Scrisoare Sfântul Mihail 2018

Cuprins

A fi servitorul lui Christos– M.P. Robert, trad.L. Blidariu

Sărbătoarea Sf. Mihail 2018 – A. Hasselmann, trad. V. Petrovici

Dominus Vobiscum! -  Monica Culda

Laurențiu Cîmpeanu - Ecce homo verum!

RETROSPECTIVE

Beliș 2018 – Verginia Petrovici

Despre Tabara Beliș- Ana Maria Aprotosoaie

Simpozionul de muzică cultică - C. V.

Simpozion de Mihail- București, Lidia Blidariu

POVESTE   Cheia- traducere  Gabriela Cîmpeanu

VEŞTI DIN COMUNITATE

Info-brief- Verginia Petrovici

Ferma Laslea- Mihaela Totu

Comemorări – Rose Klockenbring

Ingeborg Christoff- Un exemplu de curaj mihaelic

VEȘTI INTERNAȚIONALE 

Aniversare. Comunitatea Creștinilor în Franța –70 de ani

Fondarea Comunității Creștinilor la Moscova

PERSPECTIVE

Programul de toamnă la București

Programul de toamnă la Cluj

PERICOPE  Toamna 2018

URARE DE SF. MIHAIL

INFO comunitate, site, pers. de contact

Redacţia: Lidia Blidariu, Monica Culda, Verginia Petrovici, L. Cîmpeanu   

 

 

A fi servitorul lui Christos în timpuri apocaliptice

                             -cu forța lui Mihail-

 

                                                                                      Marie –Pierrette Robert

             Comunitatea Creștinilor are ca sarcină, peste tot unde e prezentă, să fie în serviciul lui Christos, începând cu celebrarea sacramentelor reînnoite. Așa este El cu adevărat primit, prezent printre oameni, în destinul lor individual și comun. Din momentul în care i-a cerut femeii samaritene: ”Dă-mi să beau!”, de atunci chiar, El speră, El așteaptă să poată lucra cu oamenii. Lui îi este sete de acest dialog conștient cu fiecare dintre noi, dacă vrem cu adevărat să-L chemăm / primim în acest ” față la față”. Sacramentele sunt momentele, locurile de școlire, de practică ale acestui dialog conștient și ancorat în realitatea terestră. Fiecare sacrament se realizează cu și prin substanțele terestre, care devin atunci realități umplute de spirit.

           Este oare o similitudine între ”a servi pe Christos” și ”a urma pe Christos”? ”Cel ce vrea să meargă cu mine, să-și ia crucea și să mă urmeze…” spune El apostolilor.

            Mihail, marele Arhanghel, atent la modul cum merge umanitatea către împlinirea sa, ne atrage atenția asupra unui fapt foarte precis, în aceste săptămâni de timp liturgic care poartă numele său: timpul de Sfântul Mihail, care începe la 29 septembrie și este sărbătorit patru săptămâni consecutive. Michael, Inger păzitor al întregii umanități, din timpuri îndepărtate, ne lansează un apel, o chemare. Apelul este de fapt o întrebare.  Această întrebare e însuși numele său: ”Mi-ca-el”, care însemnă ”Cine-ca-Dumnezeu?”

             Această entitate angelică pune o întrebare ”ființială”, de ”a fi”… Și ce este o întrebare, dacă nu o adresare directă spre un destinatar? Nu este o definiție sau o teorie, nici chiar o aserțiune: este o interpelare directă, care nu poate decât să mă trezească în ceea ce eu sunt gata să simt că mă privește pe mine!

              Ceilalați mari arhangheli spun toți ceva bine definit:

              Gabri- el: Forța mea este Dumnezeu.

              Rapha- el: Doctorul meu este Dumnezeu.

              Uri- el: Focul meu este Dumnezeu.

              Toate aceste nume sunt afirmații, recunosc ce sunt și asta e tot.        

              Michael, în primă abordare, nu afirmă nimic, și asta este destul de incomod. Nouă ne place ceea ce nu ne busculează prea tare în certitudinile noastre sau și mai puțin în căutarea certitudinilor. Michael nu afirmă nimic: el întreabă, el chestionează.

              Dar această întrebare nu este gratuită sau suspendată în aer; căci Michael știe de unde vine omul, pentru ce a fost creat și care e țelul său, care e misiunea sa.

              Numele său întrebare, esența și ființa întrebării sale, care îl arde, bucată cu bucată, parte cu parte, pentru că este propriul său nume, această întrebare are de a face cu ceea ce este omul și trebuie el să devină.

            Michael provoacă omul în conștiința sa. ”Provocarea”: cuvânt cu cuvânt „a apela dinainte, spre înainte”: O, omule, trezește-te din somnul inconștienței tale și pune-te să cercetezi originea ta cerească și țelurile tale de viitor!

            ”Cine- ca- Dumnezeu?” În această chestionare, Michael este foarte aproape de Christos. Chiar primele cuvinte pe care Christos le adresează oamenilor. Evanghelia lui Ioan le relatează - sunt o întrebare: ”Ce căutați?”, nu ”Pe cine căutați?”, ci ”Ce căutați voi?”

            Ce întrebare actuală! Nu un maestro, nu un guru, sau un șaman, ci o realitate emanată de alte lumi decât ființele personale, individuale. Nu atașamentul la un maestro, ci o căutare. Este ceea ce lui Rudolf Steiner îi plăcea să spună câteodată admiratorilor săi: nu credeți în ceea ce vă spun pentru că eu vă spun, ci pentru că aceasta suscită în voi încredere, pentru că voi simțiți că este adevărat!

            Christos cunoaște această propensiune a omului de a căuta prestidigitatori, scamatori ai reușitei materiale sau spirituale deja dintr-o epocă îndepărtată. De unde întrebarea sa trezitoare: ”Ce căutați voi?”

            Această întebare ”Ce căutați?” este un alt registru de sonorități ale spiritului puternic asemănător lui ”Cine- ca- Dumnezeu?”

             Ce căutati voi ca să realizați ceea ce sunteți voi cu adevărat și pe care l-ați uitat? Aceasta este întrebarea de mare fundal al celei a lui Mihail.

              Așa auzim noi, la altar, în aceste săptămâni liturgice de Sf: Mihail, că Michael este păzitorul actului sacru, a ofrandei săvârșite la altar și care indică ceea ce este sensul, chiar al misiunii omului. Numai prin asta forțele adverse, ele însele, vor fi surmontate.

              Invățăm Ofranda, Sacrificiul, luând forțe chiar din cele ale lui Christos pe Muntele Golgotha. ”A sacrifica”: ” a face sacru” - cuvânt cu cuvânt! Singuri zeii și ierarhiile cerești știu să aducă ofrandă și sacrificiu: întreaga lor ființă este ofrandă.

                 Punându-se pe acest drum, această școală, omul devine ceea ce este chemat să devină: un fiu a lui Dumnezeu.

                  Christos a devenit om pământean și a împlinit actul sacru al sacrificiului pe Golghota, până la aceea că omul, pătrunzându-se de forța trupului și sufletului Inviatului, în pâine și vin, învață, el însuși, să acționeze în originea sa divină, să aibă forță și curaj.

                  Unde învățăm noi să oferim? In ”inima noastră bună” și, desigur, în deciziile noastre cele mai bune, în cele mai bune acțiuni ale noastre și chiar în activitățile noastre de gândire. Nimic nu este așa dificil pentru natura noastră umană ca să gândim toate lucrurile, totul, ca fiind ”de sus”, văzut din cerul îngerilor. Așa că toate cuvintele actului sacru al cultului euharistic, putem învăța să le luăm și să le purtăm cu noi, în noi, în gândurile noastre. Sunt atunci gânduri mărețe, înalte, largi, profunde, care pătrund toată ființa noastră până în inimă. Sunt gânduri de forță, curaj, smerenie: gânduri de ofrandă. Trebuie mult timp pentru ca acest organ al gândului-inimă să se nască, dar e bine să începem undeva, chiar dacă primii pași sunt mici și puțin…satisfăcători!

                A fi servitor în timpurile noastre bulversante de pe pământ, este poate aceasta: să învățăm să gândim gândurile lui Dumnezeu și să purtăm în a Sa suită destinul nostru individual, comun cât și ca umanitate.

                Și să știm ca Michael este alături de noi, gata să ne ajute să învățăm ofranda sacră, care ne face să mișcăm, în profunzimea ființei noastre pe Acela, care este fiul lui Dumnezeu, și ca El să se nască în noi. El este în noi și El ne vine de asemenea și din ”exterior!, cumva, de-a lungul fiecărei clipe a vieții noastre.

               ”Ce căutați?” întreabă Christos. Discipolii răspund: ”Unde locuiești, tu?”. Ii răspund și ei printr-o întrebare!

                Unde este locul în care Tu ești, unde ființa ta are realitatea sa de existență, spre unde putem noi să învățăm să drumețim, până la a întrupa divinul în noi, căruia noi îi suntem hărăziți, aleși?

               ”Cine-ca- Dumnezeu?” Michael, servitorul lui Christos, îngerul păzitor al întregii umanități, el ne provoacă. Ne” provoacă” ca să ne scoale, pe noi, ca să ne trezească.

               Cuvintele următoare, scrise de Fiederich Benesch - preot al Comunității Creștinilor, conducător al Seminarului de preoti din Stuttgart,decedai în 1991- sunt cuvinte amprentate de spirit michaelic. Cu ele se încheie acest eseu. Ele sunt expresia unei gândiri care lărgește privirea, o înalță și dau conținutului o amplitudine și o lumină cu totul nouă. Este un așa mod de a gândi, o asemenea atitudine a gândirii, care indică sensul spre care omul să avanseze în devenirea sa de om, mereu mai mult.

                A eleva gândirea, așa cum se poate accede la altar, înseamnă să urci trei trepte. Nu este o scară, sunt pași, grade.

                Rugăciune graduală”- așa se numea altă dată una din rugăciunile de la altar, în mesa tradițională.

                Să străbați treptele, care duc gândirea în locul în care este celebrat ”Actul de Sfințire a Omului” este un debut de dialog cu Michael în serviciul lui Christos. Începutul unui răspuns al ființei sale ”Cine-ca-Dumnezeu: Mi-ca –el”, inima probând recunoștința și bucuria; și voința se fortifică pentru a împlini ceea ce este de făcut, zi după zi, în timpul nostru apocaliptic. Timp în care forțele adverse, ele însele, ne provoacă și ne pun în mod dur la încercare, căutând să ne atragă în jos. Dar e, sigur, ”de sus”, ele pot fi surmontate /înfrânte, și nu frontal.

                           ”Adevărul real nu este adevărul

                                    ci eroarea  depășită

                    și adevărata realitate nu este realitatea

                                      ci iluzia învinsă

                  și reala puritate nu este puritatea originală

                 ci impuritatea pătrunsă de lumină, epurată

                 și adevăratul bine, nu este binele original

                                    ci răul doborât.

          Aceasta este pentru  universul întreg- la fel pentru zei.

         Căci pe drumul pe care răul trebuie să fie transformat

                            ceva se poate dezvolta,

         ceva, care, la origini, nu era de loc în Binele-însuși.

        Prin faptul că Dumnezeu și-a creat Adversari,

                                 El se constânge

 să-și reveleze ființa sa cea mai profundă mereu cu totul altfel

                       așa cum nu ar fi făcut-o fără ei…”

                                                                       Friederich Benesch (trad. M.P.Robert) 

                                                           Traducere din l. franceză, Lidia Blidariu

 

 

 

 

Sărbătoarea Sf. Mihail 2018

 

 

Pentru perioada mihaelică găsim între sfârșitul lui septembrie și sfârșitul lui octombrie, timp de patru săptămâni, două noțiuni, două înțelesuri, se poate spune două virtuți: mulțumirea, care va deveni compasiune.

Ne putem simți oarecum surprinși: mulțumirea în timpul mihaelic? Putem să ne gândim la „curaj“ sau poate „echilibru interior“. Satisfacția/ mulțumirea este ceva mai  degrabă burghez, împotriva viitorului.

Totuși putem să ne dăm seama: aceste virtuți nu sunt statice, ele arată un proces interior, pe care-l putem urmări, străbătându-l: de la mulțumire la compasiune. Găsim astfel o cale realistă și umană de evoluție. Deoarece, ființa umană trebuie să înceapă cu ceva foarte simplu și apoi ea poate să progreseze. Dacă ne propunem un țel prea înalt de la început, ne putem simți foarte încurajați mai întâi, dar apoi să ne pierdem interesul, când ne vedem slăbiciunile. Așa că… începând cu mai puțin, putem să intensificăm și să ajungem la țel …. compasiunea.

Mulțumirea înseamnă următoarele: când avem succes și bunăstare, nu ar trebui să ne dorim mai mult; ar trebui să fim satisfăcuți cu starea la care am ajuns deja. În necaz și eșec nu ar trebui să fim dezarmați, ci ar trebui să ne concentrăm mai mult pe puținul bine pe care-l găsim atunci și să ne sprijinim pe el. Când avem noroc și succes, putem trăi în ceea ce am primit și putem să ne unim sufletul cu acestea. Când suntem total copleșiți la necaz și eșec, e posibil, însă, să ne sustragem forței întunericului care ne paralizează. În acel punct suntem în sfera lui     Mihael și sub influența lui!

Mult mai clar va fi dacă din acel punct privim către țelul virtuții compasiunii.  Desigur, când avem succes în viață ne putem spune: să încerc să lucrez tot mai intens, succes după succes. Dar atunci  apare pericolul  să ne legăm Eul de succes/faimă și să devenim dependenți e acesta și neliberi. Compasiunea exersată în același timp cu mulțumirea, ne ajută, însă,să prevenim dependența.

În alte cuvinte: Dacă imediat reacționăm la slăbiciunea noastră, ca în ciuda supărării și eșecului, de exemplu, a tuturor celor ce ne stau împotrivă, să ne adunăm forțele, atunci ne legăm de bine pentru a scăpa de rău, fiind cuprinși de iubirea pentru bine! Când practicăm compasiunea, această întoarcere spre bine poate fi un pas către libertate, dintr-o adevărată dragoste pentru bine.

Un mare poet, Peter Rosegger (Austria), exprimă acest lucru în felul următor:

„Ceea ce am făcut din ură,

crescu peste noapte în stralucire,

dar deveni, umed, ploios.

Ceea ce am semănat cu dragoste

mereu crescu, prinse rod și, mai târziu,

fu binecuvântat cu folos“

 

Satisfacția/Mulțumirea, la începutul căii spirituale  de evoluție, este mai puternic personală, în timp ce compasiunea/iubirea de oameni joacă un rol mai mare pentru fiecare suflet greu si mai târziu. Așa se arată puterea lui Mihael în om. Influența/ amprenta lui apare în compasiune.  Mihael este garantul libertății.

Iar libertatea, trăirea libertății, s-o punem pe primul loc,

în viața noastră, în perioada mihaelică!

Pr.Armgard Hasselmann

 

 

Dominus vobiscum!

 

Sentimentul pe care l-am avut la prima mea participare la Actul de Sfințire a Omului  a fost acela de Crăciun. Unele din cele văzute și auzite mi s-au părut cunoscute, altele erau cu totul noi sufletului meu. Cea mai puternică trăire am avut-o la cuvintele de binecuvântare ale preotului care spunea: Christos în voi!

M-am gândit la istoricul cuvânt, prezent în toate liturghiile și serviciile divine:  Dominus vobiscum”Domnul să fie cu voi !” pe care îl știam atât de bine. Dar în Actul de Sfințire a Omului, ”Domnul cu voi” s-a transformat în Christos în voi!” Aceste cuvinte au fost pentru mine ca vestea bună a îngerilor, adusă de sus, din cer, păstorilor. Da, Christos în noi. Împărăția cerurilor a ajuns înlăuntrul nostru. (Luca 17:21)

Cuvântul a început să aibă în mine o reverberație din ce în ce mai mare. Diferența gramaticală e minimă – doar o prepozitie. Însemnătatea ei este, însă, nesfârșită. Ea arată pasul  de la Adventul (așteptarea) lumii la Prezența întrupată a divinului. Mai mult, cuvântul de binecuvântare ”Christos în voi”, care ia locul binecunoscutului ”Dominus Vobiscum” - ”Domnul să fie cu voi”, este și confirmarea maturității  umanului: Christos în noi și nu doar cu noi.

Conștientizarea – binecuvântarea Christos în voi! străbate întreaga slujbă, încheind fiecare parte principală a ei. Preotul Comunității Creștinilor o rostește cu fața îndreptată către comunitate. E ca o rază, care pornește dinspre altar, din ființa lui Christos, și ne atinge; trezește germenele etern din noi. Ne apropiem așa de misterul sălășluirii lui Christos în noi, în Om, pe care Apostolul Pavel l-a formulat: ”Nu eu, ci Christos in mine!”

Și aceasta este ceea ce dă sens existenței noastre: coborârea  lui Dumnezeu până în inima noastră, existența spiritului în realitatea pământului nostru.

                                                                   Un an creștin binecuvântat!

Pr. Monica Culda

*Predica ținută la Beliș, 26 august 2018

 

 

 Ecce homo verum!

                                                           Laurențiu Cîmpeanu

 

          Celebrul dialog Pilat-Iisus, din Evanghelia după Ioan cap. 18-19, l-am putea astăzi, ”omenește” și pe bună dreptate, considera o discuție ”așa ca de la om la Om”. Și dacă este așa, atunci o întrebare firească se ridică cândva din conștiența cotidiană a ”omului modern” și anume:

          Din ce (ne)credință și/sau (ne)cunoaștere a vorbit guvernatorul roman Pilat mulțimii însetată de sânge nevinovat, atunci când a rostit: ”Iată Omul!”, ”Iată Împăratul vostru!”, ”Eu nu găsesc în el nici o vină!”, sau când a pus să fie scris pe crucea Răstignitului: ”Iisus din Nazaret, Împăratul Iudeilor” în trei limbi: ebraică greacă și latină.

          Rudolf Steiner spunea în 1904 la Berlin, într-o conferință intitulată ”Despre migrarea raselor” că:

          ”Iudeii i-au dat trup lui Hristos,

Grecii l-au înțeles pe Hristos,

Romanii s-au creștinat.”

          Chiar dacă toți aceștia l-au viețuit, într-un fel sau altul, pe Hristos, totuși ei nu l-au cunoscut. Astfel că nu mai avem nici o îndoială că sarcina omului modern este astăzi Cunoașterea lui Hristos-Adevărul, prin mijlocirea Spiritului Adevărului - Duhul Sfânt, singura cale care ne va elibera (Ioan 8, 32).

          Așadar Pilat nu minte. În tot ceea ce spune, el rostește Adevărul, chiar dacă face aceasta într-un mod aproape deloc conștient de gravitatea și însemnătatea evenimentelor de la ”Răscrucea de vremuri”, cu care este nu numai contemporan, ci chiar unul dintre factorii decisivi.

          Atunci când Hristos îi spune lui Pilat (Ioan 18, 32-33): ”Eu pentru aceasta M-am născut și pentru aceasta am venit în lume: să mărturisesc pentru Adevăr; tot cel ce este dintru Adevăr ascultă glasul Meu”, Pilat îl întreabă: ”Ce este adevărul?”. El formulează incorect această întrebare deoarece nu-L poate recunoaște pe Hristos, pe Cel ce este Adevărul. Desigur Hristos nu găsește nici un sens în întrebarea lui Pilat și de aceea nici nu-i răspunde. Însă, din acel moment, Pilat rostește Adevărul, chiar dacă el nu-L cunoaște pentru că nu-L re-cunoaște.

          Astfel îi avem față în față pe Pilat-omul care rostește Adevărul: ”Iată Omul!... ”Iată Împăratul vostru”, precum și pe Iisus Hristos-Omul (Fiul-Omului), care mărturisește pentru Adevăr, adică pentru El-Însuși. Vestitorul și Mărturisitorul.

          Și dacă am încerca să reflectăm astăzi de pe poziția omului modern, care se străduiește pe un drum de cunoaștere spirituală, cred că am putea vedea în această imagine o întâlnire între Omul-gabrielic, care rostește Adevărul din conștiența Sufletului rațiunii și Omul-mihaelic, care mărturisește pentru Adevăr din conștiența Sufletului conștienței. În acest tablou, semnificativ pentru noi ca oameni străduitori în dezvoltarea Sufletului conștienței, se întâlnesc la ”Răscrucea de vremuri”, în mod anticipat, trecutul gabrielic cu viitorul mihaelic, chiar dacă predarea regenței între cei doi arhangheli se va face mult mai târziu. Așadar simpla rostire a Adevărului nu mai este astăzi suficientă, ci este necesar ca omul devenit conștient să mărturisească Adevărul și să se pună în mod liber în slujba Lui.

          Pilat nu are nici curajul mihaelic ca să lupte cu dragonul din el însuși și nici balanța mihaelică interioară pentru a cântări din cunoaștere și a lua decizia justă. Vestirea lui: ”Iată Omul!” ne îndreaptă atenția în două direcții oarecum polare: către decăderea omului înainte de evenimentele de la ”Răscrucea de vremuri” și către măreția devenirii Omului de după aceasta.

          Scriptura și iconografia, basmele și legendele, ne descriu, pe de o parte, un Gabriel blând, comunicativ, cu un crin alb în mână, iar pe de cealaltă parte, un Mihael tăcut, serios, sever, grav, curajos, ținând în mână, după caz, o sabie, o lance sau o balanță. Încercând să găsesc o trăsătură comună în atitudinea celor doi arhangheli, o calitate pe care omul o poate presimți în spatele faptelor acestora și imaginilor  transmise de tradiția creștină, am ajuns la un rezultat surprinzător. Pentru că această însușire, care în decursul evoluției omenești le presupune și le subsumează pe toate celelalte, are totodată o strânsă legătură cu Adevărul și Cunoașterea Adevărului. Această caracteristică pe care omul o poate dezvolta în deplină conștiență doar într-un timp mihaelic este un bun câștigat pe calea de cunoaștere ce pornește de la nedesăvârșirea umană individual recunoscută și asumată și are ca țel desăvârșirea spirituală. Poate că deja ați intuit că această calitate deosebită pe care eu am încercat să o descriu fără să o numesc, s-ar putea defini în limba noastră prin cuvinte cum ar fi: Veridicitate sau Autenticitate, calitatea omului străduitor de a deveni veridic, autentic. Ecce homo verum!

          Dumnezeu în desăvârșirea Sa poate spune pe bună dreptate: ”Eu sunt Cel ce sunt!”. Omul însă, în nedesăvârșirea sa poate spune doar, ca Pavel: ”Nu eu, ci Hristos în mine!” și poate crește frumos pe drumul devenirii sale până în sfera Înviatului: ”... și eu în Hristos!”. Este drumul pe care omul îl face pornind de la dictonul socratic ”Știu că nu știu nimic!” până la tema petrinică care răsună în cuvintele acelui cântec ce însoțește uneori ”Actul de sfințire a omului”:

          ”Și noi am cunoscut, și-am crezut,

          Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Cel Sfânt!”.

          Calitatea de a fi autentic este înțeleasă cel mai adesea prin ”a fi tu însuți”. Mihael se unește cu destinul nostru pentru a ne ajuta să parcurgem drumul ”de la om la OM”, adică să devenim noi înșine. Căci nici unul dintre noi nu putem spune că suntem pe deplin noi înșine. Abia când ne deschidem către ”cele de sus”, creștem cu adevărat dincolo de propriile noastre limite și ne situăm în mod just deasupra lucrurilor. De-abia când am ajuns în atingere cu îngerul, ne găsim pe noi înșine, putem fi cu adevărat noi înșine. Această imagine nu e pur și simplu ceva exterior nouă, ci ea îl privește pe fiecare dintre noi, în cel mai adânc lăuntru al său.

          De aceea cuvintele lui Pilat: ”Iată Omul!” stau înaintea fiecăruia dintre noi, oamenii, ca o oglindă severă. Iar ceea ce vedem ne poate tulbura, mâhni, rușina, dar tocmai din aceste trăiri se naște impulsul - Metanoiete - ”de a ne schimba modul de a gândi” (Matei 4, 12-17) și implicit modul de a fi.

          Eu, personal, ca nativ născut sub semnul Balanței, refuz să cred că omul, în existența sa pământească, este cântărit de o balanță exterioară nevăzută. Cred însă că între naștere și moarte omul este maestrul propriului destin pe care și-l configurează cântărindu-și gândurile, sentimentele și faptele, cu o balanță lăuntrică, pentru ca apoi să ia propriile decizii (alegeri) în mod liber.

          Asistența ierarhiilor spirituale (astăzi regența lui Mihael) poate fi văzută ca o ofertă,care vine la pachet cu darul primit de către om la angajarea acestuia pe postul de ”Om în devenire pe Pământ” , și pe care noi îl numim ”Liberul arbitru”. A te deschide către ”cele de sus” poate însemna a apela conștient la această ofertă, la ajutorul lui Mihael. Atunci se poate întâmpla ca omul să ajungă la decizii juste, însă cel mai mare câștig, cred că este înțelegerea de către om a originii și menirii sale, ca ființă spirituală în planul evoluției divine.

          Dacă Omul a fost creat după chipul și asemănarea divinități, eu aș îndrăzni să spun că arhetipul Balanței a fost făcut după chipul și asemănarea Omului. Exoteric privind, balanța chiar urmează forma umană, ezoteric reflectând am putea spune că balanța este simbolul ”omului interior”, al omului autentic. Ecce homo verum!

          Christos a fondat imaginea omului prin aceea că s-a făcut El însuși imagine a omului. Mihael este chipul lui Christos. Fondarea Comunități Creștinilor în România a fost posibilă, sub semnul lui Mihael și în curentul mihaelic, numai atunci când voința umană s-a pus în armonie cu voința divină. Atunci ne-am deschis către Îngerul Comunități și El a venit la noi, nu ca oaspete, ci ca ”împreună-lucrător”. Acum trăim o toamnă frumoasă, recolta este bogată, dar lucrătorii sunt  puțini.

          Lucrarea noastră comună, la un an de zile de la Fondare, are astăzi, mai mult ca oricând, nevoie de lucrători veridici, de oameni autentici, de mărturisitori și slujitori ai Adevărului. Când sub semnul lui Mihael și în numele lui Christos se strâng lucrătorii în fața altarului, atunci și fața Îngerului Comunității radiază. În această COM-UNIUNE cu Îngerul, într-un mod care poate părea un paradox, noi îl ajutăm ca să ne ajute.

Din inimă, cu cele mai bune gânduri, vă îmbrățișez și vă urez tuturor:

 Spor la lucru! 

Laurențiu Cîmpeanu

 

 

RETROSPECTIVE

 

Acum în pragul toamnei putem privi încântați la roadele ce atârnă în copaci sau se ițesc pe câmpuri în multiple culori, dar în clipe de liniște, putem să simțim lăuntric roadele sufletului nostru. Pentru mine vara 2018 a devenit o coroniță de fapte și trăiri de maximă intensitate, iar Belișul a constituit locul de unde am adunat multe dintre ele.

 

 

 

 

Beliș 2018

Tabăra de lucru. Belișul lunii iulie, cu vegetația lui proaspătă după multe zile ploioase, s-a umplut de veselia și energia debordantă a tinerilor din Spania și a preotesei Nicole Gilabert. Porniți pe fapte mari, ei au reușit, în ciuda ploilor abundente și prelungite să construiască două leagăne pentru copii și un loc de odihnă, între brăduți. Au avut bucuria de a vizita și câteva locuri pline de istorie și farmec din zona Transilvaniei: Cluj, Alba Iulia, Salina Turda, Galeriile aurifere de la Roșia Montană, Ghețarul Scărișoara.


Au descoperit modul simplu de trai și de organizare a gospodăriilor țărănești și s-au hrănit cu produse locale. Au făcut experiența adunatului lemnelor și a întreținerii focului, au gătit singuri și s-au îngrijit de menținerea ordinii și curățeniei. Au cântat, au dansat, au povestit, au făcut planuri, iar la final și-ar fi dorit prelungirea șederii lor acolo. Mărturiseau că fuseseră de-a dreptul speriați, la început, de traiul în natură: să încălzești apă ca să te speli, să bagi pe foc ca să gătești, să faci dulceață din fructele adunate de tine, să pui cenușă și crenguțe de brad tocate în closete în loc de apă!!! 

Belișul lunii august, Simpozionul de vară al Comunității Creștinilor a fost total diferit! Căldura emana din copaci, iarbă, clădiri. Verdele crud-albăstrui deveni copt-roșietic, iar comunitatea umană diversă: copiii, părinți, bunici, români, nemți, unguri, activități multiple de la cele ale întregii suflări la cele pe grupe mici sau individuale.


Punctul de maximă încărcătură spirituală l-a constituit Actul de Sfințire a Omului, celebrat zilnic, urmat de frumoasele conferințe despre legătura dintre Cer și Pământ ale dnei Armgard Hasselmann, completate în chip minunat de cele despre Elemente ale lui Agenor Crișan.

Cursul de pictură meditativă susținut de Agneta Cișmașiu a adunat în jurul meselor de lucru atât pe adulți cât și pe copii, iar cel de gimnastică Bothmer al lui Marius Mălăiescu a antrenat adulții dornici de mișcare în aer liber. Adolescenții cu experiență au strâns în jurul lor pe copiii mai mici la diverse activități, iar participarea de scurtă durată a Dorei... și a lui Emese Papp, au prilejuit întâlnirea cu euritmia și cu muzica și în acest an. Alice Popescu  a condus, din nou, cursul de teatru, cu o temă arzătoare: Justiția română, valorizând două schițe ale lui I.L.Caragiale.

 

Bunul mers al taberei a fost asigurat de toți participanții, sub atenta preocupare a pr. Monica Culda și a ajutoarelor ei: Lidia Blidariu, responsabilă cu finanțele și sacristia, Marius Mălăiescu, bun la toate, Rita Probst, curățenia, fam. Todea, gătitul,...Pavel Chirilă, ministrul focului.

La întâlnirea de retrospectivă s-au adunat impresiile și s-au împărtășit bucuriile, dar și neîmplinirile, de ex. activități mai structurate pentru copii.

Fie ca experiența adunată să ne ajute să oferim prilejuri de noi experinețe pentru toți cei ce doresc să ni se alăture în strădania noastră de a crea o comunitate cu valori morale înalte!                                          

                                                                                               Verginia Petrovici

 

 

Tabăra din Beliș

Încurajată să scriu despre experiența trăită în cadrul taberei Comunității Creștinilor de la Beliș, am amânat momentul, pentru că este prima dată când îmi propun să scriu!


La început era Cuvântul..” Rudolf Steiner spunea că atunci când omul exprimă în cuvinte gândurile sale se produc vibrații ale aerului. Dacă printr-un procedeu anume vibrațiile s-ar materializa în formă solidă atunci structuri, forme ar fi văzute plutind sau căzând pe pământ. Deocamdată putem percepe cum vibrațiile capătă formă în trăiri.

Participând la conferințele organizate în tabără s-a cristalizat sub formă de trăire interioară o imagine care inițial se conturase mental doar, pe baza informațiilor citite, auzite, primite și închegate la nivel rațional. Am trăit intens preț de câteva secunde imaginea vie a faptului că Omul este sufletul a cărui existență se desfășoară în altă parte, la altă dimensiune. Eu m-am întrupat aici pe pământ pentru a trăi o anumită experiență evolutivă și că existența mea nu se oprește aici, la viața pământeană, ci continuă. Am avut sentimentul grandorii existenței (mele) și nu cel al micimii de până atunici (când trăiam imaginea omului mai mic decât un fir de nisip prin raportare la Cosmos, iar după nu mai e mic).

 

Elementele - pământ, apă, aer, foc - au fost cheia acestei trăiri ce au deschis o poartă spre lumină. Trăirea a fost că nu e o poartă ce se deschide printr-un gest anume, ci e o cuprindere ce a făcut loc deîndată ce m-am indreptat spre ea.

Am întâlnit oameni noi, frumoși, fiecare cu preocupările lui de viață, cu implicarea lui, cu motivele lui de a fi prezent în tabără. Privind acum retrospectiv simt că e ceva ce nu pot încă numi, dar care ne-a făcut să ne adunăm din toate colțurile țării și ale lumii și preț de câteva zile am vibrat într-un ritm comun.  

Oare am fost, am trăit în Cuvânt?


Ana Maria Aprotosoaie, Iași

Simpozion de muzică cultică,

1-  

5 august,Germania

 

 


Gândirea, simțirea și voirea preoților și muzicienilor din Comunitățile Creștinilor s-au întrepătruns pentru a realiza conferința internațională cu tema:TRECÂND PRAGURI/ ASCULTÂND VIITORUL

Locul ales pentru această ediție, comunitatea antroposofică Shloss Hamborn, este puternic și îndelung amprentat de arta de a FI OM – o așezare a tuturor, dar a nimănui în parte, cu peste 100 de acoperișuri sub care pot fi găzduiți aproximativ 1000 de oaspeți, situată în Nord-Vestul Germaniei, la 17 Km de Paderborn (orașul fântânilor și al lăcașurilor de cult) și 40 Km de Externsteine (formațiunile stâncoase declarate monument al naturii, loc impregnat de vechile ritualuri celtice).

Intrarea în localitate se face pe o axă imaginară a vârstei: în stânga locul dedicat celor în etate (denumit sugestiv Altenwerk/locul de muncă al vârstnicilor și nu azil de bătrâni!) iar în dreapta cel al copiilor (grădinița Waldorf).

Miezul activității și locurile centrale ale comunității sunt ferma biodinamică (unde, sub îndrumarea adulților, copiii descoperă lucrativ povestea hranei), magazinul Natura (în care cele mai multe produse sunt realizate chiar de localnici), școala Waldorf (una din cele mai vechi școli care funcționează pe baza principiilor educației pentru libertate enunțate de Rudolf Steiner), societatea antroposofică (în vechiul castel), sala de spectacole.

Casa liniștii și clinica antroposofică sunt amplasate la capătul așezării, în locuri ferite de pasul și privirea omului, în profundă armonie cu natura.

Timpul în care s-a desfășurat întâlnirea s-a așternut în primele cinci zile ale lui Secerar (August), într-un ritm bine definit, în care activitățile dinamice au alternat cu cele meditative.

Cine? Ce? Cum? Desfășurarea multor activități (uneori dispuse monodic alteori polifonic) a creat sentimentul unui timp mult lărgit în care și-au găsit locul deopotrivă exercițiile de încălzire vocală și corporală de dimineață, Actul de Sfințire a Omului, atelierele compozitorilor Jitka Koželuhová, Thomas Reuter și Kazuhiko Yoshida, euritmia, atelierele tematice anunțate de Rainer Fournes, Kazuhiko Yoshida și Christoph Handwerk, Johann Sonnleitner și Verena Zacher, Peter Kraul, Christian Giersch, Irene v. Wedemeyer și Nina Kürschner, Jitka Koželuhová, Wouter Laga, Thomas Reuter și Dorothee Jacobi, Claudia Nicolai, ansamblurile coral-instrumentale, conferințele despre procesul de naștere și de moarte, respectiv de a sta în El susținute de Marie-Hélène v. Tol, Christoph Handwerk și Irene v. Wedemeyer, numeroasele initiative muzicale și seratele de muzică de cameră.

Preoți, muzicieni profesioniști, muzicieni amatori, iubitori de muzică veniți din Germania, Olanda, Elveția, Anglia, S.U.A., Africa, România, Japonia au experimentat și reflectat asupra momentului de grație în care lumile spirituale se întâlnesc cu sfera terestră prin puterea sunetului în Actul de Sfințire al Omului, observând mai multe tipuri de praguri în dubla mișcare: de coborâre a lui Cristos în Om și gestul de ascensiune a Omului spre sferele angelice.     C.V.

           SIMPOZION DE SF. MIHAIL  București, 21-23 septembrie

            Am trăit un frumos început de an creștin și sfârșit de vară indiană la București, la Simpozionul de Mihail, de fapt, de pregătire a perioadei de toamnă, mihaelice, organizat de Societatea Antroposofică în colaborare cu Comunitatea Creștinilor din București. Gândul acestei duble întâlniri s-a copt  la Simpozionul național de Înalțare, din mai 2018, de la Cluj.

               O frumoasă împletire a activităților din comunitate cu cele antroposofice prinde contur în acest an 2018. In acest fel s-a putut o structura de iîtâlnire, între 21-23 septembrie la București, în care să putem să ne împărtășim de perspectiva sărbătorii Sfântului Mihail, prin conferințe și discuții de un nivel înalt, atât pe palierul antroposofic specific cât și pe cel religios, al Comunității Creștinilor.

               Ca aceste lucruri să fie împlinite au răspuns invitației dlui Vlad Popa și dnei A.Hasselmann, dna Marie-Pierrette Robert (Paris) și dl Uwe Sondermann (Hamburg). Un vast tablou antroposofic și teologic, Ingerul Mihail și activitatea sa, a fost desfășurat în patru conferințe.

               Vieneri, 21 sept. dna M. P. Robert a deschis la SAR acest excurs pregătitor cu conferința „Spiritul lui Michael în Apocalipsă: Michael și Apocalipsa”  și apoi s-a aplecat asupra Noului Testament la comunitate, în 22 septembrie, după Actul de Sfințire a Omului, cu prezentarea “Evanghelia și Spiritul lui Mihael – sens și importanța pentru Oameni“.

               Domnul Uwe Sondermann a lansat, sâmbătă, 22 sept, la SAR, un discurs foarte modern antroposofic, plin de întrebări, în conferința „Michael și lucrarea sa în ființa omului” . La Comunitate, duminică, după ce a celebrat Actul de Sfințire în limba germană, a trecut in registrul studiului  Apocalipsei și Faptelor Apostolilor, cu o prezentare bazată, la fel, pe interogație directă și cercetare ”Nu stiati ca și destinul îngerilor atârnă de voi?” (Corinteni, 6, 3).

               Un număr mare de participanți a umplut sala de cult și conferințe a Sediului Comuntății Creștinilor din str. Astronomului. Câțiva prieteni au venit și din țară pentru eveniment, de la Brașov, Pitești, Bacău. Am putut să simțim iar suflul nou de viață ce saltă viața comunității din București la un an după Fondare. Suntem recunoscători celor ce fac posibil un ritm susținut al lucrului în plan spiritual, dar și material, atât la Comunitatea creștinilor cât și la Societatea Antroposofică.

               În dar,  celor ce nu au putut sa fie prezenți, le oferim predica la Invierea fiului văduvei din Nain, Evanghelia după Luca 7, 11-17 ținută de pr.Armgard Hasselmann, în 23 septembrie.

Lidia Blidariu 

 

 

 Dragă Comunitatea Creștinilor!

 

„Spațiul meu interior nu îmi aparține deloc; aceasta este descoperirea respingătoare pe care trebuie să o fac. Desigur că mai găsesc în el câteva afecte personale, dar numai așa precum un ac într-un car cu fân. Dar nici celorlalți nu le aparține spațiul meu interior, căci nu am avut intenția să îl dau lor pe acesta. El nu îi


aparține nimănui. El este umplut până la refuz de tot felul de lucruri. Există cimitire de automobile. Eu mă plâng de faptul că acestea strică peisajul. Iar acum devin, la rândul meu, un cimitir, un cimitir de cuvinte, de strigăte, de muzică, de gesturi, pe care nimeni nu le face cu toată seriozitatea, de informații, de instrucțiuni de folosință, de sute de repetiții de cuvinte.

               În curând nu va mai exista niciun centimetru pătrat al spațiului nostru interior care să nu fie zilnic călcat în picioare.”

               Astfel vorbește Jacques Lusseyran într-un manuscris pentru o prelegere din Zürich, pe care însă nu a mai putut să o țină, pentru că a suferit, cu puțin timp înainte de aceasta, un accident mortal de mașină.

               Dacă oamenii ar fi doar mașini, murdărirea ar fi considerată altfel. Dar omul este altceva, căci posedă un suflet și un Eu. Lusseyran știe că Eu-ul omului mai este încă o ființă gingașă, care poate să se desfășoare numai în anumite condiții de creștere. Oare suntem de fapt conștienți de această murdărire, de aceste influențe care aduc moartea?

               În exteriorul nostru, prin observarea proceselor naturii, ne devine încetul cu încetul limpede că anumite intervenții în procesele de viață ale Pământului atrag consecințe nu numai în locul în care s-a intervenit, ci afectează întregul organism Pământ, ba chiar îl lezează și îl murdăresc. Pământul, ca întreg, în viața sa cu multiple configurații, nu se dezvăluie doar treptat. Putem exprima acest lucru și în mod pozitiv: anumite măsuri biologic-ecologice asupra unui peisaj permit nu doar să presupunem, ci și să observăm efecte tămăduitoare asupra unui context mai larg.

               Atunci poate să ne apară întrebarea: oare omul poate să exercite o influență asupra proceselor de viață doar prin intermediul atitudinii sale? Există deja unii oameni care așează semne prin faptele lor, pentru a salva o pădure sau chiar numai un copac. Acest comportament, această atitudine susținută are efect. Este uneori o luptă a forțelor în interior precum și în exterior, uneori este un joc de putere încrâncenat, alteori succesul îl asigură faptul că cedezi, faptul că regândești lucrurile.

               Depinde de atitudinea pe care o cultivăm în interior și o purtăm în afară. Ceea ce facem cu răspundere față de organismul Pământului poate să ne indice și drumul pe care să îl urmăm, ca să putem opri propriul nostru proces de murdărire, căruia îi facem loc în noi. Eu-ul este bunul cel mai sensibil pe care putem să îl considerăm al nostru. Oare am putut să preluăm în viața noastră timpurie lucruri frumoase, adevărate și bune? Oare s-a apropiat de noi viața, natura în multitudinea ei, oare Eu-ul nostru și sufletul nostru au putut să își constituie în interior o bogată carte cu imagini, din care să putem să ne adăpăm și în continuare? Sau ne-au fost aduse în întâmpinare numai păreri preconcepute, imagini gata făcute sau distorsionate?

               Să ne gândim la următorul lucru: Eu-ul nostru trăiește doar datorită faptului că poate să fie el însuși activ. Dacă sunt copleșite de imagini și impresii, capacitățile sufletești mai fine nu se pot dezvolta. Sufletul nostru devine greoi, poate fi manipulat și îi vine greu să se avânte în sus către activități creatoare.

               Momentele de liniște, exterioară și interioară, îi dau Eu-ului spațiu pentru contemplare. Cui îi dăm spațiu ca să locuiască în noi? Căror cuvinte, sonorități, căror imagini? Ce ființe invităm la noi, ca să ni le putem face familiare?

               Izvorul este Eu-ul activ, care invită, care permite contemplarea. Atunci poate să devină luminos în noi, poate rezulta o discuție interioară. Atunci poate fi depășită și murdărirea sau chiar și starea asemănătoare cu moartea, a Eu-ului. Atunci poate să crească în noi o nouă ordine și o nouă structură, atunci poate să învie Eu-ul, care era culcat la pământ.

               Da, așa să fie.           

 

Armgard Hasselmann, Predică, București, 23 sept.2018

 

 

 

POVESTE DE TOAMNĂ

 

 Cheia 

 

de Albert Schaeffer


               Un drumeț, care înconjurase deja Pământul în căutarea Orașului lui Dumnezeu, despre care auzise el în tinerețea sa că ar exista undeva pe Pământ și că cel ce știe cum să-l găsească ar fi de îndată primit în el, iată că într-o seară zări într-adevăr, pe o întindere nesfârșită sub cer, acest mult râvnit oraș. Trebuie să fi fost el, căci măreția turnurilor și cupolelor care se înălțau dincolo de norii aprinși de soarele aflat la asfințit, depășea cu mult pe aceea a turnurilor și cupolelor ridicate de mâna omenească, pe care drumețul nostru le văzuse în călătoriile sale.

               Cu toate că mai avea de străbătut o cale greu de apreciat până să-și atingă țelul călătoriei, el o porni voinicește la drum și nu mai știu câte alte ceasuri trecură până când clătinându-se de oboseală, văzu ridicându-se în noapte înaintea sa un zid mare.

               Pe ultima bucată de drum îl călăuzise o singură licărire slabă de lumină și acum recunoscu că aceasta venea de la gaura cheii unei porți imense, gaură prin care străbătea o singură geană de lumină. Ajuns acolo el bătu imediat la poartă. În poartă se deschise o ferestruică prin care el putu privi înăuntru și recunoscu printr-un abur auriu lumini și ființe înaripate, ce păreau să fie într-o neobosită mișcare.

               O astfel de făptură se aplecă către ferestruică și îi întinse o pâine spunându-i cu glas blând îngeresc: - Ia și mănâncă!

               Însă drumețul răspunse: - Mulțumesc, merinde am și eu, și nu pentru asta am venit, ci rog să fiu primit înăuntru.

               Imediat ferestruica se închise și în întuneric lumina doar raza ce se strecura prin gaura cheii, iar omul își spuse că probabil nu aceasta este poarta potrivită și că intrarea trebuie să fie în altă parte. Și oricât de tare îl usturau tălpile și îi zvâcneau tâmplele începu să pășească în lungul zidului și merse așa multă vreme. Zidul părea să se întindă într-un cerc nesfârșit, dar de câte ori ochiul său părea să recunoască conturul unei porți, din niciuna nu răzbătea vreo rază de lumină, iar bătăile lui răsunau în van.

               Și astfel într-un sfârșit se regăsi exact în locul de unde pornise, adică în fața porții prin a cărei gaură de cheie răzbătea acea minunată lumină. Așa că bătu din nou la poartă și deasupra călătorului rupt de oboseală se deschise ferestruica prin care făptura îngerească se aplecă asupra lui și îi întinse din nou pâinea spunându-i cu același glas blând:

               - Ia și mănâncă!

               - Să intru - strigă călătorul aproape plângând -  îmi doresc  să intru!

               Ferestruica se închise din nou. Aproape disperat drumețul își adună ultimele puteri și o porni din nou la drum, bătând la porți închipuite, plângând, rugându-se și blestemând, dar degeaba. La sfârșit se găsea tot acolo de unde pornise, iar îngerul îi întindea din nou cu blândețe pâinea. De această dată el luă pâinea căci între timp flămânzise pribegind în lunga călătorie și prăbușindu-se lângă poartă murmură pe jumătate adormit:

               - Ce și-ar putea dori un om mai mult decât o pâine din orașul lui Dumnezeu și apoi să poată adormi la poarta lui?

               Mâinile sale frânseră pâinea și atunci din pâine căzu chiar ... cheia … cea care îi deschise poarta.

Traducere și adaptare: Gabriela Cîmpeanu

 

VESTI DIN COMUNITATE

INFO BRIEF IULIE-AUGUST

Am intrat deja în toamnă cu multe activități. Voi prezenta retrospectiv evenimentele Comunității Creștinilor în România.

La comunitatea clujeană, luni, 10 septembrie, atelierul ”Despre înțelepciunea basmelor”, cu Judith Dan și-a reluat activitatea, având ca oaspete pe Erno Erwin din Ungaria. Duminică, 9 septembrie, s-a celebrat Actul de Sfințire a Omului, după festivitatea de inaugurare a sediului Societății Antroposofice din Cluj.

La începutul lui septembrie oaspeți din Germania au vizitat Bucovina, iar miercuri, 5 septembrie, au făcut un tur al Clujului și au participat la Actul de Sfințire a Omului.

La București, duminică 9.09.2018 s-au celebrat Actul de Sfintire a Omului și Actul duminical pentru copii, urmate de  poveste și  cântece.

Între 18 – 26 august a avut loc, la Beliș, în Munții Apuseni, tabăra comunității, cu tema ”Mai aproape de cer – iubind pământul”. S-a celebrat Actul de Sfinţire a Omului zilnic, au fost conferinte, ateliere de lucru pentru adulți, adolescenți și copii.

O tabăra de lucru, tot la Belis, între 19 și 28 iulie a adus împreună 23 de tineri spanioli si români, însoțiți de adulți, care au reamenajat locul de joacă, au drenat izvorul, au vizitat gospodăriile rurale vecine, au sprijinit meșterii la ridicarea schelelor pentru renovarea capelei. Grupul de adolescenți din Alicante, Saragosa și Barcelona împreună cu dna Nicole Gilabert, ajutați de Monica Culda și Verginia Petrovici, au vizitat locuri frumoase din zonă.

Duminică,15 iulie s-a celebrat Actul de Sfinţire a Omului, urmat de un studiu biblic, la București.

Duminică, 8 iulie, s-a sărbătorit Sfântul Ioan, cu muzică și euritmie, pentru mari și mici, la Cluj, având ca invitat pe Manfred Schneider, Dresda, iar la București,  Actul de Sfinţire a Omului și Actul duminical pentru copii au fost urmate de poveste de Sânziene și cântece de vară.

Pe 1 iulie a avut loc la Cluj, Actul de Sfințire a Omului, urmat de studiul Evangheliei, iar în Comunitatea Creștinilor în București, la început de timp ioaneic, sâmbătă, 30 iunie, a fost celebrat Actul de Sfinţire a Omului, urmat de o prezentare și un dialog despre Epistola de Sfântul Ioan.


 Ferma Rafael sau a treisprezecea toamnă

            În 17 aprilie 2018 ferma Rafael a împlinit doisprezece ani. Aici se exprimă echilibrul dintre cele cereşti şi cele pământeşti în biografia unei fiinţe trăitoare pe Pământ; urmând treptat împământenirea. Idealurile noastre depind de karma celor implicaţi în realizarea lor, inclusiv de cea a poporului în care vor să ia corp.

          Privind la realitatea ei, ferma Rafael trăieşte acum cea de-a treisprezecea toamnă. E parcă o toamnă mai adâncă şi am sentimentul că ea, ferma, se retrage într-o sămânţă. Şi dacă cineva ar vrea să o regăsească şi ar medita asupra sămânţei care a devenit, răbdător, insistent, recunoscător, ar isca flăcăruia ce o poartă în spirit. Şi ar şti că acolo sunt câteva mii de dimineţi şi seri în care vacile au fost mulse aducând lapte viu, douăsprezece toamne şi primăveri în care o parte din pământul Transilvaniei a fost arat şi semănat cu anumite gânduri şi sentimente – chiar dacă tractorul a funcţionat totuşi cu motorină. Ar vedea că licăresc jertfele oamenilor care au muncit acolo, ale celor care au susţinut-o, puterea dăruitoare ale tuturor animalelor care au trăit în acest timp.

          În acest parcurs toate cele trăite au poposit, pe rând, urmând elipsa, în faţa celor douăsprezece constelaţii. Runda e completă. Încredinţez această sămânţă IERARHIILOR ÎNALTE în timp michaelic, având convingerea că ele o vor putea reaşeza spre nouă încolţire în timpul potrivit.

 

 

COMEMORARE

 

            


            Dragi prieteni, în 24 septembrie, s-au împlinit 14 ani de când dna pr.Rose Klockenbring a trecut pragul lumii spirituale.

            De numele ei se leagă activitatea Comunității Creștinilor în Franta (Strasbourg, Colmar, Paris), dar si începuturile Comunității Creștinilor în România, perioada 1990-2002.

            Au fost 12 ani în care, chemată fiind de pionierii mișcării noastre, Rose a slujit cu inima ei mare comunitatea în formare, a organizat cu entuziasm taberele de vară de la Beliș. Ea ne-a predat o frumoasă lecție de spiritualitate, generozitate, modestie și căldură umană.

            BInecuvântată să-ți fie amintirea, iubită Rose, in inimile celor, care te-au cunoscut în destinul lor!

 

 

 

 

 

Ingeborg Christoff – un exemplu de curaj mihaelic

(22.11.1924 , Fulda - 20. 09. 2018 Timișoara)

 

In 20 septembrie,  Ingeborg Christoff a trecut pragul lumii spirituale.


 

Doamna Christoff se afla în România de 27 de ani. Anterior a fost profesor și director de școală Waldorf în Germania. Povestea ei legată de România începe cu îndemnul unei colege din Germania, care auzise că în România se pun bazele unui învățământ alternativ de tip Waldorf, să vină să dea o mână de ajutor. Neștiind limba, având doar biletul de tren în buzunar și câteva instrucțiuni, a străbătut țara, mentorând în toate centrele nou înființate. Și la Timișoara se puneau pe atunci bazele pedagogiei, școala era în construcție, dar nu exista încă o grădiniță proprie. Doamna Christoff a negociat cu constructorul școlii și a reușit să obțină un proiect al unei grădinițe Waldorf din Germania, precum și fonduri pentru a se construi clădirea grădiniței. Din banii strânși din pensia din Germania a cumpărat în Timișoara o casă, unde a ținut cursuri de pedagogie și întâlniri cu profesorii și părinții, și unde a locuit. A întâmpinat multe greutăți birocratice, personale sau de sănătate, dar a găsit întotdeauna calea de a trece peste ele și de a ajuta în continuare comunitatea Waldorf din Timișoara.

Povestea doamnei Christoff ne inspiră pe mulți dintre noi: ea nu este numai un exemplu de hotărâre, curaj și dârzenie, ci ne inspiră și prin dăruirea și bunătatea ei.

 

Povestea ”Bunicii Waldorf” , Frau Christoff

            Ingeborg Christoff s-a născut in  22. 11. 1924 în Fulda, Germania. Prima sa pregătire a fost aceea medicală. În război a lucrat pe front ca asistentă medicală. Suferința și moartea văzute acolo au marcat-o profund și i-au deschis drumul spre Antroposofie.

            Evenimentul, care i-a schimbat viața, s-a întamplat la sfârșitul războiului. Avea 20 ani, era în 1944. Într-o zi, din neatenție a pierdut trenul. Acel tren a fost însă  bombardat la puțin timp, după plecarea din gară. Convingerea ei a fost că Arhaiul Mihael a ocrotit-o. A fost motivul pentru care a devenit membră a Societății Antroposofice.

            Martoră a unei lumi care a apus în război, ea s-a decis pentru viitor. După război a studiat pedagogia Waldorf în Hanovra, unde și-a luat diploma de educatoare. A urmat diploma de prof Waldorf. La recomandarea unui prieten (prin care a cunoscut Comunitatea Creștinilor din Tübingen), dă un examen pentru o a doua specializare. Așa a reușit să primească o pensie, mai târziu, care i-a permis să economisească, bani pe care i-a pus, apoi, la dispoziția inițiativei din Timișoara.

            De la 35 la 56 de ani  Ingeborg  Christoff  a predat în Baiersbronn-Mitteltal, în Mtii Pădurea Neagră, într-o școală mică, și-a îngrijit mama, ca pe copilul ei, până la sfârșit și s-a confruntat cu probemele ei de sănătate. Ultimii 4 ani înainte de pensionare îi petrece într-o școală pentru copii cu dificultăți.

            Apoi, exact la 63 de ani, la inceputul celui de-al 10-lea septenar, începe o viață nouă. Caută o inițiativă în care să se implice. Mai întâi drumurile au dus-o în Brazilia. Apoi află de la Erika Kraft, o colegă  din Unterlegenhard, că în Timișoara, România, se pun bazele pedagogiei Waldorf. S-a hotărât să ajute aici.

            În 1994,  Frau, cum i se spunea cu drag, - omul faptei - a mers în cercul de antroposofie din Unterlegenhardt și a întrebat deschis dacă e cineva să o ajute să se mute în Timișoara. Dl Gruninger s-a oferit să o însoțească în această aventură, care va dura aproape 30 de ani. Așa se face că în 1995, la cei 70 de ani ai ei, dna Christoff sosește în Timișoara cu un microbus cu remorca și ramâne definitiv.

            După un drum greu, cu multe obstacole, au apărut roade ale muncii ei. Școala Waldorf prinde contur. Apoi s-a îndreptat spre următoarele proiecte. Negocierea construcției grădiniței Waldorf, strângerea de fonduri, construirea grădiniței în 2006.

            Însoțește ca mentor absolvenții cursurilor de pedagogie, însoțește diferite centre pedagogice din țară. Le vizitează, la vârsta ei, fără să stăpânească limba română, fără să cunoască locurile în care mergea: o purta Idealul. La ea acasă  organiza diferite grupe de de lucru: despre ființele elementale, atât de dragi ei, despre pedagogie, a ținut întâlniri cu profesorii și părinții,  cerc de lucru manual, cerc de studiu antroposofic, cerc de lucru pentru mămici,  muzică instrumentală cu copiii.        Ingeborg Christoff a fost deosebit de tenace. Aduna lucruri pentru școală, făcea păpuși frumoase, pe care le vindea la bazarele din Vest. Avea imaginea de asamblu asupra devenirii inițiativei Waldorf. Se uita și vedea oamenii, care vor sa ducă idealul mai departe – și îi susținea. Schimba destine,  cu o simplă întrebare. În tot ceea ce făcea era directă. Avea vehemența unui om, care se dedică și pe care, de aceea, nu te puteai supăra. Neîndemânarea socială, nerăbdarea, la care ea însăsi privea cu autoironie, duceau la tensiuni inevitabile și totuși se străduia să meargă mai departe.

            Vitalitatea deosebită cu care era înzestrată nativ a început, treptat, să scadă. Totuși, chiar dacă ochii au lăsat-o, se ajuta cu o lupă – pentru că tare îi plăcea să citească; chiar dacă se misca greu, gătea. Când era bolnavă era disciplinată, când era bine. făcea ce-i plăcea ei. După un atac cardio-vascular se deplasă greu. Prietenii o motivează și ea reînvață sa meargă. Putea să facă o plimbare zilnică sprijinită de prieteni.

            Ingeborg Christoff ne-a lăsat zestre o viață bogată. Nu s-a speriat de diferențele de mentalitate, de gândire, ci s-a pus în serviciul copiilor, al familiilor. A devenit ”Bunica Waldorf”– punct de coagulare pentru toată mișcarea timișoareană.  Cine o vedea o dată, nu o mai putea uita: părul, bogat – prins și totusi vâlvoi, ochii jucăuși.

            Mai ales în ultimii ani – o mulțime de oameni s-au îngrijit zilnic de ea. O  grijă deosebită, care o făcea să simtă că aparține acestei colectivități, că aici, în România, e acasă și nu altundeva. Era recunoscătoare – pentru orice ajutor.  De aceea a și vrut să fie înmormântată  la Timișoara – lângă grădiniță.

            În ultimul timp obosea repede, pneumoniile îi dădeau târcoale. Nu mai vedea bine, nu mai auzea, dar, deși uita, percepea cumva cu sufletul.  Prietenii s-au strâns în jurul ei.

            Prietenii, părinții, s-au adunat și când, în acest septembrie, Frau Christoff a trecut pragul lumii spirituale, la 93 de ani, în timpul Simpozionului de Sf. Mihail. A fost privegheată de oameni din toată țara. S-a slujit pentru dânsa ritualul de trecere al Comunității Creștinilor, duminică, 23 septembrie, 2018. Participanții au simțit o atmosferă demnă, de venerație. Muzica instrumentală și vocală a însoțit-o până la sfârșitul ceremoniei oficiate de pr. Monica Culda din Cluj.

 

 

 

 

VEȘTI INTERNAȚIONALE

 

    Aniversare. Comunitatea Creștinilor în Franța –70 de ani

 Din cronica realizată de Marie- Pierrette Robert și Soline Lienhard , Paști, 2018

...Este o smerită contribuție la celebrarea celor 70 de primăveri din viața acestei mișcări de înnoire religioasă din țara noastră. În realitate ce sunt 70 de ani? În viața omenească este deja o vârstă avansată aceasta, dar în domeniul creștinismului, despre care Novalis spunea că nu este decât la începuturile sale, înseamnă așa puțin și totuși deja mult. Multe trăiri, angajamente, dăruire de sine, frumoase fructe și dificultăți învinse. E un fluviu ce-și defășoară cursul puternic, curajos, dar și firav în același timp.

La începutul sec XX, la Paris, viața culturală era îmbogățită de prezența multor imigranți artiști nevoiți să fugă din motive politice din țara lor: rusi, români, spanioli, italieni...dintre care putem aminti pe Brâncuși, Modigliani, Stravinsky, Picasso, Henry Miller, etc. Prin întâlnirile lor cu artiștii francezi: Seurat, Braque, Apollinaire, Poulanc, Cesar Frank și alții au transformat Parisul într-un ”eleșteu” bogat și fecund. Artele și ideile clocoteau de forțe de înnoire.

Acest cămin arzător a atras astfel ideile și realizările pe care Rudolf Steiner le-a ajutat să se nască dincolo de Rhin. Așa că foarte repede după întemeierea Comunității Creștinilor, Dornach, 16 sept 1922, a apărut impulsul de a da acestei mișcări religioase un loc de viață, la Paris.

Concomitent la Paris și la Strasbourg, încă din 1926 au fost invitați primii preoți, între care Robert Goebel, german născut la Paris, și Gertrud Sporri să țină conferințe despre Actul de Sfințire a Omului și noul cult. Acestea au fost primele fluturări de aripi de înger ale Comunității Creștinilor în Franta. Aceste prime contacte au avut nevoie să fie depuse în matricea sufletului acestei țări.

Peste 11 ani, în 1937, Rudolf Frieling,  rector pe atunci, a celebrat pentru prima dată Actul de Sfințire a Omului și primul Botez. Începând cu 1946, după război, un preot olandez, Ludovicus Mirandolle, mare iubitor al Franței, vine invitat, periodic, de la Haye la Paris, să celebreze. Iubitor și al limbii franceze, Ludovicus Mirandollee a realizat și prima traducere a cultului.1 decembrie 1946 - primul Act de Sfințire.

Dar cei ce aveau să facă pași hotărâtori în Fondarea Comunității Creștinilor în Franta erau pe drumul lor de întâlnire cu cultul reînnoit. Ei erau trei pastori protestanți, căutători și prieteni: Gerard Klockenbring, Pierre Lienhard și Jeremie Niedecker, care aveau să-și unească și mai strâns destinul printr-o alegere comună, aceea că au urmat Seminarul de preoți de la Stuttgart și au devenit primii preoți francezi ai Comunității Creștinilor. Între 1948-1951 toți trei au fost deja ordinați și și-au început munca în condiții vitrege, sub coordonarea lui Robert Goebel și Emil Bock. Gerard Klockenbring (din 1948) și Jeremie Niedecker au început activitatea la Strasbourg, iar Pierre Lienhard din 1952, la Paris.

Un rol extraordinar în destinul celor trei prieteni, preoți-fondatori, au jucat familiile acestora, între ei, mama lui Gerard Klockenbring (văduvă cu 7 copii), care era și mama soacră a lui Jeremie Niedecker și îl crescuse de copil și pe Pierre Lienhard. Emil Bock a numit-o într-o convorbire ”mama Comunității Creștinilor în Franța”. O a doua fiică, Rose Klockenbring (prima femeie preot în Franța) și un nepot, Jean Niedecker, au devenit și ei preoți ai Comunității Creștinilor.

Munca celor trei fondatori, Gerard Klockenbrin, Jeremie Niedecker și Pierre Lienhard a fost continuată de-a lungul deceniilor de dezvoltare a comunității franceze de: Rose Klockenbring (cea care început în anii de după 1990 munca în România, până în 2002 - nota redacției), Jean Charles Chingnac, Claude Merlet, Jean Claude Ringennald, Jean Niedecker, Dirk Bohse, Marie Francoise Cuvillier, Henri Paul Plantenga, Marie-Pierette Robert, Joel Malfroy, Marc Villegas, Francose Bihin, Ulrich Becker, Nicole Gilabert, Fabian Hog, Jean Marie Falcone, Claudia Stockmann (a lucrat și pentru comunitatea din România (1998-2006), Philip Aubertin, Christian Struelens. Câțiva dintre ei au devenit profesori la Seminarul de preoți din Stuttgart și lenkeri: Gerard Klockenbring, M.P. Robert, Francois Bihin.

Actul de Sfințire a fost slujit în Franța, la început, la Paris, Stuttgart și în alte centre (Colmar, Troyes, Ales, Chatou (regiunea pariziana), Saint- Menoux, Verrieres, Allier periodic, și apoi ca extensie, în Elveția fromanda și Belgia francofonă), în locații închiriate sau locuințe particulare. Abia în 1967 a fost cumpărată o proprietate la Paris, în rue Daguerre 67, transformată în capelă și sfințită, aceasta înlocuind o mica capelă în Massy unde s-a celebrat înainte.

De-a lungul deceniilor, întemeierea micilor comunități s-a realizat în țară într-o activitate extraordinară de pionierat din partea preoților și a membrilor. Au fost dobândite proprietăți (1968, Strassburg; 1973, Troyes; 1978, St. Menoux; 1988, Colmar, Centrul Michael Bauer, din 1975-2005), au fost construite locații, Maison Oberlin - pentru tineri - în munții Vosgi. La sfârșitul anilor ”70  periferia pariziană a văzut născându-se prima construcție de capelă a Comunității Creștinilor, la Chatou, finalizată în 1983. În 2016, la Colmar, s-a sfințit a doua constructie de biserică.

O poveste aparte ar putea avea și munca editorială, avatarurile editurii Iona de-a lungul deceniilor, taberele de vară, munca cu tinerii, educația religioasă a copiilor.

Să-mi fie permis să pun un punct de orgă acestei povestiri (care poate prelungi valoarea unei note oricât). Numai un punct de orgă ,pentru că activitatea noastră continuă, scrisă de viața comunităților și grupurilor, zi după zi, pe calea unui creștinism, care și în Franța este abia la începuturile sale. TRADUCERE, IULIANA TOTH, Pitești

 

 

 

 

FONDAREA COMUNITĂȚII CREȘTINILOR ÎN RUSIA,

Moscova, 12-14 octombrie 2018

Vom fi la Moscova în octombrie 2018! Monica Culda (Cluj), Lidia Blidariu (Bacău) și Gabriela Chelariu (București) vom reprezenta România la marele eveniment al Fondării Comunității Creștinilor în Rusia. După decenii de activitate, în care, dl Dieter Hornemann a lucrat neobosit împreună cu prietenii de limbă slavă, iată mișcarea noastră de înnoire religioasă își găsește oficial casă în cea mai estică parte a Europei.

Le urăm, de pe acum, prietenilor noștri spirituali, un eveniment înălțător și dezvoltare sănătoasă pe mai departe!

În imagine, privind la noi, Anușka Geyer, preoteasa moscovită, prezentă la Fondarea comunității noastre, de la București, 6-8 octombrie, 2017.

 

PERSPECTIVE

Programul Comunității- București- perioada de Sf. Mihail

Sâmbătă  29.09.2018

10.00  - Actul de Sfințire a Omului

Posibil –sărbătorire și lucru cu pământul în grădina dlui M. Mălăiescu

Duminica  30.09.2018

 10.00 - Actul de Sfințire a Omului

 11.30 – Discuții: Epistola de Mihael

Sâmbătă  6.10.2018

10.00 - Actul de Sfințire a Omului

11.30 – Conferința: “Evoluția Pământului din punctul de vedere al mijlocului-Golgota” Armgard Hasselmann

Duminică 14.10.2018

10.00 - Actul de Sfințire a Omului

          11.20 – Actul duminical pentru copii, poveste, câantec, ghicitoare

Duminică  21.10.2018

10.00  - Actul de Sfințire a Omului

          11.30 – Discuții: Evanghelia lui Matei, 8

Vineri  26.10.2018

19.00  -Conferința și seminar cu Brigitte Bahlmann din  Hanovra – O nouă înțelegere a îngrijirii.

Sâmbătă  27.10.2018

09.00  - Actul de Sfințire a Omului

         10.30  - Seminar cu Brigitte Bahlmann

         14.30 -  Continuarea seminarului

 

*Brigitte Bahlmann este asistentă medicală și îngrijitoare a bolnavilor. Ca pedagog al îngrijirii, expertă în îngrijirea antroposofică a fost și formatoare pentru ungerea ritmică la institutul Doerthe – Krause din Spitalul Herdecke. A întemeiat și a condus secția de formare îngrijitori la un producător însemnat de medicamente.   A intemeiat “Institutul pentru îngrijire și societate “(I P U G) la Hanovra. 

 

Din Programul Comunității  Creștinilor în Cluj 

 

Sfântul Mihail 29 septembrie – 28 octombrie 2018

 

Duminică   30 septembrie 

 10.00    Actul de Sfintire a Omului.  Evanghelia săptămânii.  Matei 22                       

 10.30    Actul Duminical pentru copii.                                                                                                                                                                        Sărbătoare de Mihael pt întreaga comunitate

Duminică   7 octombrie    

 10.00   Actul de Sfințire a Omului.  Evanghelia săptămânii – Apocalipsa cap. 12

 11.15 – 12.00 – Aprofundarea Evangheliei

 

 

12 -14 octombrie - Fondarea Comunitatii Crestinilor în Rusia - Moscova             

 Sinodul preoțesc din Europa răsăriteană –   15 -  17 oct. 2018

 Sâmbătă, 20 octombrie

 10.00 -  Muzica si euritmie pentru copii.

 16.00-   In ciclul  Artă și creștinism”    

                                                                                                                           Conferință: ”Din operele lui Richard Wagner: Tannhauser și Întrecerea cântăreților de la Wartburg” – prof.  Manfred Schneider- Dresda

1. O luptă decisivă a spiritului la începutul Iluminismului.                                                                             Evenimente din  culisele istoriei.

Problematica răului – o întrebare existențială a prezentului                                                                                                                                                      Despre originea răului.  Cum poate fi învins răul? Poate fi el mântuit?

 Audiție muzicală                                                                          .                                   

18.30   

 2. Metamorfozele iubirii: Iubirea profană, luciferica – Iubirea christică    

Duminică 21 octombrie    

 10.00   -    Actul de Sfintire a Omului , Evanghelia săptămânii – Efeseni 6, 10-19

 11.30    -   Cor și euritmie  - pentru copii si adulti  -  prof.  Manfred Schneider

 

 

 PERICOPE


Sfântul Mihael 

29 septembrie - 27 octombrie

              29.9.  Matei 22,1-14

             30.10. Matei 22,1-14

               7.10. Apoc 12

             14.10. Apoc 19,11-16

             21.10. Efeseni  6, 10-19

 

Perioada intermediară

 28 octombrie - 1 decembrie

            28.10.  Apocalipsa 1              

              4.11.  Apocalipsa 3

            11.11.  Apocalipsa 7,9-17

            18.11.  Apocalipsa 14

            25.11.  Apocalipsa 21

 

 

 

 

URARE DE MIHAEL

Fie ca faptele noastre să încline balanța în favoarea Binelui, iar Sfântul Mihail să le poarte în lumea spirituală, ca dar al Terrei, și bucuria împlinirii să ne încălzească  inimile prin frigul și întunericul toamnei!

Redacția


INFO

http://www.comunitateacrestinilor.ro/

 

https://www.facebook.com/pages/Comunitatea-Creştinilor/597762496949151

 

Centre ale Comunităţii Creştinilor în România

 

 

 

Bucureşti :Str. Astronomului nr. 5 sect 1;

 

Mihaela Deaconu, tel:0733701244 email: deaconu_mhl@yahoo.com,

 

Zoltan Andras 0723296306, e.mail : zoltanandras@dnt.ro

 

 

 

Cluj-Napoca: Bulevardul. 21 decembrie 1989 nr 36, ap 5

 

Rodica Oancea tel 0264554732, Diana Stoica: diana.stoica@yahoo.com

 

 

 

Alte persoane de contact

 

Nora Tigăreanu, Cluj, tel.0741076471, email: noratig@yahoo.com

 

Lidia Blidariu, Bacău,  tel. 0788968599, email: lidia.blidariu@yahoo.com

 

Verginia Petrovici, Iaşi, tel 0748140974 email:  vpetrovici2002@yahoo.com

 

Laurenţiu Cîmpeanu: laurentiucimpeanu@yahoo.com