    Incheiere cultică cu predică

În continuare: Purpuriuri muzicale – Alina Dragomirescu

                   

 Duminică, 8.10.2017 

8.00     Cântare împreună

8.30      Actul de Sfințire a Omului

10.00   Actul duminical pentru copii

10.45    Muzică împreună cu tinerii

11.00    Conferință: Lucrarea îngerului - Vicke v.Behr (Erzoberlenker)

12.00    Muzica ”Jazzappella”  -  Zoltan Andras

12.30    Mulțumiri

13.30   Prânz

In continuare:

9–12 oct.  Excursie la mănăstirile din Moldova (V.Petrovici)

8-10 oct. Simpozion internațional - 110 ani de la nașterea lui

                                 Friederich Benesch (1907-1991)   

 

 

 

Locul de desfășurare: Sinagoga din Bistrița, Str. General Grigore  nr. 10

Programul

 

Duminica, 8.10.2017

20:00 - 21:30  Conferința inaugurală, Sorin Antohi, București

Ce înseamnă România? Care era/este locul sașilor transilvăneni în  cadrul ei?

 

Luni, 9.10.2017

9:00 - 10:45Michael Debus, Stuttgart, Conferința: Friedrich Benesch – Un contemporan al  secolului XX(* Fr. Benesch a fost unul din primii preoti ai Comunității Creștinilor, profesor la Seminarul de preoți din Stuttgart. Era originar din Transilvania)

11:30 - 13:00  Seminar cu Michael  Debus:  Are Răul o misiune pe lume?

15:00 - 15:40 Univ. Prof. Dr. Dr.  h.c. mult. Jörn  Rüsen, Prezident a-D., Bochum,                            Conferința  Iubirea in Faust-ul lui Goethe

16:00 - 18:00  Euritmie muzicală, Dorothea Brockhoff, Kiel

Vivaldi, AnotimpuriIARNA cu acompaniament de vioara si pian

Saint-Säens, Carnavalul animalelor: Lebăda,  cu acompaniament de violoncel si pian

Debusy, Claire de lune,  cu acompaniament de pian

20:00 Concert  simfonic

 

Marți, 10.10.2017

 9:00 - 10:30  Dr. Peter Guttenhöfer, Kassel, Conferința Provincia pedagogică a lui Goethe

11:00 - 12:00  Discuție la masa rotundă cu Sorin Antohi, Michael Debus, Dr. Peter             Guttenhöfer, Univ.Prof. Dr. Dr. h.c. mult. Jörn Rüsen

12:15 - 13:30  Michael Debus, Considerații finale: Goethe si viitorul

 

Înscrierea prin email  asociatia.vasile.voiculescu@gmail.com  

Asociația Vasile Voiculescu, Sat Arșița, 90, com. Măgura Ilvei,Jud. Bistrița-Năsăud

Informații suplimentare la telefon 0754-012308

 


 

PERICOPE-  Toamna 2017


Sfântul Mihail   29 sept. - 31 oct.

 29.9.     Matei 22,1-14

1.10.      Matei 22,1-14

18.10.    Apoc 12

15.10.    Apoc 19,11-16

22.10.    Efeseni  6, 10-19

Per. intermediară  29 oct. - 28 nov

29.10 Apocalipsa 1                        

  5.11     Apocalipsa 3

12.11     Apocalipsa 7,9-17

19.11     Apocalipsa 14 

26.11  Apocalips


 


URARE DE SFÂNTUL MIHAIL ȘI FONDARE

 

 

 

 

 

 

 

Fie ca forța liberă din inima omului, care purifică toate lucrurile pământești în înălțimile cerului și care e pregătită să primescă spiritul, sa trăiască în noi!

 

 Să fim pregătiți pentru drum, purtând indemnul lui Mihail prin toată viața noastră!

 

 Prin toate luptele din viața ce vine a comunității noastre, să urmăm calea ce ne face să simțim Misterul de pe Golgota!

 

Armgard Hasselmann


 

INFO

http://www.comunitateacrestinilor.ro/

https://www.facebook.com/pages/Comunitatea-Creştinilor/597762496949151

Centre ale Comunităţii Creştinilor în România

 

Bucureşti :Str. Astronomului nr. 5 sect 1;

Mihaela Deaconu, tel:0733701244 email: deaconu_mhl@yahoo.com,

Zoltan Andras 0723296306, e.mail : zoltanandras@dnt.ro

 

Cluj-Napoca: Bulevardul. 21 decembrie 1989 nr 36, ap 5

Rodica Oancea tel 0264554732, Diana Stoica: diana.stoica@yahoo.com

 

Alte persoane de contact

Nora Tigăreanu, Cluj, tel. 0741076471, email: noratig@yahoo.com

Lidia Blidariu, Bacău,  tel. 0788968599, email: lidia.blidariu@yahoo.com

Verginia Petrovici, Iaşi, tel 0748140974 email:  vpetrovici2002@yahoo.com

Laurenţiu Cîmpeanu: laurentiucimpeanu@yahoo.com